Rusia respinge iniţiativa Poloniei la OSCE şi anunță că preferă dialogul cu SUA şi NATO

Sursa: Pixabay

Rusia s-a distanţat marţi de un nou mecanism de dialog pe care preşedinţia poloneză a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) l-a promovat într-o încercare de a diminua tensiunile între Rusia şi Ucraina şi, într-o formă mai amplă, între Rusia şi Occident, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Noua platformă, denumită ”Dialog Reînnoit asupra Securităţii în Europa”, este o iniţiativă a actualului preşedinte al OSCE, ministrul de externe polonez Zbigniew Rau. ”Este imperativ ca, prin diplomaţie şi dialog, să găsim o cale pentru dezescaladare”, a declarat acesta la o conferinţă de presă la Viena, estimând că Europa se găseşte acum într-un moment ”critic”, întrucât riscul ”unui mare război este acum mai mare ca oricând în ultimii 30 de ani”.

Dar ambasadorul rus la OSCE, Alexander Lukaşevici, a criticat iniţiativa Poloniei, despre care a spus că este ”prost concepută”, şi a subliniat că Rusia preferă dialogul cu SUA şi cu NATO asupra cererilor Moscovei privind securitatea europeană, printre acestea fiind încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.

”Poziţia noastră rămâne neschimbată: trebuie să ne axăm pe un dialog cu SUA şi cu ţările membre ale NATO, cu care încercăm să convenim garanţii de securitate pe termen lung obligatorii din punct de vedere juridic”, a explicat diplomatul rus. ”În lipsa unor progrese concrete la aceste capitole, o discuţie cu OSCE nu va aduce rezultate. În plus, OSCE nu este capabilă să negocieze acorduri obligatorii din punct de vedere juridic”, a adăugat el.

Acest nou mecanism de dialog, a cărui primă sesiune a avut loc marţi la Viena, are în vedere să folosească potenţialul OSCE ca platformă de schimb de idei în actualul context de tensiuni crescânde la graniţa ruso-ucraineană.

Ministrul de externe polonez a mai declarat că, în pofida refuzului iniţial al Moscovei, este ”optimist” că Rusia va participa totuşi la acest dialog şi va aborda chestiunea cu omologul său rus Serghei Lavrov într-o vizită pe care o va efectua curând la Moscova.

Statele Unite, în schimb, susţin iniţiativa poloneză, iar subsecretarul de stat Wendy Sherman a declarat că ”OSCE este un for esenţial pentru discutarea preocupărilor asupra forţelor militare convenţionale, soluţionarea conflictelor şi sporirea încrederii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here