- „Îmi este greu să cred, urmărind poziționările actorilor internaționali față de invazia din Ucraina, că nu s-au cristalizat revelații interesante, în cancelariile-cheie, pe tema rolului conflictului înghețat în procesul de luare a deciziilor și în imaginarul revizionist al Rusiei lui Putin. Și mai mizez pe faptul că niște calcule simple i-au arătat întregii lumi că ar fi fost mult mai ieftin ca Rusiei să i se fi dat peste degete la momentul oportun, decât să investești acum în a o secera de la genunchi. Bine măcar că se petrece această a doua intervenție! Nu în ultimul rând, ar fi destul de straniu ca definiția post-invazie a stabilității în regiune să nu dedice un capitol rezonabil desființării acestor puncte de presiune, care sunt conflictele înghețate din Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Donețk și Lugansk”.
Scriam aceste rânduri pe 2 martie, într-un text care explora, pe o logică moderat-optimistă, șansele ca Occidentul și vecinii Rusiei să își propună nu doar eliberarea Ucrainei, ci și smulgerea levierului conflictului înghețat din mâinile răufăcătorilor de la Kremlin.
De câteva zile, însă, de când varii voci de la Moscova fac varii trimiteri la Transnistria, iar în teren se succed zilnic episoade concrete în direcția unei eventuale destabilizări a regiunii, tema a coborât brusc printre noi, muritorii. A fost nevoie de numai două luni de război ruso-ucrainean, dar mai ales de împotmolirea armatei Rusiei pe principalul front pentru ca întrebări frontale să se impună natural:
- Vor deschide rușii linii de atac și pe teritoriul Republicii Moldova (după cum se știe, Transnistria nu e țară, ci gubernie de facto)?
- Dacă da, ce le rămâne de făcut Republicii Moldova, dar și României vecine și soră?
- Cum vor reacționa aliații, iar din punct de vedere politico-militar ce poate face și ce nu poate face NATO?
Publicații cu surse vechi în zona Kremlinului și a serviciilor secrete ale lui Putin au vorbit în ultimele zile de jungla de complicații care a crescut pe uriașul cimitir de militari ruși și echipamente militare rusești, apărut pe frontul din Ucrainei. Potrivit acestor surse, acele grupări din sfera puterii de la Moscova, care ar tinde spre o eventuală domolire a conflictului, s-ar teme mai puțin de reacția unui popor rus sedus și abandonat, dar deșelat de la cât a fost călărit de statul polițienesc rus; și s-ar teme mult mai mult de un răspuns iritat ivit din zona gărzii de siloviki; totodată, în armata rusă, pe fondul umilirii deja încasate, apetitul pentru și mai mult război fără șanse reale e mai mare decât cel pentru o abordare rațională, înrădăcinată în realitățile terenului. (AICI și AICI)
Iată așadar argumente suplimentare pentru a răspunde la prima dintre cele trei întrebări de mai sus cu un acoperitor, dar în strașnică rezonanță cu cele mai prospete variabile ale problemei: „este posibil orice”.
Totuși, faptul că „este posibil orice” nu înseamnă și drum în sfârșit desțelenit pentru ruși, nu înseamnă nici drum înfundat pentru moldoveni. Înseamnă, e drept, o complicație uriașă, cu potențiale episoade tragice ușor de intuit. Însă nimic din toate acestea nu reprezintă proiecții cu grad de noutate absolută, nimic din toate acestea nu ar fi ceva care să nu fi fost previzibil,. Dat fiind faptul că, de 30 de ani, armata rusă a menținut bocanci și șenile reale, iar nu abstracte, în acel spațiu, era nevoie doar de concursul optim de împrejurări pentru o eventuală „dezghețare” a celui mai prost scenariu.
La celelalte două întrebări, există răspunsuri concomitent simple și complicate. Pe scurt, României și aliaților le rămâne o singură opțiune viabilă: să se implice TOTAL în zădărnicirea obiectivelor unei eventuale intervenții rusești (și) de pe teritoriul transnistrean separatist și, implicit, în griparea intervenției ruse propriu-zise. Sigur că există aici paliere și paliere ale contra-intervenției, cu responsabilități specifice fiecărui actor implicat în contra-răspuns. Din lipsa unor competențe „tehnice” adecvate, nu avansez cu ideea la nivel de detalii – acesta e teritoriul exclusiv al decidenților și executanților politici și militari. În schimb, îmi pot permite să adaug faptul că, din perspectiva aliaților, niciun pas activ nu ar trebui să fie considerat prea curajos pentru a nu fi făcut și îmi bazez judecata tocmai pe ceea ce am tot repetat de când a început războiul din Ucraina: în 24 februarie, Putin nu a declanșat doar un conflict armat, ci un moment geopolitic cu ample reverberații, pe care există șanse reale ca nici Putin, și nici Rusia de după el să nu-l poată controla.
Din perspectiva unui update la amprenta SUA, NATO și UE în această regiune, oportunitatea e uriașă. Nu mai puțin substanțială este această ocazie și pentru țări ca România și Republica Moldova, pentru care istoria, la fel ca în cazul tuturor statelor lumii, are în tolbă când nedreptăți, când reperații. Iar azi, cărțile istoriei, ne-ar putea fi destul de favorabile. Nimic însă nu vine gratis, nimic semnificativ nu e posibil de la sine și cu atât mai puțin în afara unor circumstanțe externe „nutritive”.
La nivel „macro”, pentru aliați, lecția care derivă din zădărnicirea obiectivului Rusiei de a înregistra o victorie rapidă și chirurgicală în Ucraina este aceea că livrează dividende faptul de a gândi și acționa la unison, tot mai curajos și cu ambiții din ce în ce mai înalte. În principiu, este și o lecție perfect compatibilă cu esența însăși a art. 5 din Tratatul NATO. Cum însă războiul nu s-a încheiat încă, lecția continuă și va trebui să avanseze în același ritm, animată de aceeași filosofie.
La nivel „micro”, pentru România și Republica Moldova, în caz că va exista într-adevăr o activare rusească a scenariului transnistrean, e valabilă aceeași logică. Dacă va încerca să opereze din zona separatistă, Rusia va deschide astfel un joc în care Bucureștiul și Chișinăul, bineînțeles, într-o armonizare pragmatică, dar ambițioasă a opțiunilor cu partenerii strategici, au și ocazia, și responsabilitatea să fraternizeze pe măsura provocării pe care o ridică un astfel de moment.
Închei aici cu aceleași cuvinte cu care încheiam și textul din 2 martie:
- „În ansamblu, ștergerea de pe harta regiunii a conflictelor înghețate presărate de Rusia poate va fi o bătălie care să se întindă pe parcursul câtorva ani, dar dividendele reușitei vor îi vor încorona pe cei care au făcut-o posibilă”.
Un astfel de scenariu își poate găsi rădăcini inclusiv într-o nouă eroare de calcul a Moscovei – dezghețarea agentului patogen transnistrean.
