Regimul lui Putin recurge la despăgubiri pentru a alina durerea familiilor ruse, notează The Economist.
<< Iunie se transformă într-o lună nefastă pentru forțele armate ale Rusiei. A început cu un atac îndrăzneț al dronelor ucrainene asupra unor baze aeriene ce se întind din Siberia, în est, până la Murmansk, în nord — atac în cursul căruia Ucraina susține că a distrus 41 de avioane mari, adică aproximativ o treime din flota de bombardiere strategice a Rusiei. Însă la orizont se profilează o altă statistică, mult mai semnificativă. Până la sfârșitul lunii, Rusia va ajunge probabil la un milion de pierderi (morți sau răniți) de la invazia sa pe scară largă în Ucraina, începută în februarie 2022, pe baza tendinței actuale de aproximativ 1.000 de soldați uciși sau răniți în fiecare zi.
Pierderile uluitoare ale Rusiei — care le depășesc cu mult pe cele suferite în toate războaiele sale de după al Doilea Război Mondial — sunt o dovadă a rezistenței încăpățânate a Ucrainei în fața unei puteri mult mai mari. Totuși, capacitatea Rusiei de a ignora aceste pierderi și de a continua să recruteze oameni pentru a-i arunca în atacuri de tip „mașină de tocat carne” ar trebui să ridice întrebări serioase în rândul membrilor europeni ai NATO: cum pot democrațiile, care prețuiesc viața individului, să descurajeze un adversar atât de indiferent la viețile propriilor soldați încât este dispus să-i sacrifice, an după an, într-un război de uzură nemilos?
Atacurile în valuri umane, derulate de Rusia, sunt „în mare parte inutile, o măcinare lentă”, spune Sir Lawrence Freedman, un important strateg britanic. „Dar nu există semne de epuizare, pur și simplu continuă”.
Bilanțul sumbru al pierderilor provine din cifrele compilate de Statul Major General al Ucrainei, ceea ce lasă loc întrebărilor. Totuși, numărul nu diferă semnificativ de estimările serviciilor de informații occidentale.
De asemenea, se apropie de estimările presei independente ruse, precum Meduza și Mediazona, care încearcă să contabilizeze victimele. Până în această perioadă a anului trecut, Meduza estima că muriseră între 106.000 și 140.000 de soldați ruși. O mare parte din analiza lor s-a bazat pe registre privind moștenirile și necrologuri apărute pe rețelele sociale și din alte surse.
O estimare a mortalității excesive în rândul bărbaților ruși, bazată pe registre de succesiune, indica un număr de 165.000 de decese până la sfârșitul anului 2024, dintre care 90.000 surveniseră doar în ultimele șase luni. Având în vedere intensitatea operațiunilor rusești din cea mai mare parte a anului trecut, nu ar fi greu de ajuns la o cifră de aproximativ 250.000 de soldați uciși până în prezent. Se estimează că raportul dintre cei grav răniți și cei uciși este de aproximativ patru la unu — o reflectare atât a gravității rănilor din Ucraina, cât și a importanței scăzute pe care Rusia o acordă evacuării medicale și tratamentului rapid în spitale de campanie, care ar putea salva vieți.
Un alt motiv pentru a acorda un relativ grad de încredere acestor cifre privitoare la victimel este faptul că, într-un mod neobișnuit, ele se referă în mare parte la pierderile de soldați suferite în luptă. În majoritatea războaielor, o proporție ridicată a deceselor — chiar și în rândul combatanților — este cauzată de boli, foamete, accidente și persecuții deliberate asupra populației din teritoriile ocupate, fenomene care, prin natura lor, sunt greu de cuantificat cu exactitate.
Un exemplu elocvent este al doilea război din Congo, care a avut loc între 1998 și 2003. De departe cel mai letal conflict al secolului XXI, se crede că a cauzat aproximativ 5,4 milioane de decese, majoritatea fiind provocate de boli și foamete. În al Doilea Război Mondial, dintre cei aproape 27 de milioane de cetățeni sovietici care au murit, aproximativ 6,3 milioane au fost uciși în luptă sau au murit din cauza rănilor.
Ucraina nu publică detalii complete despre pierderile sale militare. Totuși, în decembrie anul trecut, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că 43.000 de soldați au fost uciși și 370.000 au fost răniți de la începutul invaziei. Este probabil o subestimare. Însă numărul relativ mai mic al morților ucraineni, în comparație cu cel al inamicului, reflectă mai mulți factori.
În afară de contraofensiva eșuată de acum doi ani, Ucraina a purtat în mare parte un război defensiv. Progresele în tehnologia dronelor au favorizat, până acum, mai degrabă apărarea decât ofensiva. Dronele de atac de tip First Person View (FPV), încărcate cu explozibil și ghidate direct către tancuri sau soldați, joacă un rol similar cu cel al mitralierelor din Primul Război Mondial. Inovația a făcut ca atacurile de infanterie să fie extrem de costisitoare, astfel încât niciuna dintre părți nu a putut depăși blocajul războiului de tranșee până la apariția noilor tactici și a tancurilor. Însă acum și acestea au devenit vulnerabile. Rusia a pierdut aproape 11.000 de tancuri și aproape 23.000 de vehicule blindate pentru infanterie de la începutul războiului. În prezent, se bazează în mare parte pe atacuri de infanterie desfășurate de grupuri mici de oameni, uneori pe jos, alteori pe motociclete.
