Spionii GRU expulzați din Europa i s-au plâns lui Putin de viața grea din Rusia: „Plecarea neașteptată din misiunile diplomatice a reprezentat o tragedie personală”

Sursa: RIA Novosti

<< Pe 5 noiembrie, Rusia sărbătorește Ziua Informațiilor Militare. În mod tradițional, la cartierul general al GRU din Horoșevskoe Șosse are loc o adunare festivă în cadrul căreia sunt premiați generalii. Între timp, nu sunt prea multe motive de sărbătoare pentru ofițerii de informații, în special pentru cei expulzați din Europa: The Insider a obținut un apel colectiv adresat lui Putin de angajați ai GRU, în care aceștia se plâng că la Moscova nu există locuri de muncă decente pentru ei și nici locuri în școli și grădinițe. Semnatarii sunt revoltați că soției unuia dintre ofițeri i s-a oferit o slujbă de livrare pizza. De asemenea, ei sunt nemulțumiți de faptul că jurnaliștii acoperă prost faptele colegilor lor din brigăzile de asalt GRU, care au murit în Ucraina >>, scrie The Insider.

<< Sursa The Insider din Administrația Prezidențială, care a înaintat plângerea, a suprimat numele semnatarilor pentru că se teme că ar putea fi identificat și încarcerat pentru divulgare de secrete de stat. Totuși, sub benzile negre se află numele a 11 ofițeri GRU. Printre ele este și cel al adjunctului comandantului unității, care a promis că vor rezolva problemele celor expulzați din Europa ca persona non grata, precum și cel al soției ofițerului, care a fost foarte jignită de oferta de a livra pizza.

Semnatarii și-au început plângerea acuzaând anumiți „comentatori occidentali” care provoacă „daune semnificative statului nostru și informațiilor militare ruse”:

  • „Stimate Vladimir Vladimirovici, în ultima vreme, într-o serie de mass-media pro-occidentale și internaționale, au apărut articole care acuză ofițerii din Direcția Principală a Statului Major al Federației Ruse de incompetență și inacțiune, uneori chiar de lipsă de profesionalism. Unii comentatori online au mers atât de departe încât să susțină că în conducerea Serviciului de Informații Militare al Rusiei există beție generalizată și desfrânare, și că informațiile furnizate comandamentului Ministerului Apărării și liderilor statului înaintea desfășurării Operațiunii Militare Speciale pe teritoriul Ucrainei au fost cu bună știință distorsionate. Vladimir Vladimirovici, aceste fantasme fără nicio bază aduc prejudicii semnificative statului nostru, Serviciului de Informații Militare al Rusiei și sunt pur și simplu invenții ale comentatorilor occidentali”.
Sursa: The Insider

În sursele deschise occidentale, The Insider nu a putut găsi comentatori care să fi vorbit despre «beție generalizată și desfrânare printre generalii GRU». Cu toate acestea, dacă ar fi să căutăm în registrele clasificate ale poliâiei, s-ar constata că angajații GRU au fost adesea implicați în bătăi, incidente violente asociate consumului de alcool, inclusiv distrugerea de bunuri de stat. De exemplu, pe 5 martie 2014, tura de serviciu de la sediul GRU sărbătorea «anexarea» Crimeei la Rusia”.

Locotenent-colonelul Gheorghi Gornofeev a adormit cu o țigară aprinsă în sala de arme. Drept rezultat, Gornofeev a murit asfixiat, iar alți doi ofițeri au suferit răni grave. Focul a distrus complet sala de arme, trei birouri cu echipament de birou și arhiva secretă, care conținea rapoarte operative ale agenților ilegali, atașați militari și „diplomați” care lucrau sub acoperirea ambasadelor ruse. Pierderile totale cauzate de incendiu s-au ridicat la 12 milioane de ruble, dar nu a fost trasă nicio concluzie oficială referitor la incident.

