În 1812, Franța autocratului Napoleon a invadat Rusia autocratului Alexandru I cam la aceeași dată la care, în 1941, Germania autocratului Hitler invada Rusia autocratului Stalin. Iar în 1939, trupele hitleriste au intrat în Polonia cam la aceeași oră, din zori, la care armatele putiniste au pătruns în Ucraina, în 2022.
Istoria are plăcerile ei vinovate de a juca biliard cu date, personaje, situații. Dar și jubilează adesea, bătându-și în final joc, prin lecția care se repetă, de liderii suficient de infatuați în a o invoca întru legitimarea crimei și camuflarea culpei, dar suficient de ignoranți pentru a nu-i fi pătruns sensul.
Războiul lui Napoleon împotriva Rusiei s-a terminat cu defilarea țarului prin centrul Parisului, iar aventura lui Hitler a sfârșit prin defrișarea Berlinului și ocupația asupra întregii Germanii.
Cu un Putin însuflețit de perioada hippy a înaintașilor Napoleon și Hitler, dar în dementă uitare a părții de după, cea care cu adevărat contează, din viața și opera celor doi, nu e de mirare că după doar un an de război dictatorul moscovit deja a pierdut partida.
Dar nu despre filmul istoriei care se repetă voi scrie în cele ce urmează, ci despre „Slava Ukraini”, un film documentar care ne poate ghida mai ușor prin îmbârligații codri ai prezentului, filmul francezului Bernard-Henri Lévy. Este al doilea film al său dedicat invaziei ruse, și pornește din punctul în care se oprise primul, Pourquoi l’Ukraine.
Filosof, cineast, cronicar, BHL nu a ocolit controversele, nici ele pe el; și a gravitat în preajma președinților francezi și altor figuri sonore de la vârful statului și din mediul politic.
Dar, a și vorbit mult despre războaiele care au marcat ultimele cinci decenii și a filmat pe măsură – din Bangladesh-Pakistan, până în Afganistan, Bosnia, Kosovo, Osetia de Sud, teritoriile palestiniene, iar azi – Ucraina.
Zilele astea, i-am văzut documentarul, tocmai lansat în Franța, în care concentrează ultimele șase luni ale războiului declanșat de Putin.
E un documentar de autor și este angajat, dar asta nu e o surpriză, având în vedere stilul BHL.
Are ca puncte forte:
- Traseul lung, parcurs prin cele mai fierbinți orașe ale războiului de azi.
- Reprezentarea constantă a conflictului, pe hartă, ca și a traseului echipei de filmare.
- Imagini puternice cu distrugerile civile, camerele de tortură.
- Situații tensionate prin care a trecut echipa de filmare în zonele proxime frontului.
- Civili și militari care vorbesc la cameră.
- Inclusiv o discuție pe teren cu gen. Oleksandr Sirski, omul care a coordonat contraofensiva ucraineană din vară-toamnă care a umilit Moscova, i-a dat înapoi armatele de pe porțiuni sensibile ale frontului, a subțiat mult rândurile trupelor agresoare.
- Imagini de arhivă, din buncăr, cu guvernatorul Vitali Kim și imagini actuale cu el, în fața școlii generale în care a învățat la mijlocul anilor ’90 și care tocmai fusese bombardată de ruși.
- Întâlnire cu un batalion de străini, cu referire la prezența voluntarilor de 30 de naționalități.
- Constante trimiteri la responsabilitatea lui Putin și responsabilitatea Occidentului de a înarma Ucraina și de a sprijini numai o pace corectă pentru această țară.
- Răzlețe trimiteri la episoade din al Doilea Război Mondial, din cele dragi tocmai propagandei Kremlinului, dar inserate tocmai pentru a sublinia absurditatea și ipocrizia comanditatilor actualului război.
- E menționată la un moment dat Republica Moldova, aflată chiar aproape de unul dintre locurile în care s-a filmat.
- Trimiteri relevante la Sarajevo și Acordul de la Dayton.
Sunt folosite imagini de arhivă care:
- Reflectă intima relație dintre războiul de azi și „mișcarea cetățenească” de pe Maidan, de emancipare a Ucrainei de orbita Rusiei.
- Înfățișează continuitatea, raportat la interesul deloc de moment al realizatorului documentarului pentru acest spațiu ucrainean de asemenea efervescență geopolitică – rulează imagini cu BHL adresându-se protestatarilor de pe Maidan, la vremea respectivă; de la întâlnirea lui cu Zelenski, în 2019; de la altă vizită a lui într-o Ucraină deja zbuciumată de agresiunea rusă la „foc mic”, în 2020, când, sugerează pe fundal naratorul, exista acolo un conflict armat pe care europenii îl ignorau; sau altă deplasare în zonă chiar înainte de invazie; și o alta imediat după.
E un film din care răzbate clar misiunea de a câștiga mintea și spiritul occidentalilor de partea țării agresate și e just că face asta, și e onest că nu maschează inutil instinctul și demersul.
E subiectiv până la fibră și totodată strașnic de obiectiv; în centrul e totuși un război declanșat de Putin, nu un roman de Agatha Christie, iar vinovatul e evident din start, nu trebuie așteptat până la sfârșit.
„Slava Ukraini”, un film documentar semnat de BHL, este un film bun, binevenit și sănătos-tun.
L-aș revedea!
Denazificatorul fake și nazistul original – numeroasele asemănări
