Nimeni nu face mai mult și nici ceva atât de sistematic pentru a duce în derizoriu ideea de diasporă, pentru a abate ridicolul asupra unei dezbateri cu sens privind problemele, împlinirile, potențialul și locul diasporei. După cum, nimeni nu subminează mai mult și atât de sistematic legitimitatea și beneficiile integrării României în UE, folosindu-se mârșav tocmai de diaspora… În acest moment, nimeni nu acționează mai dăunător și atât de sistematic față de interesele românilor din țară și din străinătate precum George Simion și Călin Georgescu.
Amândoi au transformat discursul legat de diaspora într-un zid al plângerii și atât, iar propriilor acțiuni întreprinse pe linia diaspora le-au dat o unică și evidentă direcție: ROEXIT.
Dacă-i asculți o leacă pe Simion și Georgescu, rămâi cu impresia că în diaspora totul este dezastru, iar în rândul românilor din diaspora e unanimitate: toți vor să se întoarcă în România, toți regretă că au plecat din România, unul nu s-a realizat, unul nu are o viață mai bună, pe toți i-a gonit cu răutate România, iar România abia a așteptat să îi gonească. Și, de fapt, numai din acest motiv România și-a deschis granițele și a aderat la UE.
Un fals mai odios decât cel pictat de “zugravii” Simion și Georgescu nu aș putea realiza nici eu, cu tot anti-talentul personal din dotare în materie de pictură, dacă m-aș încumeta să falsific un Grigorescu.
Din fericire, în fibra ei, realitatea pe care o mutilează cei doi pro-ruși e mult, mult mai luminoasă decât impresia sufocantă de lacrimi și suspine pe care Simion și Georgescu i-o imprimă (în plus, stați liniștiți, nu este deloc o coincidență faptul că tocmai pro-rușii din România trudesc la opera de victimizare absolută a românului plecat din România și la demonizarea vieții și muncii românului din afara țării!)
După cum bine știe toată lumea – inclusiv George Simion și Călin Georgescu – milioanele de români care au plecat din România nu reprezintă un monolit, nu au avut aceleași motivații, nu au luat drumul străinătății toți în același timp, nu au un prezent identic, nu au planuri de viitor trase la indigo și nici nu se raportează la România cu toții în același fel.
Unii au plecat dintr-o nevoie cruntă, alții pentru că au avut oportunități net superioare celor din țară, alții dintr-un spirit mai accentuat de cosmpolitism, alții din spirit de aventură, iar nu puțini pentru că pur și simplu, după Revoluție, s-a putut ieși din țară, căci zeci de ani înainte de Revoluție le fusese interzis.
Apoi, după trei decenii și jumătate de libertate de mișcare și după două decenii de ușurință inimaginabilă de a te deplasa și instala în altă parte, grație primirii României în UE, diaspora românească s-a structurat și pe un alt palier: cei care au ajuns în străinătate la vârstă adultă, cei care au ajuns acolo copii fiind, respectiv cei care s-au născut acolo.
În fiecare dintre aceste trei cazuri, sunt diferite și raportarea la România, și raportarea la țara străină care le este gazdă. După cum, diferite sunt și provocările lor de zi cu zi, și potențialul de dezvoltare personală, și ceea ce pentru fiecare înseamă succes, ca și ceea ce pentru fiecare ar putea însemna insuccesul.
Dar în discursurile lui George Simion și ale lui Călin Georgescu, când vine vorba de diaspora, nu este loc nici pentru fondul vast și autentic al dosarului, nici pentru galaxia aferentă de nuanțe.
Motivul e până la urmă simplu: lui George Simion și lui Călin Georgescu nu le pasă de soarta românilor din diaspora, ci doar de potențialul temei “diaspora” de a fi exploatată pentru obiectivul lor strategic: decuplarea României de UE, deci decuplarea României de Occident, așadar recuplarea României la inamicul declarat al Occidentului – Rusia.
Dorul de țară – un proiectil de calibru mare din “arsenalul diaspora” cu care Simion și Georgescu încearcă să arunce în aer parcursul occidental al României – este o realitate și nu sub nici formă nu este de ignorat sau de ridiculizat.
Dar dorul este o realitate pe care milioanele de români plecați o resimt în mod diferit – unii profund, alții relativ superficial, alții deloc.
Personal, nu dețin date statistice cu privire la ponderile celor trei categorii în masa numită diaspora, dar nici Simion și nici Georgescu nu dețin asemenea statistici, deși cei doi comit impostura de a absolutiza dorul de țară al românului plecat afară.
Apoi, să fim onești și să nu cădem în vraja excepționalismului debil: dor de țară – din nou, în concentrații diferite – au resimțit și italienii, și portughezii, și spaniolii, polonezii, ungurii, etc – altfel spus, popoare care au luat și ele calea străinătății în ultimii 60 de ani, toate făcând-o cu mult înaintea românilor anilor ’90 și 2000.
