Sondaj Reuters: Inflaţia din România creşte la 5,6 la sută în iunie şi la 6,2 la sută la sfârşitul anului

Ilustratie continand bancnote si monede de diverse valori langa un corp de iluminat de tip LED, in Bucuresti, 14 sep 2022. Inquam Photos / Ioana Fredi-Avram

Previziunea mediană a unui sondaj Reuters realizat în rândul analiştilor estimează inflaţia din România la 5,6% în ritm anual la sfârşitul lunii iunie, în creştere faţă de 5,45% în luna mai, iar analiştii se aşteaptă ca inflaţia să ajungă la 6,2% până la sfârşitul anului 2025, peste prognoza de 4,6% a băncii centrale, relatează News.ro.

Inflaţia este impulsionată de creşterea taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite care vor intra în vigoare începând cu luna august.

Banca ţinteşte o inflaţie de 1,5%-3,5% şi va publica noi prognoze pentru acest an şi pentru anul viitor în luna august.

Toţi analiştii chestionaţi se aşteaptă ca banca centrală să menţină rata dobânzii de referinţă la 6,50% la următoarea şedinţă, din 8 iulie.

Rata de referinţă este estimată la 6,25% la sfârşitul anului 2025, deşi riscul ca factorii de decizie să menţină rata dobânzii în acest an a crescut, determinat de majorările fiscale preconizate.

De asemenea, analiştii se aşteaptă ca economia să crească cu 1,3% şi 2,2% în 2025 şi, respectiv, 2026.

Măsurile fiscale prezentate de Guvern: Impozitarea pensiilor peste 3.000 de lei se va aplica până la 1 ianuarie 2028 / Reducerea finanţării partidelor cu 40%, în 2026