GCS: Se prelungeşte carantina pentru 72 de ore în Timişoara, Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa

Reprezentanti ai MAI, MApN si ai Politiei Locale verifica respectarea de catre public a măsurilor impuse prin Ordonanța Militară numărul 4, in Bucuresti, lunii, 30 martie 2020. Inquam Photos / Bogdan Buda

Carantina va fi prelungită, pentru încă 72 de ore, pentru municipiul Timişoara şi comunele Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, cu aplicabilitate imediată, din data de 22 martie, de la ora 00,00, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

„Ca urmare a situaţiei existente în perimetrul format din raza administrativ-teritorială a municipiului Timişoara şi a comunelor limitrofe, unde rata de incidenţă este ridicată, iar în baza datelor furnizate de CNCCI, gradul de ocupare a paturilor COVID ATI în judeţul Timiş a atins capacitatea maximă, în vederea limitării riscului ridicat de transmiterea SARS-CoV-2 printre comunităţile vizate, s-a stabilit prelungirea carantinei pentru încă 72 ore pentru ariile teritoriale din judeţul Timiş, respectiv municipiul Timişoara şi comunele Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, cu aplicabilitate imediată din data de 22 martie, ora 00,00”, informează un comunicat transmis Agerpres.

Conform sursei citate, această decizie a fost luată prin Ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătăţii, „dată fiind lipsa întrunirii numărului minim de voturi care să permită adoptarea unei hotărâri a CJSU Timiş în ceea ce priveşte măsurile necesar a fi aplicate în vederea limitării noului virus, în pofida recomandărilor furnizate de DSP, ale avizelor şi recomandărilor INSP”.

„Precizăm faptul că această măsură are caracter temporar, ea fiind necesară până la găsirea unei soluţii viabile la nivel judeţean sau naţional”, subliniază GCS. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here