Soțul Serenei Williams, nou mesaj jignitor la adresa lui Ion Țiriac. Ce i-a răspuns fiul fostului tenismen

Alexis Ohanian nu a uitat cuvintele lui Ion Ţiriac despre Serena Williams şi a postat din nou un mesaj agresiv la adresa acestuia pe reţelele de socializare, după ce jucătoarea americană a învins-o, marți, pe Simona Halep, în sferturi, la Australian Open.

Bun lucru că nimeni nu-l ascultă pe rasistul, sexistul şi clovnul (n.r. – clovn cu emoticon) de Ion Ţiriac„, a scris Ohanian, marţi, redistribuind un tweet al WTA, în care se arată că Serena Williams s-a calificat în semifinala de grand slam cu numărul 40 din carieră, potrivit News.ro.

La începutul acestui an, Alexis Ohanian a deschis o dispută cu Ion Ţiriac, după ce preşedintele FR Tenis a declarat că jucătoarea americană ar trebui să se retragă, deoarece nici vârsta, nici greutatea nu-i mai permit să joace bine.

La vârsta asta (n.r. – 39 de ani) şi la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de uşor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzaţională. Dacă ar avea puţină decenţă, s-ar retrage. Din toate punctele de vedere„, a declarat Ţiriac în emisiunea Reţeaua de idoli, de la TVR.

Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, a reacţionat la afirmaţiile fostului tenismen, comentând la o postare cu un articol din presa internaţională, care a preluat declaraţiile lui Ţiriac.

Pot să spun că nimeni nu dă doi bani pe ce crede Ţiriac„, a scris Ohanian. 

A trebuit să caut pe Google… se pare că fata mea de trei ani ani are mai multe victorii de Grand Slam decât acest clovn (n.r. – clovn ilustrat prin emoticon)”, a continuat el şi după un timp a postat pe contul lui următorul mesaj: „2021 şi nicio reţinere când un clovn rasist/sexist care se exprimă public se ia de familia mea.

Ion Ion Țiriac i-a răspuns lui Alexis Ohanian, într-un mesaj postat pe Twitter, și i-a luat apărarea tatălui său.

Către soțul doamnei Williams,
Am citit mesajul postat de dumnevoastră pe twitter, cu un mix de neîncredere și dezgust. Numele Țiriac are o tradiție de 70 de ani în lumea sportului și Gentleman-ul la care faceți dumnevoastră referire a scris câteva capitole importante în cartea tenisului mondial, în ultimele decenii. Acest om bun, fost jucător, antrenor, manager sau organizator de turnee, căruia dumnevoastră îi aruncați cuvinte grele, a fost unul dintre cei mai puternici avocați ai acestui sport și încă este, la vârsta de 82 de ani.

Respectul pe care noi i-l purtăm doamnei Williams este unul imens. Așa și trebuie să fie. Ea va rămâne în istorie drept una dintre cele 20-25 de persoane care au contribuit la dezvoltarea acestui sport. Are o personalitate care deschide uși pentru generațiile mai tinere de atleți, din toate sporturile. Din toate aceste motive, noi îi suntem recunoscători.

Domnule Williams, singurul motiv pentru care voi răspunde mesajului dumnevoastră total deplasat este acela că vorbele sunt ușor interpretate în ziua de azi, prin intermediul multitudinii de platforme existente. Discursul liber nu trebuie să fie greșit înlocuit cu defăimarea gratuită. În umila mea opinie, și voi folosi un citat foarte bine cunoscut „odată cu puterea vin și marile responsabilități”. Ca soț al doamnei Willims, dumnevoastră nu reprezentați numai propia opinie când vorbiți despre sport, ci și vocea unui simbol. Ar fi o adevărată rușine să periclitați imaginea unei legende, din cauza unor mesaje emoționale postate pe twitter.

Sper ca prin intermediul acestor câtorva propoziții să aduc o urmă de înțelepciune în viitoarele dumnevoastră declarații publice. Poate și ceva respect pentru un om independent, un adevărat iubitor al tenisului și care a contribuit la ridicarea acestui sport. Felicitări Serenei, o victorie meritată. Să mergi tot înainte și să scrii istorie în cariera ta minunată!”, a scris Ion Ion Țiriac pe Twitter.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here