Intrarea Coreei de Nord, sută la sută, în războiul din Ucraina marchează un punct fundamental de cotitură în acest conflict, va avea efecte (încă) nebănuite în relațiile internaționale, ridică cu o gravitate poate mai accentuată ca oricând problema spinoasă din acești doi ani și jumătate de război a politicii aliate a jumătăților de măsură, a tradiției occidentale a ezitărilor fără temei, a eșecurilor prezentului de a extrage lecțiile pe care, cu sadică dărnicie, li le-a furnizat trecutul și unui mal și celuilalt de la Atlantic.
Un fir subțire, dar oțelit traversează și conectează toate aceste trei componente:
- Jumătățile de măsură și ezitările cronice prelungesc războaiele – inclusiv pe acesta.
- Războaiele ajunse în prelungiri antrenează creșterea numărului de participanți și chiar pot alimenta focare secundare și terțiare (care, cu timpul, ajung să formeze un tot unitar cu focarul inițial) – inclusiv în cazul acestuia.
- Iar înmulțirea beligeranților, eventual și a focarelor, în general produce cotituri cu efecte teribile, în primă fază nebănuite, dar cu certitudine unele termen lung – inclusiv în cazul particular acestuia, al conflictului ruso-ucrainean.
Este un truism (dar trebuie afirmat) faptul că Phenianul participă activ la războiul declanșat de ruși, odată ce contingente de militari nord-coreeni fie pun bocancul pe teritoriul ucrainean, fie lansează atacuri împotriva Ucrainei, de pe teritoriul Rusiei, fie se angajează în lupte cu militarii Kievului care participă la operațiuni armate în regiunea Kursk.
Într-o măsură sau alta, informațiile scurse până acum în spațiul public (deopotrivă pe canale oficiale și neoficiale) sugerează că primele două “căsuțe” au fost cât de cât bifate în ultimele săptămâni, dar mai ales că vor fi tot mai accentuat bifate în cele ce urmează. Iar cât privește bifarea celei de-a treia “căsuțe”, există indicii că probabilitatea este pe masă.
Până să ajungă în punctul de a trimite mii, poate zeci de mii de militari pe frontul ruso-ucrainean, Coreea de Nord devenise deja furnizor de prim rang pentru arsenalul tot mai beteag al Rusiei, livrându-i cantități uriașe de obuze de artilerie, furnizându-i de asemenea rachete balistice.
Deja acest prim tip (armamentul) de sprijin prețios, vital chiar, oferit de Kim Jong Un lui Vladimir Putin ar fi trebuit să constituie o linie roșie, din perspectiva Occidentului. Caz în care, desigur, s-ar fi impus măsuri în consecință pentru ca linia roșie să nu fie încălcată.
Dar, în ceea ce privește transferul nord-coreean de obuze și rachete, Occidentul pare să nu fi trasat o asemenea linie roșie.
Dacă ea totuși a existat, atunci rămâne de notat că nu a fost și cunoscută publicului larg.
Iar dacă totuși fusese trasată, dacă într-adevăr existase, atunci… Doamne ferește! Din perspectiva credibilității puterii occidentale de disuasiune, ar fi de neimaginat ca o țară precum Coreea de Nord să sfideze liniile roșii cu atâta lejeritate, să le încalce fără perspectiva măcar de a plăti un preț greu și în timp util. În condițiile date, pentru a mai exista șanse la a fi reperat ceea ce mai poate fi reparat, e de sperat că Occidentul pur și simplu nu a trasat o linie roșie decât că o trasase, dar nu a și prevenit încălcarea ei, dar nu a și sancționat sfidarea acesteia. Cu alte cuvinte, mai bine să fi greșit “puțin” decât să fi greșit total.
Căci, în cazul complicității cu Rusia a Coreei de Nord, relativ la Ucraina, Occidentul în mod clar a greșit încă din faza “exploratorie” de pe axa Phenian-Moscova, cea a expedierii convoiaielor de armament.
În orice caz, merită subliniat încă un aspect.
În timp ce câteva zeci de țări – aliații Ucrainei – se zbat și dezbat dacă să permită sau nu atacuri cu rachete cu rază lungă pe teritoriul Rusiei (iar unii dintre aliați poartă această dezbatere cu atâta risipă de timp încât lasă impresia că în Ucraina se moare o dată pe an, nu de sute de ori pe zi), două țări amărâte economic, dar înrăite geopolitic iau decizii aproape la minut. Decizii fix pe aceeași temă!
