Lovitura încasată de Putin, prin incinerarea de către ucraineni a mai multor bombardiere “ascunse” de ruși pe mai multe aerodromuri din Rusia este probabil cea mai mare umilire suferită de Kremlin în acest război.
Este totodată și una dintre loviturile cu cel mai puternic impact logistic asupra forțelor armate ruse, forțele aeriene suferind o semnificativă distrugere după ce în prealabil “tocate” fuseseră și cele terestre, dar și marina de război.
În fine, este și una dintre loviturile cu cel mai mare potențial de impact psihologic asupra moralului populației ruse și a armatei ruse, având în vedere caracteristicile esențiale ale acestei lovituri: adâncime extrem de mare, peste 4.000 de kilometri de graniță; număr mare de aerodromuri bombardate simultan; sincronizare de poveste; planificare de-a dreptul științifică; execuție chirurgicală.
Ucraina, prin lovitura dată pe 1 iunie, a demonstrat deopotrivă excelență în materie de îndrăzneală, excelență în materie de viziune strategică, excelență în materie de execuție și – foarte important – excelență în arta… negocierii (date fiind deopotrivă implicațiile pe orizontală și momentul ales – în ziua în care negociatorii celor două țări porneau la drum pentru o nouă rundă de discuții).
Teoretic, fiecare element al operațiunii ucrainene care a vizat, ochit și lovit aerodromurile-refugiu pentru aeronavele strategice ale Rusiei ar trebui să fie de un fundamental interes pentru America, UE și vecinii Ucrainei.
Pentru America – întrucât liderul acestei țări, Donald Trump, a făcut constant un indecent tam-tam despre predispoziția sa de a se da jos din pat pentru a discuta doar cu cei care “au cărțile”.
Deși ar fi trebuit să observe de multă vreme că există ași în mâinile Kievului (iar asta, măcar prin simplul fapt că Ucraina rezistă de câțiva ani ofensivei armate ruse), pe 1 iunie 2025 președintelui american i-a fost vârâtă sub ochi o dovadă vizibilă ca flama de sudură.
Pe spinarea lui Putin, Zelenski i-a deschis forțat ochii lui Trump asupra cărților pe care le are Ucraina. Dacă acest lucru îi va modifica boss-ului american în sfârșit abordarea, rămâne de văzut (știm bine că evidența are limitele ei atunci când e confruntată cu “testul Trump”). Dar și în caz că nu se va întâmpla asta imediat, Trump va întâmpina, după acest 1 iunie, dificultăți în creștere în a mai conserva, pe plan intern și internațional, bruma de credibilitate care i-a mai rămas pe piața globală a pacificării.
Pentru Donald Trump, în dosarul ruso-ucrainean, nimic nu va mai fi ca înainte, după reușita incredibilă a Kievului.
Pentru UE – a devenit infinit mai limpede, după 1 iunie, că a pariat pe calul câștigător.
Ucraina, departe de a fi un biet asistat, în realitate și-a consolidat statutul de furnizor de securitate pentru toți europenii, de scut prețios (prin tenacitatea, dăruirea, know-how-ul și eficiența sa) pentru întreaga suflare de pe continent.
Statelor membre UE nu le rămâne decât să facă pasul natural, în siajul impulsului dat de operațiunea ucraineană de la 1 iunie: să își mărească corespunzător ajutorul oferit Kievului, să ia notițe de la experții ucraineni în materie de război total (convențional, hibrid și asimetric), să preseze ca niciodată mai convingător deopotrivă America lui Trump și Rusia lui Putin.
În fine, cât îi privește pe vecinii Ucrainei – aici, revine din capul locului de făcut o disjungere între vecinii onești și vecinii necinstiți. Între România, Republica Moldova și Polonia, pe de o parte. Și între Ungaria și Slovacia, pe de alta.
Pentru liderii politici și militari ai țărilor din prima categorie, operațiunea ucraineană de la 1 iunie este reconfortantă din cel puțin trei puncte de vedere: li s-a reconfirmat că au pariat pe un cal breaz, li s-a reconfirmat că există posibilități reale de inovare în materie de abordare a unei eventuale agresiuni ruse și li s-a reconfirmat că ucrainenii rămân un pilon, iar nu o povară.
Pentru liderii politici și militari ai țărilor din cea de-a doua categorie, succesul incredibil înregistrat de Ucraina pe 1 iunie reprezintă un rezervor fără precedent de motive de nesomn.
Pitici, dar agitați, cei doi vecini necinstiți – Budapesta și Bratislava au intrat suplimentar la apă pe fondul recentei umilirii a Moscovei de către Kiev.
Nu doar că populațiile celor două state pro-ruse, învecinate cu Ucraina, pot vedea cu propriii ochi ce a pățit ditamai “ursul”, dar este greu de imaginat că structurile de forță din cele două țări nu vor avea dubii în creștere față de politica strâmbă dusă de liderii lor politici.
Dacă aș fi Viktor Orban sau Robert Fico, m-aș simți pălit de angoase fără număr și de raționale puseuri de paranoia, după acest 1 iunie deosebit de incendiar pentru bombardierele strategice ale Rusiei.
Un ultim cuvânt, acum, despre excelența ucraineană reflectată de această operațiune care l-a umilit puternic pe Putin, care ar trebui să îi neliniștească pe Orban și Fico, care are darul de a zdruncina abordarea lui Trump și care trebuie să încurajeze UE în direcția sporirii ajutorului său pentru Ucraina (militar, financiar și politic).
Potrivit lui Zelenski, atacarea aerodromurilor rusești a fost o operațiune care s-a întins pe parcursul a „un an, șase luni și nouă zile de la începutul planificării până la executarea efectivă”.
La scară geologică, acest interval de timp o fi mai mic decât o milionime de clipă.
Dar raportat la faza totală a războiului ruso-ucrainean, înseamnă totuși aproape jumătate din timp.
Iar raportat la timpul subiectiv specific serviciilor secrete – în general, dar ruse în cazul de față – un an, șase luni și nouă zile poate însemna secole…
Ce vreau să zic cu asta e următorul lucru: operațiunea de succes a ucrainenilor a fost pentru ruși la fel de bine și o uriașă înfrângere pe plan contrainformativ precum a fost o uriașă înfrângere pe plan militar, politic și de PR.
Astfel spus: într-un orizont de timp atât de larg, de la Kiev nu s-a scurs către Moscova nicio informație relevantă cu privire la cee ce era în desfășurare. Iar dacă cumva s-a scurs ceva, atunci cantitatea și calitatea au fost infime, căci, iată, nu au contat. Iar dacă nu au fost infime, atunci problema Moscovei a fost la nivel de procesare, analiză și decizie.
Indiferent cum au stat lucrurile, e limpede că ucrainenii au reușit să-și curețe masiv de cârtițe rusești propriul aparat politic militar și de securitate. Iar la capătul celălalt, e limpede că aparatul rusesc de securitate este azi semnificativ mai “orb” și mai “surd” decât ni-l putem imagina.
Această revelație reprezintă în sine un alt câștig masiv de know-how privitor la starea generală a Rusiei și la capacitățile operative ale Ucrainei și Rusiei, câștig mijlocit de reușita Ucrainei de la 1 iunie concomitent pentru ucrainenii înșiși, ca și pentru europeni, pentru americani, pentru chinezi și pentru atâția alți actori statali.
Cărțile pe care le ține în mână Putin sunt infinit mai ușor de descifrat acum. După cum și cărțile pe care le ține în mână Zelenski sunt în mod evident mult mai multe și mult mai valoroase decât se putea bănui.
