Sondaj Reuters/Ipsos: Un procent covârșitor de americani consideră că Joe Biden a câştigat alegerile prezideţiale

Aproape 80% dintre americani, inclusiv mai mult de jumătate dintre republicani, îl recunosc pe preşedintele ales Joe Biden drept câştigătorul alegerilor din 3 noiembrie, după ce majoritatea organizaţiilor media au atribuit victoria democratului, pe baza numărului mai mare de voturi obţinute de acesta în statele cheie, potrivit unui Sondaj Reuters / Ipsos, preluat de News.ro.

Biden – care avea nevoie de 270 de voturi în Colegiul Electoral pentru a câştiga – a obţinut 279 din voturile respective, iar Trump 214. În trei dintre state numărarea voturilor nu a fost încă finalizată, potrivit Edison Research.

În votul popular, Biden a obţinut 76,3 milioane de voturi, sau 50,7% din total, iar Trump 71,6 milioane, sau 47,6%.

Sondajul realizat de Reuters/Ipsos la nivel naţional, desfăşurat de sâmbătă după-amiază până marţi, a constatat că 79% dintre adulţii americani consideră că Biden a câştigat Casa Albă. Alţi 13% au declarat că alegerile nu au fost încă stabilite, 3% au spus că Trump a câştigat şi 5% au spus că nu ştiu.

La nivelul partidelor, aproximativ şase din 10 republicani şi aproape fiecare democrat au spus că Biden a câştigat.

Edison Research, care desfăşoară sondaje la ieşirea de la urne pentru Reuters şi instituţii de mass-media importante, a atribuit sâmbătă victoria lui Biden, după ce acesta şi-a mărit avantajul asupra lui Trump în Pennsylvania şi a părut că este pe cale să obţină cele 270 de voturi ale electorilor.

Trump nu a recunoscut încă rezultatul cursei. El şi-a declarat prematur victoria cu mult înainte ca voturile să fi fost numărate şi s-a plâns în repetate rânduri, fără să ofere dovezi, că este victima unei fraude electorale pe scară largă.

Afirmaţiile sale au fost repetate de membrii cabinetului Trump. Procurorul general al SUA, William Barr, a autorizat anchete federale cu privire la acuzaţii privind de nereguli ”substanţiale” la vot, iar secretarul de stat Mike Pompeo a declarat marţi că prevede ”o tranziţie lină către o a doua administraţie Trump”.

Sondajul Reuters / Ipsos a făcut parte dintr-un sondaj mai larg, care a fost realizat de vineri până marţi şi care a inclus răspunsuri date înainte de atribuirea victoriei în cursa prezidenţială.
Cercetarea arată că 70% dintre americani, inclusiv 83% dintre democraţi şi 59% dintre republicani, au încredere că oficialii electorali locali ”îşi fac treaba cinstit”.

Sondajul a constatat, de asemenea, că 72% dintre ceui intervievaţi consideră că persoana care pierde alegerile trebuie să îşi recunoască înfrângerea, iar 60% consideră că va exista o tranziţie paşnică a puterii atunci când mandatul lui Trump se va încheia în ianuarie.

Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online, în limba engleză, la nivelul Statelor Unite, în rândul a 1.363 de adulţi americani în total, inclusiv 469 de respondenţi care au participat la sondaj între sâmbătă după-amiază şi marţi. Sondajul are o marjă de eroare de +/- 5 puncte procentuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here