Șoc în Italia: asasinul lui Giovanni Falcone, eliberat pentru bună purtare. „Omul care mi-a distrus familia este liber”

Giovanni Brusca, condamnat cu privire la asasinarea în 1992 a celebrului judecător sicilian antimafia Giovanni Falcone, a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare, după ce a ispăşit 25 de ani, o eliberare anticipată care provoacă emoţie şi neînţelegere în Italia, relatează News.ro, care citează AFP.

Eliberarea anticipată a lui Giovanni Brusca luni a cauzat un şoc în Italia, marţi, iar vestea se află pe prima pagină a tuturor ziarelor.

Giovanni Brusca, în vârstă de 64 de ani, a fost eliberat luni pentru bună purtare în Închisoarea Rebibbia din Roma, după ce a ispăşit 25 de ani de detenţie, o perioadă în care a acceptat să colaboreze cu autorităţile.

El rămâne însă în libertate supravegheată timp de patru ani.

„Eliberarea lui Brusca, cel mai crud boss”, titrează cotidianul La Republicca.

„Unanim este o veste care îmi face rău, dar asta este legea, o lege vrută de către fratele meu şi care trebuie respectată”, reacţionează sora judecătorului Falcone, Maria, citată de ziar.

Giovanni Brusca este cel care a acţionat, în 1992, telecomanda care a detonat bomba de sub maşina judecătorului, în apropiere de Palermo, care i-a ucis pe Giovanni Falcone, pe soţia sa şi trei gărzi de corp.

Văduva uneia dintre gărzi, Tina Montinaro, se declară indignată.

„După 29 de ani nu ştim încă adevărul (…). Omul care mi-a distrus familia este liber”, denunţă ea.

„Un pumn în stomac”

Brusca, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost arestat la 20 mai 1996.

După arestarea sa, el a acceptat să colaboreze cu justiţia şi să depună mărturie în numeroase procese.

Giovanni Brusca, un boss sângeros, este cel care l-a răpit în 1983 pe micul Giuseppe Di Matteo, fiul în vârstă de 11 ani al unui turnător, strangulat şi al cărui cadavru a fost dizolvat în acid – o răzbunare pe tatăl său, care a acceptat să colaboreze, ci justiţia.

Giovanni Brusca a recunoscut că a participat la peste 100 de asasinate, scrie Reuters.

„El a colaborat cu justiţia numai pentru a profita. Nu a fost o alegere personală intimă”, denunţă, la Corriere della Sera, văduva unui poliţist ucis în atentatul în care a fost ucis Falcone, Rosaria Costa.

„Indiferent ce putem crede despre atrocităţile pe care le-acomis la acea vreme, el a colaborat (…). Să nu uităm că a furnizat informaţii despre atentate atât în Sicilia, cât şi în restulItaliei”, declară Reuters procurorul naţional antimafia Federico Cafiero De Raho.

„Este evident că judecătorii au considerat că este vorba despre o pedeapsă cu închisoarea adecvată”, a adăugat el, în pofida criticilor unei părţi a clasei politice italiene.

Eliberarea lui Brusca este criticată de numeroşi lideri politici, atât de dreapta, cât şi de stânga.

Liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga) Enrico Letta a catalogat drept ”un pumn în stomac (care te) lasă mut. Ne întrebăm cu este posibil”.

„O persoană care a comis aceste fapte, care a dizolvat un copil în acid, care l-a ucis pe Falcone, este în opinia mea o bestie sălbatică şi nu poate ieşi din închisoare”, declară liderul Ligii (extremă dreapta) Matteo Salvini.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here