Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu, trimis în judecată pentru trafic de cocaină. Unde vindea drogurile

Fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu, Sică, și un angajat al Armatei au fost deferiți, joi, justiției, de procurorii DIICOT de la Structura Centrală, care îi acuză de trafic intern de droguri de mare risc și complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.

Surse judiciare informează că în dosarul mediatizat anonim de DIICOT ar fi vorba despre Sică Dumitrescu și militarul activ Ioan Pitea.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, la data de 14.01.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană desfășoară activități de comercializare de cocaină pe raza municipiului București, se arată în comunicatul oficial al DIICOT.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 18.01.2021, în apropierea unui restaurant din centrul capitalei, cei doi inculpați au comercializat către o persoană o cantitate de cocaină, în schimbul sumei de 1.350 de lei.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Sursele invocate afirmă că localul indicat de procurori ar fi The Dock, de pe malul Dâmboviței din centrul Capitalei.

Anchetatorii DIICOT arată în detaliu, în dosarul transmis Tribunalului București, cum au rezultat probele doveditoare că fiul lui Ilie Dumitrescu dar și un militar activ la o unitate din București vindeau droguri de mare risc în Centrul Capitalei.

Astfel, se arată în actele dosarului de la instanță, în 14 ianuarie, o persoană a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri cu privire la faptul că o persoană cunoscută cu apelativul „Sică Dumitrescu” vinde cocaină pe raza municipiului București. A fost o formalitate pentru anchetatori să constate că denumitul era chiar numitul Sică Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu.

Concret, se arată în dosar, în 18 ianuarie anchetatorii au dat drumul cercetărilor amănunțite și au dispus autorizarea folosirii în cauză a unui investigator sub acoperire și un colaborator.

Cei doi s-au ocupat de procurarea și cumpărarea de droguri de mare risc de la tânăr.

Imediat după aceste momente, sub atenția unui judecător de drepturi și libertăți, anchetatorii au dat drumul la interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum și supravegherea video, audio și prin fotografiere a activităților desfășurate de către Sică Dumitrescu, investigatorul sub acoperire și martorul colaborator.

„Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, procesul verbal de transcriere a declarației martorului colaborator cu identitate reală xxxxxx, procesul verbal de supraveghere operativă și procesul verbal de redare a activității înregistrate în mediu ambiental, la data de 18.01.2021, în jurul orei 14.00, colaboratorul cu identitate reală, după ce s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire, l-a contactat pe aplicația Instagram Sică Dumitrescu și au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 20:00, în parcarea de la cafeneaua „The Dock” de pe Cheiul Dâmboviței, sector 3, municipiul București.

La ora 19:30, colaboratorul și investigatorul sub acoperire s-au deplasat în zona stabilită pentru întâlnire, unde investigatorul i-a efectuat un control corporal colaboratorului.

În zonă a fost instalat și un dispozitiv de supraveghere operativă”, se mai arată în dosarul DIICOT.

1 COMENTARIU

  1. Ce poate ieși dintr-un țigan, decât alt țigan…credeam ca ta-su le plasa pe la Digi prin ineptiile spuse despre tacticile făcute de antrenori…. uite ca asta nu a fugit în italia,ca alt bandit și criminal al fotbalului românesc iorgulescu….cred ca nu a mai apucat …cică becali vrea să-l ducă pe coman la muntele Athos!!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here