
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obţine 41% dintre voturi, urmat de PSD cu 19%, PNL cu 13%, USR cu 12% şi UDMR cu 6%, potrivit unui sondaj Avangarde. Alte partide ar obţine sub 2%, astfel încât POT şi SOS România, prezente în Parlament, nu ar mai întruni pragul electoral. Dintre respondenţi, 51% se declară mai degrabă dezamăgiţi de mosul în care Guvernul Bolojan gestioneză situaţia ţării, notează News.ro.
64% dintre respondenţii care au participat la un sondaj Avangarde, prezentat sâmbătă, au indicat un partid, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare.
În ceea ce priveşte direcţia ţării, 74% dintre respondenţi consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 21% cred că România merge într-o direcţie bună. 5% dintre cei chestionaţi au spus că nu pot aprecia.
De asemenea, 51% dintre respondenţi au precizat că sunt mai degrabă dezamăgiţi de modul în care actualul Guvern gestionează România, având ân vedere aşteptările de dinainte de alegeri.
Sondajul a fost relizat telefonic, în perioada 9-18 septembrie 2025, pe un eşantion reprezentativ de 1.300 de persoane, cu o eroare maximă admisă a datelor este de ± 2,3%, la un grad de încredere de 95%.










