Statele membre NATO, asigurate de voinţa preşedintelui american Joe Biden de a ”revitaliza” alianţele, participă la un ”summit al regăsirii” luni, la Bruxelles, şi urmează să lanseze un mesaj de unitate şi fermitate vizând Moscova şi Beijingul, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Vom transmite un mesaj important Moscovei: rămânem uniţi, iar Rusia nu ne va despărţi”, a avertizat secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), norvegianul Jens Stoltenberg.
Joe Biden urmează să-l întâlnească pe preşedintele rus Vladimir Putin miercuri, la Geneva, în Elveţia, în cadrul ultimei etape a unui turneu în Europa la summitul G7 din Regatul Unit, urmat de summitul NATO şi un summit cu preşedinţii instituţiilor UE, marţi, la Bruxelles.
Summitul urmează să dureze trei ore şi să adopte o declaraţie finalizată nu fără dificultăţi, duminică, potrivit unor delegaţii.
Regimul Putin nu mai este regimul lui Putin. O „renaștere” cât o înmormântare












Comments are closed.