Simona Halep, în topul Forbes cu lideri sub 30 de ani din Europa, în care apare și Greta Thunberg

Revista americană Forbes a inclus-o pe Simona Halep pe lista celor mai influenți tineri europeni sub 30 de ani în cea de-a 5-a ediție anuală ”30 under 30 Europe”.

Simona Halep este una dintre cele 30 de personalități marcante la categoria ”Sports and Games”.  

Românca în vârstă de 28 de ani a câștigat primul ei titlu de Grand Slam la Roland Garros, în 2018, urmat de cel de la Wimbledon, în 2019, scrie Forbes. A fost numărul 1 în lume de două ori, între 2017 și 2019, și este unul dintre cele mai sonore nume ale tenisului mondial. Simona Halep „a manifestat un interes profund pentru imobiliare”, mai remarcă Forbes, „dovedit de investițiile sale puternice într-un hotel pe care îl deține în Poiana Brașov, una dintre cele mai populare stațiuni de schi din România.”

În topul Forbes, care cuprinde 300 de personalități din 32 de țări, se regăsește și Greta Thunberg, tânăra activistă de 17 ani din Suedia a cărei campanie ecologistă s-a răspândit pe tot globul.

Cea mai tânără persoană din clasament are doar 11 ani – este vorba despre Sky Brown, care a luat medalia de bronz la campionatul mondial de skateboard de anul trecut și are 500 de mii de urmăritori pe Instagram.

Din cei 300 de tineri „vizionari” selectați de Forbes, 64 la sută sunt fondatori sau cofondatori ai unor companii, cele mai multe în domeniul tehnologiei.

În medie, laureații lucrează 62 de ore pe săptămână, adică aproape 9 ore în fiecare zi, de luni până duminică. Londra, Paris, Stockholm și Berlin sunt orașele care au cei mai mulți dintre tinerii din topul Forbes. Iar Elon Musk este cel mai dorit mentor pentru tinerii din top.



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here