Mormântul lui Gheorghi Gornofeev / Dossier Center / The Insider

„Perspicacitate operațională și acțiuni active de informații”

Petiționarii mai scriu:

  • „Serviciul de Informații Militare al Rusiei, atât în țară, cât și în străinătate, a monitorizat cu atenție situația internă din Ucraina și a informat conducerea țării în timp util înaintea desfășurării Operațiunii Militare Speciale. Datorită perspicacității operaționale și acțiunilor active de informații, agenții noștri de informații militare au reușit să identifice cu mult înainte de începerea Operației Militare Speciale locațiile, efectivele și echipamentul din multe unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Au fost obținute planurile de mobilizare și operațiuni ale Forțelor Armate ale Ucrainei, s-au stabilit locuri de ședere, numele și adresele de acasă… <numele au fost acoperite – The Insider>.

Faptul că înainte de război Ucraina a fost infiltrată de agenți ai serviciilor speciale rusești nu mai este un secret. De exemplu, se poate menționa arestarea în 2020 a generalului din Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) Valeri Șaitanov, care îi furniza informații top-secret coordonatorului său din Direcția a Cincea a FSB, Igor Egorov.

De asemenea, înainte de începerea invaziei, rezidența GRU raporta Kremlinului o imagine reală a situației politice în Ucraina și, în rapoartele sale secrete, sublinia în mod deosebit că nimeni nu intenționează să întâmpine tancurile ruse cu flori.

Cu toate acestea, Putin a avut mai mult încredere în informațiile primite nu de la serviciile de informații, ci de la prietenul său apropiat, Viktor Medvedciuk, care ulterior a fost eliberat în schimbul prizonierilor din batalionul „Azov”, precum și în fostul președintele ucrainean Viktor Ianukovici și în fostul prim-ministru Mikola Azarov, ambii fugiți în Rusia. Ei l-au convins pe Putin că întregul popor ucrainean își așteaptă cu nerăbdare eliberatorul de sub regimul de la Kiev.

Viktor Medveciuk, după arestare / Sursa: The Insider

Cireașa de pe tort a fost eșecul Direcția a IX-a a Serviciului al 5 din FSB, care se ocupa de recrutarea politicienilor locali din Ucraina pentru a forma o „coloană a cincea” care trebuia să se alăture Kremlinului în momentul unei invazii la scară largă. Dar, după cum vedem acum, puterea rețelei de spionaj a FSB fusese exagerată (lucru care nu l-a împiedicat pe un general FSB, implicat în pregătirea invaziei din Ucraina, să achiziționeze proprietăți în valoare de sute de milioane).

Jurnaliști incorecți

În continuare, în scrisoarea lor, acești „Vanka Jukovi” (personaj de poveste – n.tr.) expluzați din Europa îi reamintesc lui Putin de luptătorii din brigăzile de asalt GRU uciși în Ucraina, spunându-i că „mass-media de acasă” nu a menționat nimic bun. Spus în cel mai blând mod cu putință, această afirmație nu corespunde realității și este evident că îl induc în eroare pe Putin. Cu toate restricțiile dure impuse de cenzura militară, se pot găsi informații detaliate despre „faptele de eroism” ale acestor comandouri speciale în multe mass-media și pe rețele de socializare.

De exemplu, adjunctul comandantului unității 16 a Brigăzii de Asalt Tambov GRU (Unitatea 54607), menționat în plângere, maiorul Dmitri Semenov și locotenentul Ilia Samosudov, au fost uciși în luptele din direcția Harkov. Samosudov a murit la 20 mai 2022, în timp ce Semenov a fost ucis opt zile mai târziu. Ambii au fost înmormântați cu onoruri de stat în Rusia, lucru relatat de numeroși bloggeri și entități mass-media controlate de stat.

Maiorul Azamat Alimov din Brigada GRU din Samara (Unitatea 21208), menționat de petiționari, a decedat la 3 martie 2022 din cauza unei răni provocate de șrapnel. Conform relatărilor mass-media, înainte de Ucraina, Alimov mai luptase în Siria, cânta la chitară și a învățat singur limbile franceză și portugheză. „Komsomolskaia Pravda” a publicat un interviu cu văduva lui Alimov. Alături de Alimov, au mai murit căpitanul Valeri Karasev și sergentul inferior Eegor Bukatkin, însă dintr-un motiv necunoscut semnatarii plângerii au omis să-i menționeze.