Mai mult, având în vedere procentul românilor din diaspora care au votat la 1 decembrie 2024 partide extremiste pentru Parlamentul național, care i-au votat în noiembrie, apoi în mai pe Călin Georgescu respectiv George Simion, la președinție, e limpede că un număr semnificativ dintre acești concetățeni au îmbrățișat fără o adecvată meditare abordarea emoțională, dar profund injustă, îngustă și nocivă a extremiștilor pro-ruși, pe tema diaspora.
În această săptămână rămasă până la turul doi al prezidențialelor, ar face și mai ales și-ar face un mare bine dacă acești concetățeni și-ar aminti măcar un pic bucuria (în cazul unora) sau cel puțin ușurarea (în cazul altora) că în sfârșit au de ales. Că au de ales ce să facă fiecare cu viața sa – dacă să rămână în țară sau dacă să plece în alta.
Dar mai ales, cu toții ar trebui să-i mulțumească cu toată ființa lor mersului generos al istoriei (începând cu decembrie 1989 și continuând cu momentul aderării la UE).
Căci acest mers generos al istoriei pe de o parte le-a oferit lor ocazia să aleagă dacă pleacă sau rămân, iar pe de alta le-a oferit o salbă inimaginabilă de destinații prietenoase spre care să se îndrepte și în care să se așeze (nu este deloc o coincidență că înapoiata și autocrata Rusie a fost evitată de toți!).
Generațiile imediat anterioare lor nu avuseseră niciuna dintre șansele acestea.
Cine alegea, înainte de 1989, să plece, risca să fie detectat la timp de Securitate și ținut prizonier în propria țară. Dintre cei care au reușit în schimb să opereze sub radarul Securității comuniste și deci să plece – atenție, extrem de puțini – unii au fost arestați ori împușcați la graniță, alții s-au înecat în Dunăre.
Iar toți cei care au reușit să plece au plătit scump (fie prin șpăgi, fie prin separarea cu anii de familii, fie urmând rute obositoare căci erau rute ocolite).
Mai mult, înainte de 1989, România era o țară paria, evident nici UE nu exista pentru ea, deci instalarea însăși în țara-gazdă era și ea un calvar – încă unul.
Nenorociții care zeci de ani i-au ținut pe români prizonieri în țara lor sau le-a făcut fuga de un chin extrem n-au fost străinii, ci tot niște români: românii din conducerea comunistă a României.
Iar conducerea comunistă a României fusese plantată după război de către ruși și tot rușii au fost aceia care s-au asigurat și pe parcurs că clica de români comuniști rămâne cu deceniile la putere și va modela România după chipul și asemănarea Moscovei totalitare și decuplată de Occident.
O primă ironie a sorții e faptul că în noiembrie 2024 ne-a cerut votul un individ – Călin Georgescu – profund conectat la și cultivat de regimul comunist.
A doua ironie a sorții este aceea că după ce și-a încercat inițial norocul la prezidențiale în 24 noiembrie, și acum, pentru 4 și 18 mai, ne cere votul un individ – George Simion – plăcut impresionat de ceaușism. „A fost mai bine intenționat” – asta a declarat George Simion despre dictator, în noiembrie 2024, cu câteva zile înaintea primului tur. A declarat asta, așadar, din postura de candidat la Cotroceni.
Acești doi indivizi – George Simion și Călin Georgescu – manipulează azi diaspora cu un dispreț total față de românii din diaspora și față de semenii lor rămași acasă. Amândoi, Simion și Georgescu, pescuiesc lacrimi și suspine, în goana lor nebună după voturi ieftin obținute și cu care vor mutila prezentul și viitorul tuturor.
Dacă Simion, sprijinit de Călin Georgescu, va ajunge președintele României, țara va plonja într-un ocean vast și adânc de incertitudini, sărăcie și instabilitate.
Dar două lucruri pot fi luate de pe acum drept certitudini bine circumscrise, în caz că Simion va fi ales președinte:
- După 18 mai, va urma un nou și puternic exod din România. Poate cel mai trist, chinuitor și umilitor exod din ultimele trei decenii!
- După 18 mai, un succes al lui Simion la urne, în România, va sufla vânt proaspăt în pânzele partidelelor extremiste din Europa – acele partide gen AUR, POT și SOS, pe care le găsești și în Franța, Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie. Partide cu o agendă profund anti-străini, partide a căror ascensiune va face un calvar inclusiv viața românilor din diasporă, inclusiv sau poate în primul rând pe a românilor care vor refuza să înțeleagă adevărata natură a lui Simion și Georgescu și, ca atare, îl vor vota pe cel dintâi președinte al țării lor.
