Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a calificat miercuri drept ‘depășită și eșuată’ poziția politică a Uniunii Europene față de Ucraina și a criticat ‘viziunile agresive’ față de Rusia ale lui Friedrich Merz, al cărui partid a câștigat alegerile federale din Germania, informează EFE, citată de Agerpres.
‘Țările europene promovează cu spirit beligerant o politică iremediabil depășită și eșuată față de Ucraina’, a declarat șeful diplomației ruse la o conferință de presă în capitala Qatarului.
Serghei Lavrov a afirmat că Moscova pornește de la premisa că ‘cel mai bun ajutor din partea celor care doresc în mod sincer să ajute la soluționarea conflictului constă în conștientizarea cauzelor acestuia’, lucru pe care, a adăugat el, președintele SUA, Donald Trump, l-a făcut deja.
‘Sperăm să vedem momentul în care, într-un final, colegii noștri europeni vor înceta să mintă spunând că Rusia blochează negocierile’ pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a afirmat Lavrov, subliniind că, în prezent, ‘guvernul ucrainean instigat de Europa’ este cel care refuză dialogul.
Șeful diplomației ruse a atacat în special Germania, unde în alegerile federale desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute a ieșit învingătoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a lui Friedrich Merz cu 28,5% din voturi.
Potrivit lui Lavrov, Merz ‘are un punct de vedere destul de particular în ceea ce privește Rusia’ și, ‘spre deosebire de cancelarul Scholz, a insistat să furnizeze ucrainenilor rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru a ataca ținte de pe teritoriul rus’.
‘În acest moment, domnul Merz are opinii destul de agresive. Se întâmplă adesea ca atunci când o persoană trece de la a fi candidat la funcționar de stat, în acest caz cancelar, opiniile sale să devină mai realiste. Vom vedea ce se întâmplă dacă domnul Merz preia funcția de cancelar al Germaniei’, a mai declarat la Doha Serghei Lavrov.