Căpitanul Fedor Panov a fost ucis la 27 iulie 2022, iar locotenentul Vasili Solak la 8 mai același an. Ambii au servit în brigada GRU din Novosibirsk (Unitatea 55433). Pentru Solak, a fost deja realizat un film documentar. Petiționarii au uitat de alți membri uciși, din brigada GRU din Siberia: comandantul departamentului, Iuri Reznik, locotenentul Ruslan Usmanov, doi geniști, Danila Diki și Angîr Oorjaq, lunetiștii Ivan Ditrih și scafandrul Leonid Glinșcik. În plus, în timpul retragerii din Liman, au mai murit alți nouă luptători de asalt.

De asemenea, brigada GRU din Siberia a fost acuzată de brutalități împotriva populației civile, dar Putin a acordat acestei unități militare titlul onorific „Gardă”.

Sursa: The Insider

Celălalt ofițer menționat în scrisoare, locotenentul superior Maxim Serafimov din Brigada GRU Pskov, a suferit răni mortale pe 27 februarie 2022. Potrivit propagandiștilor, Serafimov a pretins că și-a acoperit camarazii de o grenadă și le-a salvat viața, lucru pentru care Putin i-a acordat postum titlul de Erou al Rusiei.

Cu toate acestea, chiar și bloggerii „Z” au numit această luptă „o rușine și o zi neagră pentru trupele de comando GRU” și au cerut judecarea generalilor care și-au trimis subordonații la moarte sigură. După cum a scris anterior The Insider, nu există nicio dovadă că Serafimov și-a acoperit camarazii cu o grenadă, iar scena luptei diferă fundamental de versiunea oficială.

Astfel, trupele de comando au primit ordinul de a intra în Harkov și de a se alătura grupurilor locale pro-ruse. Cu toate acestea, nu au întâlnit nicio forță pro-rusă și au început să rătăcească orbește prin oraș. În curând, luptătorii din Brigada 92 a Forțelor Armate Ucrainene, trupele speciale ale poliției, „Kord”, și unitatea de apărare teritorială „Omega”  au sosit și au blocat grupul de asalt.

Abandonându-și vehiculele blindate Tigr și jumătate din muniție, luptătorii s-au refugiat în Școala nr. 134. Timp de aproape 10 ore, grupul de asalt a așteptat întăriri, dar nimeni nu a venit în ajutor. Militarii ucraineni le-au oferit de trei ori ocazia să predea armele, prin intermediul radioului capturat de la trupele de comando, dar aceștia au refuzat. În cele din urmă, un tanc ucrainean a tras în școală. În afară de Serafimov, au fost uciși încă 19 combatanți, iar alți cinci au fost prinși de localnici.

Sursa: The Insider

Tot prin intermediul mass-media au devenit cunoscute circumstanțele morții căpitanilor menționați în plângere, Alexei Glușak și Vadim Lugovoi (în realitate, căpitanul Lugovoi se numea Evgheni), care au servit în Brigada 22 GRU din Rostov-pe-Don (Unitatea 11659). La începutul lunii martie 2022, grupul lor a căzut într-o ambuscadă la periferia orașului Mariupol, organizată de combatanții din Regimentul Azov. În total, 11 membri ai trupelor de comando au fost uciși, iar alți douăzeci au fost răniți. Cei rămași în viață din aceeași unitate au ridicat o statuie în memoria camarazilor, iar apoi propaganda a promovat moartea lor.

Așadar, nu poate fi vorba de vreo ascundere a informațiilor sau de vreo cenzurare a evenimentelor de care se plâng membrii trupelor de comando în scrisoarea adresată lui Putin. Mai degrabă, Ministerul Apărării însuși ascunde pierderile reale din Ucraina, iar în cazul unor jurnaliști și bloggeri au fost inițiate anchete penale pentru răspândire de fake news despre armata rusă.

