Se pare că Moscova începe să priceapă

Declarațiile opărite ale Moscovei, la adresa Bucureștiului și Chișinăului, după primirea de către Republica Moldova a statutului de stat candidat la UE, nu sunt o surpriză. Nu sunt nici primele ieșiri în decor și cu siguranță nu au nici darul de a fi ultimele asemenea răbufniri, având în vedere contextul în care au fost lansate la apă.

În schimb, până să fie releul – chiar dacă șchiop – al unor amenințări macho pentru impresionarea urechilor românilor și moldovenilor, vocea fostului președinte rus, Dmitri Medvedev, este mai degrabă ecoul semnificativ al unei stări de spirit autentic isterice, care s-a cuibărit vizibil la Kremlin, o stare de spirit cu iz de tragedie rusească de toată isprava, derivată dintr-o conștientizare tot mai accentuată și cu iz de șoc: conștientizarea faptului că, pe ruși, chiar i-a lovit bumerangul; conștientizarea faptului că, în loc de un război „simplu” și „normal”, dus în „gubernia” dosnică numită Ucraina, în realitate patronul Putin a pus în cârca tuturor rușilor un moment geopolitic sinucigaș pentru ambițiile imperiale ale țării, liderilor și majorității cetățenilor ei .

Cel mai probabil, la Moscova s-a înțeles zilele astea, mai mult ca oricând în ultimele patru luni, că acest moment geopolitic capătă o greutate care devine de la o zi la alta mai mare și care, pur și simplu, riscă să-i îngroape pe toți, cu totul; un moment geopolitic cu care vor avea de luptat, sub satârul riscului unor evoluții viitoare impredictibile, toți urmașii la tronul putred al lui Vladimir Putin. Iar așa cum și Ucraina, și vecinii ei, și Occidentul în general trebuie să fie gata de un război de durată și tot mai crud, nici Rusia și nici Kremlinul nu își mai pot face socoteli flaușate, care să piardă din vedere perspectiva pragmatică a confruntării cu fenomene lungi și delicate, în regiune; eventual lungi și destul de crude, pe plan intern.

De ce?

Mai cu seamă, pentru simplul motiv că problema cea mare cu momentul geopolitic generat de prostia criminală a lui Putin în Ucraina constă nu atât în anvergura și senzaționalismul de moment al unor decizii punctuale și curajoase pe care Vestul le-a luat privitor la Est – de la sancțiuni draconice, la embargoul pentru petrol, până la extinderea oficializată a UE și extinderea de facto și de jure a NATO în regiune. Oricât de fără precedent și, până recent, de neimaginat ar fi fost asemenea decizii, pentru Moscova problema uriașă constă de acum nu atât în reverberațiile lor din prezent, ci în salba de procese masive și complexe pe care le antrenează pe termen lung. Procese care, tocmai prin natura lor (de procese), odată puse în mișcare devin și incubatorul unor dinamici directe și colaterale greu de inversat și, mai ales, aproape imposibil de contracarat pe toate flancurile și în toate detaliile. Cel mai probabil, la Moscova, tot mai mulți oficiali, siloviki și oligarhi pricep perfect că faza în care s-a ajuns e deja mult peste tot ceea ce fuseseră tentați să creadă că ar fi fost posibil să devină. Iar cei mai isteți și mai abili dintre ei nu e exclus să fi înțeles deja că vor mai urma și alte variabile care să facă jocul imposibil de ținut în frâu unilateral.

La puțin peste patru luni de la declanșarea invaziei, momentul de cumpănă nu mai este doar pentru unii, ci pentru toți. Momentul nu mai este de cumpănă doar pentru occidentali și pentru ucraineni, ci, în sfârșit și tot mai palpabil, este de cumpănă și pentru ruși. Senzația că preșul vecinătății fuge de sub picioarele Moscovei cu viteza unui campion olimpic pare să câștige teren și în curtea Kremlinului.

Iar MAE român, în comunicatul răspuns la ieșirile de magician lăsat nemângâiat la vatră ale lui Dimitri Medvedev, a formulat cu subiect și predicat această idee, semnalând că, în esență, Bucureștiul, de pildă, vede două lucruri atunci când citește spusele și scrisele curente ale Moscovei: o „frustrare” și o „realizare cu adevărat istorică”:

  • „Reacția menționată indică, pe lângă un mare grad de frustrare, un lucru cert: decizia Consiliului European de a acorda statutul de stat candidat pentru Republica Moldova este o decizie corectă și reprezintă o realizare cu adevărat istorică, o reconfirmare a vocației și orientării europene ale Republicii Moldova și cetățenilor săi”.

Războiul din Ucraina – 8 lecții

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here