Șeful serviciilor militare ucrainene de informaţii: Rusia ar vrea să împartă Ucraina după modelul coreean

Rusia ar intenționa să împartă Ucraina după modelul coreean, estimează duminică un oficial de la Ministerul ucrainean al Apărării, relatează AFP, citată de News.ro.

”După ce a eşuat să cucerească Kievul şi să răstoarne (de la putere) Guvernul ucrainean, (preşedintele rus Vladimir) Putin îşi schimbă orientarea operaţională” şi se concentrează asupra ”sudului şi estului” ţării, apreciază într-o postare pe Facebook Kirilo Budanov (foto), şeful serviciilor militare ucrainene de informaţii.

”Există motive să credem că (Putin) ar putea impune o linie de separare între regiunile ocupate şi neocupate în ţara noatră, o tentativă de a crea Corei de Sud şi Corei de Nord în Ucraina”, apreciază el.

Şeful spionajului militar ucrainean face aceste declaraţii după ce Comandamentul Militar rus a creat o surpriză vineri, când a anunţat ”concentrarea greului efortului asupra obiectivului principal, al eliberării Donbasului”.

Putin şi-a dat dat seama că ”nu poate înghiţi întreaga ţară” şi probabil că va încerca să o împartă după ”scenariul coreean”, estimează Kirilo Budanov, scrie The Associated Press.

”Ocupanţii vor încerca să pună toate teritoriile ocupate într-o structură cvasistatală şi să o opună Ucrainei independente”, afirmă el.

Budanov citează în acest sens încercări ale armatei ruse de a crea structuri guvernamentale paralele în oraşele ocupate şi de a interzice locutroilor să folosească limba ucraineană.

Însă rezistenţa ucraineană se va transforma într-un război de gherilă ”total” şi va dejuca planurile ruse, preconizează şeful spionajului militar ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here