Șeful Jandarmeriei, la DNA

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, a sosit joi dimineaţă la DNA, în legătură cu un dosar în care este acuzat, alături de foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, că ar fi încasat ilegal plata pentru sute de ore suplimentare. Prejudiciul este la peste 80.000 de lei, transmite News.ro.

Enescu a sosit la DNA, unde a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de faptul că aceasta este o fază nepublică a cercetării penale.

El a afirmat doar că este nevinovat.

La DNA ar urma să vină şi colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea.

G4media.ro a relatat recent că în iulie, Direcţia Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) şi, apoi, a sesizat DNA.

Potrivit aceleiaşi surse, şeful Jandarmeriei şi foştii şefi au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiunea de uzurpare a funcţiei din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie, potrivit căruia, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime

Citând surse din MAI, G4media a mai transmis că doar în cazul şefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El şi-ar fi aprobat singur efectuarea şi plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul şefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.

În plus, potrivit Codului Muncii, după efectuarea orelor suplimentare, angajatul are dreptul să îşi ia zile libere şi, numai dacă în următoarele 60 de zile, nu i se dau zile libere, orele suplimentare îi sunt plătite, însă plafonat, în limita a 180 de ore suplimentare pe an şi nici aceste prevederi nu ar fi fost respectate de colonelul Enescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here