SUA ar putea trimite Ucrainei vehicule blindate Bradley

Sursa: Facebook

Washingtonul ia în calcul să îi furnizeze Ucrainei vehicule de luptă blindate Bradley, a anunţat miercuri preşedintele american Joe Biden, transmite DPA, citată de Agerpres.ro.

Potrivit Pentagonului, vehiculul de luptă blindat Bradley este de obicei echipat cu un tun, o mitralieră şi proiectile antiblindaj.

Întrebat de un jurnalist dacă livrarea de vehicule blindate Bradley pentru Kiev este ”în discuţie”, Biden a răspuns afirmativ, fără însă a oferi alte detalii.

Deocamdată nu este clar ce model al acestui vehicul blindat ar urma să fie trimis Ucrainei.

La rândul său, Franţa a anunţat miercuri că va furniza Ucrainei blindate uşoare AMX-10 RC. Acest model de tanc este de obicei utilizat pentru operaţiuni de recunoaştere.

Kievul solicită de mai mult timp ţărilor occidentale mijloace militare precum tancuri şi alte vehicule blindate.

Până în prezent Germania a refuzat să trimită Ucrainei tancuri, inclusiv modelul Leopard 2.

Statele Unite furnizează deja diverse sisteme de arme grele Ucrainei, inclusiv lansatorul de rachete HIMARS şi sistemul de apărare aeriană NASAMS.

În timpul unei vizite recente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, SUA au promis să-i livreze Kievului un sistem de apărare aeriană Patriot.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Un an al victoriei. 2023 ar putea merge mult mai bine pentru Ucraina decât se așteaptă mulți

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here