„Acum două decenii, am petrecut mai bine de doi ani dormind pe câteva punți deasupra a opt reactoare nucleare la bordul Enterprise, cel mai vechi portavion cu propulsie nucleară al Marinei SUA. Eram contraamiralul la comanda grupului de atac al Enterprise și „mi-am rupt steagul” și am navigat către o luptă lungă din Orientul Mijlociu pentru a sprijini războaiele din Irak și Afganistan”, scrie fostul comandant NATO James Stavridis, amiral (r), pentru Bloomberg.
<< Nu mi-am pierdut prea multe ore de somn gândindu-mă la acele reactoare, pentru că știam cât de profesionistă și meticuloasă este Marina în ceea ce privește operarea lor: toate submarinele și transportoarele americane folosesc propulsie nucleară. Am petrecut destul de mult timp cu inginerii noștri și am învățat multe despre avantajele și pericolele puterii atomice.
Astăzi, îmi pierd însă somnul în legătură cu situația din Ucraina, unde trupele președintelui rus Vladimir Putin ocupă cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie. Putin se joacă cu adevărat cu focul și o mare parte din Europa (și Rusia, de asemenea) sunt expuse unui risc semnificativ de incident nuclear cu consecințe teribile pe termen lung. Ce ar trebui să facă comunitatea internațională?
Rușii au capturat întregul complex nuclear din sud-estul Ucrainei și îl țin cu îndârjire din trei motive principale. În primul rând, Putin vede locația strategică, în apropierea centrului mult așteptatelor operațiuni ofensive ale Ucrainei centrate pe regiunea Herson, ca un fel de sanctuar din care forțele sale pot organiza atacuri. El crede că ucrainenii nu vor bombarda locul, având în vedere riscurile unei emisii de radiații.
În al doilea rând, Putin folosește situația pentru a-i intimida pe europeni, amenințând în esență cu un dezastru nuclear precum criza de la Cernobîl din 1986. În cele din urmă, vrea să poată întrerupe rețeaua electrică a Ucrainei – Zaporojie furnizează 20% din energia electrică a țării.
Nu trebuie să ne imaginăm cum ar putea arăta o eliberare de radiații. Trebuie doar să privim înapoi la Cernobîl, care a fost cauzat de eșecuri structurale și de antrenament. Efectele au fost resimțite cel mai direct în Ucraina, dar radiații semnificative au ajuns în Belarus la nord și în însăși Rusia. Prezicerea deceselor atribuite unui astfel de eveniment de radiații este dificilă, dar majoritatea surselor cred că mii de oameni au murit. Costurile remedierii s-au apropiat de 100 de miliarde de dolari și peste 330.000 de evacuați.
Mai recent, în 2011, un cutremur și un tsunami au lovit centrala nucleară Fukushima Daiichi din Japonia. Defecțiunea reactorului și eliberarea de substanțe nucleare au primit cel mai grav rating al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, nivelul 7, fiind egalat doar de Cernobîl. În ciuda răspunsului civil masiv și a multor asistență internațională (inclusiv echipe din Marina SUA), mii de oameni au fost afectați, cu peste 150.000 evacuați.
Acum imaginați-vă dacă ar fi avut loc un război fie la Cernobîl în 1986, fie la Fukushima în 2011. Bilanțul deceselor și costurile de proprietate ar fi fost mult mai mari, având în vedere dificultatea suplimentară de a introduce forțele de ajutor și soluțiile de atenuare a radiațiilor în centrale.
În cazul Zaporojiei, există mai multe căi către dezastru. În primul rând ar fi eșecul funcționării instalației în siguranță. Muncitorii ucraineni mențin în mod eroic uzina în funcțiune, sub tunurile ocupanților ruși. O eroare din partea lor – probabilă având în vedere presiunile de la fața locului – ar putea provoca o criză de răcire care ar duce la colaps.
O altă îngrijorare evidentă ar fi aceea că lupta va distruge sistemul de răcire, care necesită electricitate, și generatoarele diesel de rezervă (care ar putea rămâne și fără combustibil).
În cele din urmă, focul de artilerie ar putea lovi containerele de uraniu uzat de pe amplasament, creând o eliberare de radiații mai localizată, dar totuși periculoasă. Deși suntem asigurați că o detonare nucleară completă nu ar putea avea loc, riscurile pe termen lung pentru oameni și infrastructură sunt evidente. Zaporojie este cu adevărat o bombă cu ceas.
Ce se poate face pentru a evita un dezastru de tip Cernobîl? Cel mai important, comunitatea internațională trebuie să insiste asupra unei inspecții cuprinzătoare a reactorului. Aceasta este o misiune pentru AIEA, condusă cu pricepere de diplomatul argentinian Rafael Grossi, care are o echipă în drum spre amplasament săptămâna aceasta.
(Mai puțin urgent: acest tip de misiune ar trebui luată în considerare în altă parte – există peste 440 de centrale nucleare în întreaga lume, unele în regiuni instabile din punct de vedere politic sau vulnerabile la dezastre naturale.)
Următorul pas este complicat, dar critic: demilitarizarea uzinei Zaporojie și a zonei înconjurătoare. Orice operațiune nucleară într-o zonă de luptă trebuie privită în conformitate cu legislația internațională în mod similar cu o unitate medicală sau un centru religios – o zonă cu interdicție de țintire sau ocupare. Rusia ar trebui să fie presată să predea uzina unei misiuni internaționale conduse de Națiunile Unite și cu personal AIEA. Sprijinul logistic ar putea fi oferit de o țară neutră, posibil India, care operează peste 20 de reactoare.
A convinge Rusia să facă acest lucru va fi dificil, dar o presiune suplimentară ar putea fi exercitată printr-o condamnare ulterioară în Adunarea Generală a ONU; și prin NATO, revenind la ideea unei zone de excludere aeriană, cel puțin una limitată la zona din jurul centralei nucleare; sau prin pedepse economice sporite, inclusiv sancțiuni secundare globale asupra vânzărilor de energie din Rusia.
Negocierile recente dintre Rusia și Ucraina, organizate de Turcia și ONU, au dus la reluarea transporturilor de cereale din porturile Ucrainei de la Marea Neagră pentru a se asigura că deficitul de alimente nu va duce la tulburări globale. Evitarea potențialei catastrofe a unei emisii masive de radiații nucleare este cel puțin la fel de importantă. >>
Viața sumbră din Hersonul ocupat. Refugiații spun povești îngrozitoare
