SRI afirmă, referitor la cazul columbianului acuzat că voia să distrugă, prin explozie, incendiere sau în alt mod, instalaţii industriale şi construcţii din România, că a dejucat o operaţiune de sabotaj instrumentată de Federaţia Rusă, cetăţeanul columbian fiind afiliat la o reţea extinsă de sabotori vizând ţări europene, controlată prin interpuşi de serviciile secrete ruse, relatează News.ro.
”România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe de astfel de tentative abandonate, SRI reuşind să prevină materializarea unei operaţiuni de sabotaj – cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acţiona. Acest mod de operare face parte din arsenalul de tehnici hibride pe care Federaţia Rusă îl foloseşte în România, precum şi în statele aliate. Concret, în baza cooperării cu servicii de informaţii partenere europene, printr-un complex de măsuri proprii, SRI a reuşit să îl identifice rapid pe cetăţeanul columbian LUIS ALFONSO MURILLO DIOSA, sosit în România la sfârşitul lunii iulie cu scopul de a întreprinde acţiuni diversioniste”, notează SRI într-un comunicat.

Modul de operare specific serviciilor ruseşti este evidenţiat de implicarea unui proxy – cu rol de organizator şi recrutor de pe platforme de socializare virtuală -, care realizează şi plăteşte în avans rezervările pentru deplasare şi cazare şi indică (pe aplicaţii criptate) tipul de misiune, destinaţia şi ţintele, conform SRI.
Sabotorul era instruit să comunice periodic şi să documenteze personal întregul ciclu de activităţi pe care urma să le deruleze, certificându-le prin transmiterea unor imagini cu repere specifice care să confirme faptul că persona acţiona conform instructajului primit.

”Totodată, documentarea foto-video era necesară pentru utilizarea datelor în campanii de fake news derulate pe platforme de social media, care prezintă propagandistic operaţiuni diversioniste de amploare executate de o pretinsă rezistenţă ucraineană pro-rusă. Campaniile menite să inducă panică şi neîncredere în autorităţi în rândul populaţiei civile sunt prestabilite şi lansate organizat. Întrucât sabotorul a fost reţinut şi nu a mai putut comunica cu coordonatorii, aceştia au fost induşi în eroare de faptul că, în aceeaşi perioadă, la 01.08.2024, a avut loc un incendiu cauzat de un scurtcircuit, însă în localitatea Bragadiru din judeţul Teleorman”, indică SRI.
Potrivit serviciului, canale de Telegram ruseşti, au prezentat, în mod fals şi cu imagini de alte incendii, operaţiunea ce viza locaţia din localitatea Bragadiru, Ilfov, identificată ca facilitate implicată în susţinerea efortului de război al Ucrainei, acţiunea fiind atribuită unei grupări ucrainene de rezistenţă ce a distrus prin incendiere un „centru logistic unde era stocat combustibil ce urma să ajungă în Ucraina”.

”Cooperarea partenerială şi flexibilitatea operaţională au permis SRI să se poziţioneze anticipativ în această situaţie, fiind totodată adoptate măsuri interinstituţionale cu caracter preventiv: stabilirea de indicatori de risc la accesarea frontierei României, accelerarea schimbului de informaţii, echipe comune şi corelarea în timp real a măsurilor ofensive”, conchide SRI.