Astfel, acolo unde Germania și SUA privează cu încăpățânare Ucraina de capacitatea de a ataca teritoriul rus în adâncime, folosind rachete germane și americane, Coreea de Nord i-a trimis Rusiei rachete nord-coreene și i-a permis Rusiei să lovească cu ele nu doar forțele ucrainene de pe teritoriul rus, ci mai ales forțele ucrainene de pe teritoriul ucrainean, mai ales civilii ucraineni, mai ales infrastructuri critice (energetice ori industriale).
Germania și SUA invocă teama de escaladare, teama amplificată de forța nucleară a Rusiei, în timp ce Coreea de Nord și Rusia nu se tem nici de escaladare, nici de forța nucleară a SUA, parte din ea dislocată chiar în Europa, deci relativ aproape de Rusia, iar per ansamblu comparabilă cu a Rusiei, cel mai probabil și mai pregătită de utilizare decât a acesteia din urmă.
Acolo unde o parte dintre aliați au sărit în capul președintelui francez, Emmanuel Macron, atunci când acesta din urmă a vehiculat scenariul trimiterii de specialiști occidentali în Ucraina ori cel al instaurării unei binevenite ambiguități strategice, Coreea de Nord nu s-a sfiit să își trimită specialiști pentru a-i asista pe ruși în lovirea Ucrainei, nu a ezitat să își trimită rachetele pentru a fi lansate asupra Ucrainei.
După cum se vede, unii (la vest) se tem mai mult, iar ceilalți (la est) nu se tem deloc. Genul ăsta de descentrare în materie de abordări strategice, între vest și est, a fost o constantă a celor aproape 32 de luni de conflict. Iar rezultatul… Ei bine, rezultatul nu este nici pe departe cel scontat, din moment ce războiul se prelungește, iar prelungirea naște tot mai mulți monștri.
În perioada imediat următoare, pata nord-coreeană de pe tabloul războiului ruso-ucrainean va tinde să crească în dimensiuni – de la suprafață la grosime. Pe măsură ce va trece timpul, multe aspecte se vor lămuri mai bine față de cum stau lucrurile acum, iar asta de ambele părți.
De partea ruso-nord-coreeană – câți militari va trimite Kim; câți va tinde să fi dispus a trimite într-un orizont oarecare de timp; ce primește la schimb de la Putin; ce altceva ar mai putea primi dacă nevoile rușilor vor crește pe parcurs; cât își mai pot permite rușii să cheltuie pe ajutorul nord-coreenilor. Și mai sunt, cu siguranță, și alte variabile care pe moment îi scapă subsemnatului.
De partea occidentală – cum se va răspunde Coreei de Nord; în ce măsură vor fi reevaluate cererile esențiale formulate de ucraineni, acelea până acum tratate condescendent de aliații lor. Și, la fel, cu certitudine vor mai apărea și alte elemente.
Nu este exclus, ba este chiar probabil ca apariția bocancilor nord-coreeni pe frontul ruso-ucrainean să scuture Vestul suficient de puternic încât să îl determine la a lua măsuri până acum evitate cu o de neînțeles încăpățânare. De altfel, s-a întâmplat de atâtea ori pe parcursul acestui războiu: de la tancuri, la avioane F-16, sisteme de apărare aeriană (doar câteva exemple). Nu este o garanție, dar este o probabilitate.
În orice caz, Occidentul este împins la un răspuns de forță majoră, în contextul modificării tectonice de relief pe care o provoacă angajamentul integral al Coreei de Nord în războiul ruso-ucrainean.
Este o veste teribilă că s-a putut ajunge în acest punct, dar și mai teribil ar fi ca răspunsul occidental să nu fie măcar pe măsura mutației produse de tandemul Kim Putin, dacă nu chiar unul cu un oarecare adaos la ceea ce ar fi considerat un răspuns proporțional.
Inevitabil, implicarea cu trupe a Coreei de Nord va alimenta temeri (deja sărite de evoluțiile curente) asupra mondializării războiului ruso-ucrainean.
Încă există o fereastră ca temerile să fie infirmate, dar pentru ca asta să se și întâmple soluția nu rezidă în zbateri și dezbateri sterile și îndelungate, de partea occidentală, ci în decizii curajoase, acțiune concertată, măsuri rapide și cuprinzătoare, timp câștigat, iar nu timp pierdut.
Cu alte cuvinte, soluția rezidă într-o abordare fundamental diferită a acestui război din partea Occidentului. Pe cea de până acum, complicitatea Kim-Putin au expus-o ca obsoletă, cel puțin obsoletă.
Al Treilea Război Mondial e aproape. Se impune multă, mult mai multă forță
