Spitalele din Germania, în alertă: Numărul de pacienți COVID care au nevoie de ATI a crescut cu 15% într-o săptămână

Asociaţia spitalelor din Germania a avertizat cu privire la posibilitatea unei suprasolicitări a unităţilor de terapie intensivă, având în vedere explozia recentă a numărului de infecţii cu coronavirus.

„Suntem într-o situaţie pandemică critică”, a apreciat Gerald Gass, preşedinte al boardului acestei asociaţii, într-o declaraţie pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland, preluată de dpa, potrivit Agerpres.

El a mai menţionat că numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19 a crescut semnificativ în ultima săptămână.

La ora actuală se înregistrează cu aproape 40% mai mulţi pacienţi în secţiile obişnuite decât cu o săptămână în urmă, în timp ce la terapie intensivă cu 15% mai mult decât în perioada anterioară.

„Dacă această evoluţie continuă, vom avea din nou 3.000 de pacienţi la terapie intensivă în doar două săptămâni”, a avertizat Gass.

În momentul de vârf al pandemiei, în ianuarie 2021, peste 5.700 de pacienţi se aflau în secţiile de ATI în Germania.

Incidenţa contaminărilor în ultimele şapte zile a crescut din nou în mod semnificativ.

Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul maladiilor a raportat joi dimineaţă 130,2 de infecţii la 100.000 de locuitori în ultima săptămână. Cu o zi în urmă, acest barometru-cheie fusese de 118,0, iar acum o săptămână era de 85,6.

Autorităţile sanitare din Germania au raportat joi 28.037 de noi cazuri de infecţii, între care 126 de decese în ultimele 24 de ore. Cu o săptămână în urmă, numărul contaminărilor era de 16.077, dintre care 67 soldate cu deces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here