Staruri din fotbal și tenis sar în apărarea Emmei Răducanu, după comentariile „dezgustătoare” ale lui McEnroe

Foto: Instagram

După retragere, John McEnroe, multimul campion de Grand Slam, a transmis că problemele Emmei Răducanu au fost provocate de importanța momentului și de presiunea la care a fost supusă, punând la îndoială capacitatea sportivei, al cărei tată este român, de a rezista la nivel înalt în tenis, relatează DigiSport.

John McEnroe a fost criticat atât de fani, care i-au numit comentariile ”dezgustătoare” cât și de Ajla Tomljanovic pentru afirmațiile făcute, însă a avut și un susținător ”vocal” în social media, pe realizatorul de televiziune Piers Morgan, care a recunoscut că îi împărtășește convingerile.

Totuși, după ce britanicul și-a arătat suportul pentru John McEnroe, a ajuns, la rându-i, să fie pus la zid.

Andy Murray, jucător de tenis activ, a transmis, pe Twitter, că poziția celor doi este ”mult prea dură”, iar abilitatea Emmei Răducanu de a face față presiunii nu ar trebui pusă la îndoială după un singur meci.

”Cred că e o perspectivă foarte dură asupra situației. Nu există dubiu că puterea mentală poate face diferența în sport, dar sper că voi nu judecați forța mentală după meciul ăsta”, a scris Andy Murray, pe Twitter.

De asemenea, Gary Lineker, fostul mare atacant englez, a intervenit: ”Se poate întâmpla oricui, chiar și celor care nu suferă de vreo boală”.

Mai mult, Marcus Rashford, fotbalistul lui Manchester United, a reacționat pe subiect, dezvăluind că a trecut prin ceva asemănător în adolescență.

”Mi s-a întâmplat și mie într-un meci al echipei naționale U16 cu Țara Galilor, încă îmi amintesc. Nu a fost nevoie să dau nicio explicație pentru asta și nu mi s-a mai întâmplat de atunci. Trebuie să fii foarte mândră de tine (n.r. Emma Răducanu). Toată țara este mândră de tine, mă bucur să citesc că te simți mai bine”, a scris Marcus Rashford, pe Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here