SUA îşi întăresc dispozitivul militar în Orientul Mijlociu, cu sisteme THAAD şi baterii Patriot

Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara că îşi întăresc prezenţa militară în Orientul Mijlociu din cauza “escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice” în regiune, transmit duminică AFP, dpa şi Reuters. Un sistem de apărare antirachetă la mare altitudine (THAAD), precum şi mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfăşurate “în întreaga regiune”, a anunţat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat de presă.

Separat, armata israeliană a acuzat duminică Hezbollahul libanez că încearcă să obţină o escaladare militară în zona de frontieră cu riscul de a atrage Libanul în război, după noi schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Hezbollah atacă şi atrage Libanul într-un război de pe urma căruia nu va avea nimic de câştigat, dar în care riscă să piardă foarte mult”, a avertizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, în timpul unei intervenţii pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).

Israelul a ordonat duminică evacuarea a încă 14 comunităţi din nord, aproape de graniţa cu Libanul, în timp ce îşi sporeşte atacurile împotriva infrastructurii militare a miliţiei şiite Hezbollah, care şi-a intensificat la rândul ei lansările de rachete şi obuze asupra teritoriului israelian, transmit EFE şi dpa.

Hamas susține că a vrut să elibereze încă două ostatice, dar Israelul s-a opus

Hamas susţine că s-a oferit să elibereze duminică alte două femei pe care le ţine captive, Nurit Yitzhak şi Yovheved Lifshitz, “urmând aceiaşi paşi ca şi în cazul celor două ostatice americane”, a transmis gruparea islamistă palestiniană într-un comunicat difuzat pe canalul său de Telegram, citat de EFE.

Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor al-Qasam, aripa înarmată a Hamas, a dat asigurări că a propus şi anterior eliberarea ambelor cetăţence israeliene “din motive umanitare imperioase şi fără a cere nimic în schimb”, dar, a susţinut el, “Israelul a refuzat să le primească”.

Summitul de la Cairo s-a încheiat fără o concluzie clară

Summitul pentru Pace pentru Gaza şi “chestiunea palestiniană” organizat de Egipt în aşa-numita Noua Capitală Administrativă, la est de Cairo, s-a încheiat sâmbătă fără o declaraţie finală comună din partea celor 34 de ţări şi organizaţii internaţionale care au participat la întâlnire. Egiptul, ţara care a convocat întâlnirea, a emis totuşi o notă în care a mulţumit pentru efortul de a căuta un consens mai presus de poziţiile politice sau religioase.