Rusia recrutează soldați, inclusiv din Transnistria

Rusia încearcă să îşi consolideze numărul de trupe prin recrutarea personalului eliberat din serviciul militar din 2012 până în prezent. De asemenea, Rusia încearcă să recruteze bărbaţi din regiunea Transnistria din Republica Moldova, nerecunoscută oficial, potrivit Ministerului britanic al Apărării, transmite BBC, citată de News.ro.

”Ca răspuns la numărul de victime în creştere, Forţele Armate Ruse încearcă să sporească efectivele cu personal eliberat din serviciul miliar din 2012 până în prezent”, a scris Ministerul Apărării al Marii Britanii pe Twitter.

”Eforturile de sporire a forţelor de luptă includ, de asemenea, încercarea de a recruta bărbaţi din regiunea Transnistria din Republica Moldova, nerecunoscută oficial”, a mai scris ministerul pe Twitter.

 

Moscova nu a confirmat câţi soldaţi au fost ucişi de la începutul invaziei, însă săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că Rusia a suferit ”pierderi semnificative de trupe”.

Liderii occidentali estimează că între 7.000 şi 15.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here