Un alt motiv pentru care pierderile Rusiei sunt mult mai mari decât cele ale Ucrainei este faptul că aceasta din urmă este o democrație și are doar aproximativ un sfert din populația Rusiei, ceea ce îi limitează baza de recrutare. Prin urmare, trebuie să demonstreze că îi pasă de bunăstarea propriilor soldați. Se estimează că în armata ucraineană raportul dintre răniți și uciși este de aproximativ opt la unu. Ori de câte ori armata Ucrainei a părut indiferentă față de propriii soldați, problemele legate de mobilizare s-au accentuat.
Chiar și așa, este remarcabil cum Rusia continuă să absoarbă asemenea pierderi uluitoare (fiind nevoită să recruteze între 30.000 și 40.000 de soldați noi în fiecare lună pentru a menține linia frontului). Să punem aceste cifre în context: până în prezent, pierderile totale ale Rusiei sunt comparabile cu pierderile totale suferite de Marea Britanie în cel de-al Doilea Război Mondial. Ele se apropie și de pierderile suferite de Statele Unite în același conflict, când populația americană era aproximativ de dimensiunea celei a Rusiei de astăzi. Numărul celor uciși în Ucraina este probabil de peste patru ori mai mare decât cel suferit de America în cei opt ani de implicare directă în războiul din Vietnam — un bilanț care a dus la proteste masive. Pierderile Rusiei sunt, de asemenea, de aproximativ zece ori mai mari decât totalul victimelor suferite de Uniunea Sovietică în războiul din Afganistan.
În timp ce Ucraina poartă un război pentru supraviețuirea națională, președintele Rusiei, Vladimir Putin, are de ales. Cu toate acestea, pare să fie supus unei presiuni interne minime pentru a pune capăt conflictului. După ce a pierdut cea mai mare parte a armatei profesioniste cu care a încercat să înfrângă Ucraina în urmă cu peste trei ani, Kremlinul a găsit un mod aproape complet nou de a reface efectivele de pe front fără a risca destabilizarea socială.
Acest model combină militarizarea ideologică a societății — convingând majoritatea rușilor că se află într-un război împotriva unui NATO imperialist și că există glorie în moarte — cu contracte tot mai generoase pentru cei dispuși să se înroleze.
„Putin crede că războiul din Afganistan este unul dintre principalele motive ale prăbușirii Uniunii Sovietice”, spune Aleksandr Golts de la Centrul de Studii Est-Europene din Stockholm. „El a venit cu o revoluție în gândirea militară rusă. Eu o numesc «mobilizare de piață», alții au numit-o «economia morții» (deathnomics – în original)”.
Pentru multe familii, sumele plătite soldaților — majoritatea provenind din orașe provinciale sărace și având între 30 și 40 de ani — sunt cu adevărat transformatoare. Până la sfârșitul anului trecut, potrivit Elenei Raceva, fostă jurnalistă rusă și în prezent cercetătoare la Universitatea Oxford, prima de înrolare ajunsese la 1,19 milioane de ruble (aproximativ 15.000 de dolari), iar salariul anual pentru un soldat profesionist varia între 3,5 și 5,2 milioane de ruble — de până la cinci ori mai mult decât salariul mediu. Dacă un soldat cu contract este ucis, familia acestuia primește între 11 și 19 milioane de ruble.
Potrivit unui sondaj realizat în octombrie anul trecut de Centrul Levada, o organizație independentă de sondare a opiniei publice, 40% dintre ruși ar aproba ca un membru al familiei sau un prieten apropiat să se înroleze. Relatări ale jurnalistei Olesia Gerasimenko, de la un centru de recrutare din Moscova, în vara trecută, au arătat că mulți tați de vârstă mijlocie veneau însoțiți de soțiile și copiii lor pentru a semna contractul, hotărâți să îmbunătățească situația materială a familiei. Aleksandr Golț afirmă că impactul acestei tendințe este vizibil în orașele mici din Rusia, unde recrutarea a fost deosebit de intensă: se construiesc case noi, apar mașini mai scumpe pe străzi, iar saloanele de înfrumusețare și sălile de sport se înmulțesc.
Deocamdată, consideră Elena Raceva, societatea rusă acceptă acest sistem ca alternativă la o mobilizare generală. Există un grad de aprobare de 88% față de ideea ca soldații cu contract să primească bani și beneficii pentru că merg la război „în locul nostru”. Pentru familiile celor morți sau răniți, compensațiile financiare uriașe „alină… durerea, cum ar fi sentimentul de nedreptate… și permit societății să evite asumarea responsabilității morale pentru pierderile și suferințele îndurate”, scrie Raceva. Cu alte cuvinte, contractul nu este doar între soldat și stat. Întrebarea la care nimeni nu poate răspunde este: cât timp va rezista acest contract? >>
