SUA | Experți de top din cadrul FDA se declară deocamdată împotriva unei a treia doze în rândul populației generale

Autoritatea americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) susține, într-un studiu, că niciunul dintre datele privind vaccinurile împotriva coronavirusului nu a furnizat până acum dovezi credibile în sprijinul celei de-a treia doze pentru populația generală. Această afirmație dezvăluie un dezacord semnificativ între oamenii de știință din cadrul agenției și oficialii de top ai lui Biden din domeniul sănătății, care au început deja să planifice o largă campanie de rapel pentru această toamnă, scrie The NY Times.

Studiul, publicat în The Lancet, a fost elaborat de un grup internațional de experți în vaccinuri, printre care Dr. Philip Krause și Marion Gruber, doi veterani ai FDA care au anunțat recent că vor părăsi agenția. Studiul vine cu câteva zile înainte ca un comitet consultativ să discute public și să voteze dacă FDA ar trebui să aprobe doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Dr. Krause și Dr. Gruber, care conduc biroul de vaccinuri al FDA, nu au colaborat în numele agenției; articolul precizează că „opiniile exprimate sunt cele ale autorilor și nu reprezintă neapărat opiniile organizațiilor respective”. Cu toate acestea, argumentele pe care le-au prezentat au sugerat că autoritățile de reglementare ar putea ridica obiecții cu privire la cererea Pfizer de aprobare a unei doze de rapel la reuniunea comisiei consultative, programată pentru vineri.

O purtătoare de cuvânt a FDA a subliniat că „punctele de vedere ale autorilor nu reprezintă punctele de vedere ale agenției”, adăugând: „Ne aflăm în mijlocul unui proces deliberativ de revizuire a aprobării suplimentare depuse de Pfizer’s, iar FDA, ca o chestiune de politică internă, nu comentează subiectele în curs de desfășurare. Așteptăm cu nerăbdare o discuție robustă și transparentă vineri.”

Se spune că dr. Gruber și dr. Krause nu au fost de acord cu impulsul administrației Biden pentru a forța pentru un rapel suplimentar înainte ca experții federali să poată revizui toate dovezile și să facă recomandări, un conflict care a cântărit în deciziile lor de-a pleca în această toamnă. Cel mai probabil, cei doi vor juca un rol crucial în orice decizie pe care agenția o va lua cu privire la rapeluri.

Dar și altor oficiali FDA, inclusiv dr. Janet Woodcock, comisarul în exercițiu al agenției, și dr. Peter Marks, care supraveghează biroul de vaccinuri pe care dr. Gruber și dr. Krause îl conduc, li se va cere sfatul.

Publicarea articolului din Lancet a ridicat semne de întrebare în privința dr. Woodcock, care a semnat luna trecută anunțul de rapel al administrației Biden, și anume dacă l-a consultat pe Dr. Gruber sau alți experți FDA înainte de-a sfătui administrația și de a-și clarifica propria poziție cu privire la această problemă, precizează NY Times.

Administrația Biden a anunțat în august propunerea de-a începe administrarea „stimulatorilor de vaccin” la opt luni după a doua doză, în funcție de FDA și de recomandările Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Iar planul de pandemie pe care Biden l-a anunțat săptămâna trecută a inclus acest lucru: „Un rapel promite să ofere americanilor cel mai înalt nivel de protecție de până acum”.

Dar mulți oameni de știință s-au opus unei a treia doze, spunând că vaccinurile continuă să ofere protecție împotriva formelor severe ale Covid-19 și spitalizării. Autorii articolului din Lancet au inclus un compendiu de zeci de studii din întreaga lume care arată o astfel de tendință.

Oficialii federali din domeniul sănătății au spus că unul dintre motivele pentru care au anunțat planul de rapel este de-a fi cu un pas înaintea virusului și ca o pregătire pentru momentul în care vaccinurile nu vor mai putea proteja la fel de eficient împotriva cazurilor severe. Acești oficiali, inclusiv dr. Anthony Fauci, consilierul medical șef al lui Biden, s-au bazat pe datele prezentate de oficialii israelieni.

Datele lor, au precizat dr. Fauci și alți oficiali ai administrației, arată o scădere clară a imunității împotriva infecțiilor, cu o protecție sporită oferită de dozele de rapel, dar arată doar indicii de scădere a imunității în privința spitalizării la persoanele sub 65 de ani.

În noul material, Dr. Krause, Dr. Gruber și alți experți în vaccinuri au spus că este nevoie de mai mult timp, de discuții publice și studii mai aprofundate pentru a determina dacă sunt necesare noi doze pentru populația generală. Ei au explicat că orice avantaj oferit de o nouă doză nu depășește beneficiul utilizării noilor doze pentru a proteja miliardele de oameni care sunt în continuare nevaccinați la nivel mondial.

OMS a cerut țărilor bogate să renunțe la administrarea de doze suplimentare pacienților sănătoși până cel puțin la sfârșitul anului, ca o modalitate de a permite fiecărei țări să vaccineze cel puțin 40% din populația sa. Fiecare persoană nevaccinată înseamnă noi mutații ale virusului, potențial periculoase, au avertizat oamenii de știință.

Autorii studiului au spus, totuși, că dozele suplimentare ar putea fi utile pentru unii oameni cu sistemul imunitar slab – un pas autorizat deja de FDA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here