Șoferul autovehiculului răsturnat în Dunăre este un cetățean bulgar; traficul rutier s-a reluat pe DN 6

Sursa foto: News.ro/ISU Mehedinti

Polițiștii au stabilit că șoferul autovehiculului care s-a răsturnat, luni, în Dunăre, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, pe drumul național DN 6, în județul Mehedinți, după ce a părăsit carosabilul la viaductul Bahna, este un cetățean bulgar care conducea o autoutilitară de transport marfă și era singur în mașină, transmite Agerpres.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulația rutieră a fost reluată pe DN 6, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova.

‘Din primele investigații efectuate, s-a stabilit că este vorba de o autoutilitară de transport marfă, condusă de un cetățean bulgar, care se afla singur în mașină. Se fac cercetări suplimentare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier. În continuare se desfășoară intervenția scafandrilor de căutare și scoatere a șoferului și autovehiculului din apă’, menționează Centrul Infotrafic.

VIDEO | Plan roșu activat – Un microbuz a căzut în Dunăre de pe un viaduct într-o zonă unde adâncimea apei are peste 12 metri