Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia își închide sediul din Emiratele Arabe Unite, din cauza sancţiunilor occidentale

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, va fi nevoită să îşi închidă biroul din Emiratele Arabe Unite, la începutul anului viitor, din cauza sancţiunilor occidentale, a declarat prim-vicepreşedintele instituţiei financiare, Alexandr Vediahin, transmite Reuters, citată de News.ro.

Sancţiunile occidentale majore au vizat sistemul financiar al Rusiei după ce Moscova a trimis zeci de mii de militari în Ucraina, pe 24 februarie.

Sberbank este una dintre câteva bănci majore ruseşti care au fost excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, iar unii directori seniori au fost personal afectaţi de sancţiuni.

”Din păcate, în contextul sancţiunilor, ne confruntăm cu constrângeri serioase asupra biroului nostru SberInvest Orientul Mijlociu din Abu Dhabi şi, din păcate, suntem nevoiţi să-l închidem în primul trimestru al anului 2023”, a declarat Vediahin reporterilor.

El a spus că Sberbank va continua să deservească clienţii de pe piaţa din Emiratele Arabe Unite şi că sunt în curs de desfăşurare comunicări active cu autorităţile de reglementare chineze cu privire la deschiderea unui birou acolo.

”Sper că până la sfârşitul anului 2023 vom putea deschide o sucursală în China, de obicei acest lucru durează 1-1/2 până la 2 ani”, a spus Vediahin.

Filiala europeană a Sberbank, cu sediul la Viena, a fost închisă prin ordin al Băncii Centrale Europene în martie, după ce BCE a avertizat că banca se confruntă cu eşecuri din cauza unei crize a depozitelor.

La începutul acestui an, Banca Rusiei a ordonat instituţiilor financiare să-şi limiteze raportările financiare.

Sberbank a reluat unele declaraţii financiare în acest trimestru, raportând o scădere de 84,8% a profitului net din perioada ianuarie-noiembrie, în termeni anuali, , depăşind rezultatele de la nivelul sectorului financiar, care la 1 noiembrie încă înregistra pierderi.

Vediahin a refuzat să facă prognoze pentru întregul an, dar a spus că Sberbank este încrezătoare că va fi profitabilă în decembrie.

Baza de clienţi corporativi a băncii a crescut cu 3%, până la 3 milioane, în 2022, iar portofoliul său de credite corporative s-a mărit cu 13,5%, până la peste 18.000 de miliarde de ruble (263,35 miliarde de dolari), fără a lua în considerare reevaluarea monedei, a spus Sberbank într-un comunicat.

Vediahin a spus că se aşteaptă ca portofoliul de credite corporative al Rusiei, în ansamblu, să crească cu 12-14% în 2023, cu condiţia ca inflaţia să fie în conformitate cu prognoza băncii centrale de 5%-7% şi dobânda cheie să fie în jurul nivelurilor actuale.

Moscova a lansat peste 4.500 de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, în 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here