  • „Stimate Vladimir Vladimirovici, așa cum foarte bine știți, după începerea Operațiunii Speciale la frontierele noastre, țările Uniunii Europene au cedat presiunii stăpânilor lor transatlantici și au declarat război diplomatic țării noastre. Mulți ofițeri de informații care își îndeplineau serviciul în misiunile diplomatice ale Federației Ruse au fost nevoiți să părăsească țările europene.
  • Pentru multe familii de ofițeri, plecarea neașteptată din misiunile diplomatice a reprezentat o tragedie personală și a generat numeroase probleme. Ni se spune să avem răbdare și că toate se vor rezolva în cel mai scurt timp. Multe soții, majoritatea cu educație superioară, au fost nevoite să își caute un loc de muncă, dar locurile de muncă demne și salariile corespunzătoare sunt pur și simplu inexistente”.

Aici pare a fi vorba de o realitate. După invazia dictată de Putin în Ucraina, 698 de diplomați ruși au fost expulzați din statele Uniunii Europene, iar aproape jumătate dintre aceștia erau ofițeri de carieră din cadrul GRU, SVR și FSB. Un astfel de eșec masiv în domeniul serviciilor de informații nu a avut loc nici în perioada sovietică, nici în istoria Rusiei contemporane. Mai mult decât atât, după cum a dezvăluit The Insider, încă nu au fost pe deplin integrați diplomații expulzați din UE și SUA în 2021, iar în 2022-2023 li s-au adăugat acestora noi persoane non grata.

Pentru personalul expulzat, se încearcă acum găsirea de posturi în ambasadele ruse din Africa, Asia, America de Sud și în țările CSI, dar și acolo toate posturile sunt ocupate de colegii și „vecinii” din cadrul SVR și FSB, și nimeni nu are de gând să renunțe la pozițiile pe care le deține. Aici, fie trebuie să se mărească și mai mult numărul personalului ambasadelor, fie trebuie să se reducă numărul angajaților din Ministerul Afacerilor Externe, dar, așa cum a declarat o sursă The Insider din MAE rus, „ministrul Lavrov devine foarte isteric și se împotrivește acestui lucru”.

Trebuie menționat că agenții de informații ruși încalcă ei înșiși în mod flagrant regimurile de securitate și de conspirație și postează pe rețelele de socializare întregi galerii foto din restaurante și stațiuni, în timp ce soțiile lor se laudă cu cumpărăturile făcute. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că contraspionajul occidental identifică cu ușurință pe „diplomații” ruși și locul de rezidență.

Ofițerul de informații Alexei Frolov și soția sa, expulzați din Țările de Jos în 2022 / Sursa: The Insider
Dmitri Barabin și soția sa – ambii nu mai au voie să intre în UE / Sursa: The Insider

În ceea ce privește partea din scrisare în care semnatarii se plâng de lipsa locurilor de muncă bine plătite în Rusia pentru soțiile lor și de oferte de muncă „ofensatoare”, de precum livrarea de pizza, se pare că nu este nimic deosebit de surprinzător aici. După agresiunea împotriva Ucrainei, multe companii occidentale cunoscute au părăsit Rusia, întreprinderile mici și mijlocii cunosc vremuri dificile, afacerile mari sunt sugrumate de taxe, iar majoritatea pozițiilor „gustoase” din marile corporații de stat au fost luate de rude, prieteni și amante ale oficialităților de rang înalt din Administrația Prezidențială, ministere și FSB.

The Insider a contactat câțiva angajați ai GRU ale căror nume fuseseră anonimizate în plângere, dar aceștia au spus că nu au semnat niciun apel colectiv către Putin. Unul dintre ei a sugerat că „nu ofițerii înșiși sunt cei care tulbură apele, ci soțiile lor”. >>

Cel mai rău barbar din Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here