Şapte medici de la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” şi-au dat demisia din contractele de gărzi invocând “risc de malpraxis”

Şapte medici din Secţia Chirurgie Plastică a Spitalului ”Bagdasar – Arseni” şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi invocând “risc de malpraxis”. Conducerea unităţii sanitare a precizat că le-a cerut explicaţii, dar a luat în calcul şi ”o reactie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală” vizând cinci dintre medici. Cei şapte medici au transmis pentru Libertatea o scrisoare deschisă în care prezintă motivele gestului lor, printre care lipsa unor specialităţi pentru unele linii de gardă, ”plimbatul” pacienţior între spitale, tratarea pacienţilor arşi grav care ar trebui trataţi în centre de arşi, fondurile insuficiente, relatează News.ro.

Conform reprezentanţilor Spitalului ”Bagdasar-Arseni”, luni dimineaţă, 7 medici din cadrul sectiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, incepând cu data de 1 noiembrie, prezentându-şi gestul drept o consecinţă a “actualelor condiţii existente in Spitalul Bagdasar” şi invocând un “risc de malpraxis” care i-ar expune “unor riscuri majore din punct de vedere profesional”.
Conducerea Spitalului a solicitat semnatarilor, prin note de serviciu, să explice detaliat condiţiile şi riscurile la care fac referire, cu termen de răspuns în data de 11.10.2023.
”După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim vom fi în  măsură să precizăm dacă într-adevăr există conditţii şi riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu şi în timpul normal de lucru al celor 7 şi care să justifice această atitudine –  sau este doar o reacţie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a 5 dintre cei 7 semnatari”, a transmis conducerea spitalului.
Cei şapte medici şi-au explicat motivele într-o scrisoare deschisă transmisă ziarului Libertatea.
Cele şase motive prezentate sunt: lipsa unor specialităţi pentru unele linii de gardă necesare tratamentului multidisciplinar al pacientului politraumatizat, ”plimbatul” pacienţior între spitale pentru consulturi interdisciplinare, ceea ce pune în pericol sănătatea pacienţilor, primirea pacienţilor arşi, în lipsă de locuri, tratarea pacienţilor arşi grav care ar trebui trataţi în centre de arşi, de aici rfezultând ”riscul crescut de malpraxis”, fondurile insuficiente şi lipsa sprijinului juridic în cazul plângerilor penale la adresa membrilor personalului medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here