Scrisoare din Odesa, în prima linie a noului Război Rece. Frica plutește în aer în așteptarea invaziei rusești

Foto: Unsplash

Dumnezeu să salveze Regina” a fost în trend pe rețelele de socializare ucrainene în weekend. „Ca britanic la Kiev, nu m-am simțit niciodată atât de popular”, a scris un expat pe Twitter. Cu toate astea, la 643 km spre sud, pe străzile cândva mărețe, acum ponosite ale Odesei, entuziasmul de pe Twitter pare ceva îndepărtat. Există prea puțin optimism că Marea Britanie, sau orice altă țară occidentală, poate face ceva pentru a opri valul de care localnicii se tem că va fi dezlănțuit asupra lor de către Rusia, scrie Julius Strauss în The Spectator.

<< La prima vedere, viața poate părea normală. Pe strada pietonală principală, Deribasovskaia, călăreții oferă copiilor plimbări pe ponei. Dar în cafenelele, piațetele și piețele mari ale orașului există o frică îngrozitoare. „Cum să ne facem planuri pentru ziua de mâine?” se întreabă Slava, un medic în vârstă de treizeci de ani, în timp ce bea ceai cu aromă de pergamut. Ne aflăm într-o cafenea numită după Nikolai Gogol, autorul cărții „Suflete moarte”, romanul care satirizează corupția politică din Rusia secolului al XIX-lea. Pe peretele de lângă masa noastră se află o mică fotografie a scriitorului, se presupune a fi în original. „Poate că ar trebui să lupt sau cel puțin să lucrez ca chirurg în primele linii”, spune Slava. „Dar o parte din mine vrea doar să fugă în Polonia sau în Occident, cât mai am timp. Nu vreau să fiu broasca din apă clocotită, care încearcă să sară din oală când este prea târziu.”

În celebrul film al lui Eisenstein din 1925, „Crucișătorul Potemkin”, treptele Potemkin din Odesa sunt transformate într-un râu de teroare umană și moarte, în timp ce gărzile țariste doboară fără discernământ bărbații, femeile și copiii care fug. Acum aceleași trepte, cel mai faimos reper al acestui oraș din sudul Ucrainei, sunt aproape goale, cu excepția câtorva bărbați masivi în jachete din piele neagră care fumează țigări și vorbesc pe furiș. Caruselul din Odesa, plin de copii astă-vară, a încremenit acum. O doamnă care vinde articole kitsch cu tematică maritimă, unele gravate cu cuvintele „Mama Odesa” – supranumele afectuos al orașului – se chinuie să-și comercializeze produsele. „Vara afacerile merg bine”, spune ea. „Dar acum nimic nu merge. Există doar frigul și, desigur, situația asta…”

Cetăţenii Odesei – bijuteria Ecaterinei cea Mare de la Marea Neagră, un centru comercial plin de viaţă al evreimii rusești şi acum cel mai mare port comercial al Ucrainei – au motive întemeiate să se teamă. Cele mai probabile scenarii ale unei invazii rusești în Ucraina vizează acapararea acestui oraș. „Putin are nevoie de mare, iar asta înseamnă că are nevoie de noi”, îmi spune un bărbat pe nume Serghei. Cei mai mulți se tem de un atac amfibie lansat din Crimeea, la câteva zeci de kilometri spre est, posibil urmat și de-o împingere a forțelor ruse staționate în enclava separatistă moldovenească din Transnistria. O mișcare la Odesa ar paraliza efectiv Ucraina, al cincilea exportator de cereale din lume, în comerțul său la Marea Neagră, sugrumându-i economia.

Factorii politici occidentali au petrecut săptămâni întregi încercând să ghicească adevărata intenție din spatele mișcărilor militare recente ale Rusiei în apropierea graniței. Dar pentru odeseni, care acum trăiesc efectiv în prima linie a unui nou Război Rece, realitatea este mai simplă. Acest conflict, spun ei, nu va dispărea. Întrebarea este CÂND vor ataca rușii, nu DACĂ o vor face. Vestea conform căreia Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, și Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, continuă discuțiile după sfârșitul săptămânii trecute, a fost întâmpinată cu o ridicare din umeri. „Lasă-i să vorbească”, spune Serghei. „Să vorbești este întotdeauna bine, dar nu va face nicio diferență. Calea lui Putin este pregătită.”

În Noul Bazar al orașului, cea mai veche dintre piețele municipale, descopăr o cafenea minusculă care oferă băuturi calde, precum și sosuri de gătit, unt, baterii și alte produse esențiale. Două doamne de vârstă mijlocie, care refuză să-și dea numele adevărate, îmi oferă câteva perspective stridente în timp ce sorb din ceștile lor aburinde. „Toți avem rude în Rusia și vorbim aceeași limbă”, spune una dintre femei. „Rușii sunt oameni buni, oameni de-ai noștri. Dar este vorba despre Putin și terorismul său. Uită-te la această piață – carnea, peștele, toate brânzeturile pe care le avem. Trăim mult mai bine. Asta urăște Putin. Și urăște faptul că suntem liberi. Aici politicienii noștri sunt clovni, dar măcar îi putem da afară. În Rusia pur și simplu nu este posibil. Nici măcar această conversație nu ar fi posibilă.” Mașa, care servește în spatele barului, este, de asemenea, de neclintit. „De ce am vrea să ne alăturăm lor? Facem lucrurile altfel. De ce ar trebui să decidă ei viitorul nostru?”

Când sunt presați, unii localnici admit că există o mică minoritate în oraș care ar putea saluta revenirea sub stăpânirea Rusiei. În 2014, când Putin a pus mâna pe Crimeea și părți din Donbas, a avut loc și o mică revoltă a activiștilor pro-ruși la Odesa. Peste 40 dintre ei au murit într-un incendiu misterios într-o clădire a sindicatului, care încă nu a fost pe deplin explicat. Dar este dificil să găsești pe cineva care să admită că are opinii pro-Moscova în aceste vremuri. În cei opt ani de când a început războiul din est, mulți s-au întors împotriva Moscovei. „Pe-atunci eram mai echilibrat în părerile mele”, spune Slava, medicul. „Dar după tot ce s-a întâmplat – Crimeea, Donbas, amenințările constante – mă simt mult mai ucrainean acum. La cursurile de medicină pe care le predau am început să folosesc limba ucraineană. Unora dintre colegii mei mai în vârstă nu le place, spun că ucraineana este limba țăranilor. Dar acum ne aflăm în Ucraina – și aici se află viitorul nostru.” >> 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here