Studiu: Stimularea creierului cu ajutorul electrozilor ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor de ADHD la copii

Sursa: Pixabay

Stimularea creierului cu ajutorul electrozilor ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) la copii, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Surrey (Marea Britanie) şi Universitatea Ebraică din Ierusalim, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres.ro.

Studiul, publicat în revista Translational Psychiatry, a analizat folosirea stimulării transcraniene cu zgomot aleatoriu (tRNS) împreună cu antrenamentul cognitiv ca tratament pentru ADHD.

Stimularea transcraniană cu zgomot aleatoriu funcţionează prin trimiterea de impulsuri electrice către creier prin doi electrozi plasaţi pe scalp.

Studiul clinic a inclus 23 de copii nou diagnosticaţi şi care nu primeau medicaţie, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, care au fost selectaţi din grupuri trimise către clinici pentru ADHD de către medici, profesori, psihologi sau părinţi.

Cercetători de la laboratorul de neuroterapie computerizată din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim au administrat tRNS în timpul antrenamentului cognitiv în fiecare zi pe o perioadă de două săptămâni.

Părinţii a 55% dintre copii au raportat „îmbunătăţiri clinice semnificative” ale simptomelor ADHD, comparativ cu 17% dintr-un grup de control cărora li s-a administrat o simulare cerebrală placebo.

Profesorul Roi Cohen Kadosh, profesor de neuroştiinţă de la Universiatea din Surrey, a declarat că aceste rezultate demonstrează că tratamentul „are potenţialul de a transforma viaţa copiilor şi a familiilor acestora”.

ADHD este o tulburare de neurodezvoltare şi simptomele includ hiperactivitate, incapacitate de concentrare şi impulsivitate.

Potrivit Institutului Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă în Îngrijire (NICE) din Anglia, în prezent aproximativ 5% dintre copii la nivel global prezintă ADHD.

Speranţa de viaţă ar putea creşte până la 120 de ani, susţin oamenii de ştiinţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here