Șeful spionajului militar ucrainean, într-un interviu pentru FT: Rusia are probleme cu calitatea armelor pe care le produce

Sursa: Twitter

Rusia consumă mai multe arme şi muniţii decât poate produce şi în acelaşi timp are probleme cu controlul calităţii, acesta fiind motivul pentru care caută arme în alte ţări, iar Coreea de Nord a devenit în prezent cel mai mare furnizor al său, ceea ce a permis Moscovei să respire un pic. Însă faptul în sine este umilitor pentru Kremlin, spune Kirilo Budanov, şeful spionajului militar al Ucrainei, într-un interviu pentru Financial Times (FT), potrivit News.ro.

Nicio lumină nu intră în biroul şefului spionajului militar al Ucrainei, generalul-locotenent Kirilo Budanov. Zidurile sunt fortificate, ferestrele întărite cu saci de nisip, iar perdelele trase. Când Budanov, în vârstă de 38 de ani, a sosit pentru interviu, intrând pe o uşă împodobită cu o icoană religioasă, a ordonat imediat unui ajutor să stingă luminile, relatează Financial Times în introducerea articolului despre discuţia purtată cu şeful spionajului militar ucrainean.

„Îmi place întunericul”, a explicat Budanov.

În calitate de şef al Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării, Budanov a condus războiul secret al Ucrainei împotriva Rusiei, devenind una dintre cele mai lăudate figuri din lupta de la Kiev. Supravieţuitor a 10 tentative de asasinat cunoscute, el trăieşte, mai mult sau mai puţin continuu, în acest birou de la periferia capitalei, împodobit cu artă patriotică şi suveniruri de război pe pereţi şi cu broasca sa de companie, Petro, înotând într-un acvariu lângă birou.

„NU PREVEDEM SCHIMBĂRI DRASTICE”

Sarcina lui Budanov este de a conduce atacuri în spatele liniilor inamice, în teritoriile ocupate de Rusia şi în Rusia însăşi. Dar şeful spionajului îşi asumă rareori meritele pentru ele, menţinând Moscova şi restul lumii în suspans în ceea ce priveşte raza de acţiune şi abilităţile Direcţiei sale.

Tacticile îndrăzneţe i-au iritat uneori pe susţinătorii occidentali ai Ucrainei; unii se tem că vor provoca un răspuns brutal şi poate chiar nuclear din partea preşedintelui rus Vladimir Putin. Şeful spionajului nu se lasă impresionat de astfel de îngrijorări şi promite să continue să opereze adânc în interiorul Rusiei pentru a sabota maşina de război a lui Putin. „Nu prevedem schimbări drastice în viitorul apropiat”, a declarat Budanov. „Tot ceea ce am făcut, vom continua să facem”, promite el.

UCRAINA VA REUŞI SĂ-L ŢINĂ LA DISTANŢĂ PE PUTIN, CREDE BUDANOV

Budanov ştie că acesta va fi un an greu pentru Ucraina, care se luptă cu Rusia de mai bine de un deceniu, de când soldaţii Kremlinului, fără însemne (aşa-numiţii omuleţi verzi – n.r.), au apărut în Crimeea şi în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

„A spune că totul este bine nu este adevărat”, recunoaşte Budanov, întrebat dacă mult lăudata contraofensivă ucraineană de anul trecut şi-a atins obiectivele. „Deopotrivă, a spune că există o catastrofă nu este adevărat”, adaugă el.

Ucraina va reuşi în continuare să îl ţină la distanţă pe Putin, preconizează şeful GUR, şi a dovedit deja că „întreaga legendă a puterii (Rusiei) este un balon de săpun”, adaugă Budanov.

BUDANOV, APROAPE UN ZEU PENTRU UCRAINENI

Fost membru al forţelor speciale care au luptat în Donbas în 2014, Budanov a participat el însuşi la misiuni secrete, inclusiv în peninsula Crimeea ocupată. Corpul său poartă cicatrici: şrapnelul unei mine antipersonal l-a lovit la un moment dat în apropiere de inimă, aproape ucigându-l; şi-a rupt atât gâtul, cât şi spatele şi a fost împuşcat în braţ.

Budanov a fost numit să conducă GUR de preşedintele Volodimir Zelenski în 2020. Operaţiunile sale secrete – Kremlinul a dat vina pe GUR pentru o explozie pe podul din Crimeea, în octombrie 2022 – au revitalizat agenţia, care mult timp a jucat rol de vioara a doua în faţa serviciului de securitate internă, mult mai mare, al Ucrainei – SBU.

De aceea, Budanov se bucură de un statut aproape de cult în rândul ucrainenilor, care împărtăşesc meme-uri cu chipul său pe reţelele sociale atunci când echipamente militare explodează în Rusia sau în zonele controlate de Rusia.

SOŢIA LUI BUDANOV, OTRĂVITĂ ÎN NOIEMBRIE, SE SIMTE MAI BINE

Dar acest lucru a avut un preţ. Atunci când şeful GUR iese din casă, se deplasează cu un anturaj de gărzi de corp şi agenţi de informaţii. Dintre numeroasele tentative de asasinat împotriva sa – pe care le descrie ca fiind „nimic special” – cea mai recentă a avut loc în 2019, când o bombă plasată sub maşină a explodat prematur. El nu a fost rănit.

