Vladimir Putin are prieteni puțini în lume, deși propaganda rusă reinventează aritmetica și își recalibrează non-stop narațiunea pentru a face să pară că de fapt sunt mulți. Iar tocmai pentru că, în realitate, prietenii sunt puțini, diplomația de la Moscova depune eforturi sisifice ca să cultive unii noi și să îi readucă la ordin pe cei care au părăsit-o sau care sunt doborâți de îndoieli.
Dintre prietenii pe care Kremlinul încă îi mai are, nucleul este alcătuit, privind la scara influenței lor globale, din irelevanți și neputincioși. Iar cel mare, de categorie super-grea, pe care și propaganda rusă, și diplomația rusă îl prezintă ca autentic, dedicat și de neîntors din drum – China – are o părere cel puțin nuanțată, interese strategice de anvergură, prea greu de îngrădit, interese tactice care mereu glisează și impun o reactualizare, probleme interne care se accentuează, ambiții externe care îl extenuează (aspecte pe care le-am tratat până la refuz în acest spațiu editorial).
- În Europa, Moscova se bucură de jocul troian al Budapestei și de îmbrățișările de narco-dependent ale Minskului. Dar Europa e totuși cu totul altceva decât Ungaria și Belarus.
- În Africa, dinamitarea Wagner obligă Moscova la risipă de energie pentru a contracara eventuale pierderi de teren și ritm ce se cristalizează în siaj. Concomitent, Ucraina demarează propria campanie de șarm pe acest continent.
- Cartea israeliană a fost șifonată de pogromul comis de Hamas, aspect relevant în context, date fiind legăturile strânse cultivate de terorismul putinist cu teroriștii care conduc Fâşia Gaza. Nu este de omis nici faptul că ultimii ani au fost marcați de eforturi susținute pentru încălzirea relațiilor Israelului cu statele arabe, iar pașii înainte – cei făcuți și cei potențiali – e greu de crezut că nu vor fi păziți strașnic, inclusiv cu ajutor american masiv în acest sens, mai ales în actualul context din Orientul Mijlociu și de pe frontul ruso-ucrainean.
- Iar în America Latină, recenta alegere a lui Javier Milei la președinția Argentinei induce un stres autentic, recunoscut cu jumătate de gură chiar de către diplomația Kremlinului.
- În Asia, la modul general, este într-adevăr celebru zelul pro-rus nord-coreean și iranian, dar Asia nu înseamnă doar Kim Jong-un și clica teocratică de sub ayatolah. În schimb, cu Beijingul relația mustește de complicații, India e în plin proces, descurajant pentru ruși, de reevaluare a propriei poziții, iar de la Japonia și Coreea de Sud oricum nu existaseră vreo clipă speranțe.
- Iar în Asia Centrală, în particular, nu sunt de bun augur, pentru Kremlin, nici ambițiile abia mascate ale Turciei și Chinei, consolidate în mod natural de oportunitățile create prin distragerea Rusiei pe frontul din Ucraina.
Desigur, în clipa de față Ucraina traversează un moment dificil, marcat de un cumul de factori autentici: neajunsurile rezultatului contraofensivei din iunie-noiembrie, deficiențele interne (căci războiul nu a prins Ucraina la apogeul reformelor, ci în debutul lor), un tot mai obositor discurs (de etapă) despre oboseala Europei și lupta crâncenă a republicanilor din SUA pentru recâștigarea Casei Albe (luptă redusă la absurd de absurdul intrinsec al curentului trumpist).
Și totuși, imaginea de ansamblu și dinamica potențială pe termen lung a dosarului ruso-ucrainean sunt ceva mai complexe decât lasă să se înțeleagă, la suprafață, atmosfera ușor defetistă de moment.
Ca atare, cei tentați azi să cânte prohodul Ucrainei ar face bine să se gândească de două ori la ceea ce are de pe acum în tolbă ziua de mâine, căci există câteva elemente imperturbabile și neperisabile, oricât de densă o fi emoția de moment. Iar ele au șansele cele mai mari de a modela jocul cel mare.
Printre aceste elemente neperisabile și imperturbabile regăsim:
- Realitatea indubitabilă a relativei singurătăți a Rusiei lui Putin, în plan extern.
- Relativa slăbire a acestei țări, în plan intern.
- Urmărirea internațională a criminalului Putin, aspect asupra căruia, moral și juridic, nu se poate reveni peste noapte și nici cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
- Dependența Moscovei de Beijing.
- Rusia nu poate mobiliza suficienți ruși de câți ar fi nevoie conform cerințelor frontului, iar asta pentru că, politic, având în vedere ambițiile sale de a-și menține stabil regimul, Putin este legat fedeleș de mâini.
- Gazprom o ia la vale și trage după el și influența energetică a Rusiei.
- Pericolul imediat, pentru Europa, și cel pe termen mediu și lung, pentru America, pus de o Rusie căreia i s-ar permite prematur să renască din cenușa neevacuată a putinismului.
Cu cât privești mai apăsat problema ruso-ucraineană prin implicațiile ei pe termen mediu și lung, cu atât devine mai strident handicapul tentației de a lua decizii strategice pe baza sentimentelor amestecate ce dau buluc pe termen scurt.