Soţia sa, Marianna Budanova, a fost mai puţin norocoasă, fiind otrăvită intenţionat cu metale grele în noiembrie, împreună cu mai mulţi ofiţeri GUR, potrivit agenţiei. „Face tratament, se simte mai bine acum”, a declarat Budanov, dar a refuzat să precizeze dacă soţia sau el însuşi era ţinta intenţionată a otrăvirii.

O NOUĂ MOBILIZARE, ABSOLUT NECESARĂ

Pe de altă parte, Budanov a fost reticent în a oferi o evaluare a operaţiunilor militare actuale ale Ucrainei, lăsându-o în seama Statului Major al armatei.

Însă „nu este nici măcar de conceput să credem că ne putem descurca fără mobilizare”, a avertizat el, făcându-se ecoul apelului pe care şi comandamentul superior l-a făcut pentru mai mulţi recruţi.

„Lipsa de personal este palpabilă”, a recunoscut Budanov.

Zelenski a declarat că şefii armatei i-au cerut să mobilizeze circa 400.000 – 500.000 de noi soldaţi pentru a-i înlocui pe cei ucişi sau răniţi şi pentru a-i odihni pe cei implicaţi în cele mai intense lupte.

„AM INTRAT ÎN MOD REPETAT ÎN CRIMEEA”

În urmă cu un an, Budanov a prezis că forţele ucrainene, aflate pe val după contraofensivele reuşite din 2022 care au eliberat o mare parte din regiunile Harkov şi Herson, vor continua să avanseze până în Crimeea. Dar trupele ucrainene nu au reuşit niciodată să spargă în mod decisiv apărarea puternic fortificată a Rusiei: linia frontului rămâne aproape la fel cum arăta în urmă cu un an. Şi totuşi, Budanov susţine că nu s-a înşelat.

„Deşi planurile iniţiale sugerau ceva diferit, ne-am ţinut promisiunea. În această vară, unităţile noastre au intrat în mod repetat în Crimeea”, a declarat el, referindu-se la comandourile sale care s-au strecurat în peninsulă pentru a efectua raiduri asupra bazelor ruseşti.

RUSIA ARE PROBLEME CU CALITATEA ARMELOR PE CARE LE PRODUCE

Referindu-se la producţia de armament, Budanov a declarat că Rusia consumă mai multe arme şi muniţii decât poate produce şi concomitent are probleme cu controlul calităţii. „Tocmai acest lucru explică faptul că Rusia caută arme în alte ţări”, a explicat el.

Coreea de Nord este cel mai mare furnizor de arme al Rusiei în prezent, a spus Budanov. „Ei au transferat o cantitate semnificativă de muniţie de artilerie. Acest lucru a permis Rusiei să respire un pic”, a explicat şeful spionajului militar. „Fără ajutorul lor, situaţia ar fi fost catastrofală”, a adăugat el.

Însă Rusia ar prefera să nu se bazeze pe ajutorul extern. „Acest lucru a fost întotdeauna considerat sub demnitatea lor, este o umilinţă”, a explicat Budanov.

O altă provocare cu care se confruntă Rusia este personalul. Moscova pierde la fel de multe sau mai multe trupe decât poate recruta, potrivit lui Budanov. Consilierul său, Vadim Skibiţki, a declarat în această săptămână că aproximativ 1.000-1.100 de persoane se înrolează în armata rusă în fiecare zi, prin mobilizare sau în mod voluntar. Acolo unde mobilizarea nu reuşeşte, grupurile de mercenari ajută la completarea rândurilor, a spus Budanov, menţionând grupul Wagner.

STILUL BUDANOV: ESTE PRIGOJIN MORT? PUTIN ARE SOSII

Acest lucru îl aduce pe Budanov la un tip de intervenţie pentru care este binecunoscut: afirmaţii dramatice care sunt aproape imposibil de verificat. „Wagner există”, a declarat Budanov, respingând rapoartele potrivit cărora compania rusă de mercenari ar fi fost desfiinţată.

„Şi apropo de Prigojin, eu nu m-aş grăbi cu concluziile”, a spus el, referindu-se la moartea anunţată a lordului războiului într-un accident de avion, anul trecut – aparent un asasinat despre care Occidentul crede că a fost ordonat de Putin. Kremlinul a negat implicarea şi a declarat că ADN-ul a dovedit că Prigojin a murit. Dar corpul său nu a fost văzut niciodată în mod public.

„Nu spun că este sau nu mort”, a declarat Budanov. „Spun că nu există nici măcar o singură dovadă că este mort”, a subliniat şeful GUR în discuţia cu jurnalistul de la FT.

Un alt cal de bătaie preferat al lui Budanov este sănătatea lui Putin. În trecut, el a susţinut că preşedintele rus are cancer, iar Budanov insistă că vede în mod regulat „sosii” ale lui Putin la televizor. Întrebat despre dovezi, Budanov spune că analiştii săi studiază „fizionomia lui Putin, lobii urechilor, distanţa dintre sprâncene şi aşa mai departe”.

„Nu este atât de dificil. Poţi face asta cu uşurinţă şi tu însuţi”, a adăugat el, ridicând din umeri ca şi cum ar sugera că sosia este un şiretlic evident.

Revenind în cele din urmă la subiectul războiului, Budanov a evitat să facă predicţii îndrăzneţe pentru 2024. „Nu”, a refuzat el. „Sper că succesul nostru va fi mai mare decât al lor”, s-a limitat să spună Budanov. Apoi s-a strecurat afară din camera întunecată, scrie, în încheiere, Financial Times.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here