SUA promit asistenţă financiară vecinilor Ucrainei, pentru a facilita tranzitul cerealelor ucrainene: „Eforturile României şi Republicii Moldova au fost esenţiale”

Foto: Inquam Photos / George Călin

Reprezentanţii Statelor Unite ale Americii s-au alăturat oficialilor români, ucraineni, moldoveni şi ai Uniunii Europene, pentru a sprijini exportul de cereale ucrainene, iar la reuniunea care a avut loc vineri, la Galaţi, Washingtonul a promis asistenţă financiară vecinilor Ucrainei, pentru a achiziţiona nave şi pentru a facilita transbordarea şi tranzitul transfrontalier, informează un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti.

În timpul întâlnirii de la Galaţi, participanţii şi-au exprimat aprecierea pentru sprijinul continuu şi asistenţa acordate de România şi Republica Moldova ţării vecine Ucraina, în contextul invaziei pe scară largă a Rusiei şi al atacurilor continue cu rachete şi drone, inclusiv asupra porturilor şi silozurilor, potrivit News.ro.

„Eforturile României şi ale Republicii Moldova de a facilita exportul a milioane de tone de cereale ucrainene au fost esenţiale pentru ca milioane de oameni din întreaga lume să nu sufere de foame”, arată Statele Unite.

„Pentru că transformarea dură a alimentelor în armă de către Rusia are consecinţe grave pentru populaţiile vulnerabile din întreaga lume, Statele Unite, România, Ucraina, Republica Moldova şi Uniunea Europeană sunt hotărâte să contracareze acţiunile barbare ale Rusiei şi să găsească soluţii viabile. Această întâlnire la nivel înalt arată angajamentul nostru comun de a aduce cerealele ucrainene pe piaţă, în ciuda eforturilor Rusiei” de a le bloca, transmite Ambasada SUA în România.

Astfel, Statele Unite rămân angajate în parteneriatul cu guvernul şi poporul Ucrainei – inclusiv prin acordarea de sprijin financiar şi provizii, extinderea rutelor alternative de export şi modernizarea punctelor de trecere a frontierei ucrainene.

Statele Unite vor contribui, de asemenea, la modernizarea infrastructurii critice pentru transportul feroviar şi rutier şi transbordare, extinderea accesului la piese pentru vagoanele de tren şi liniile de asamblare a căilor ferate şi sprijinirea sectorului privat de-a lungul Dunării, în creşterea capacităţii de export.

Pentru a susţine în continuare eforturile regionale, Statele Unite au promis asistenţă financiară vecinilor Ucrainei, pentru a achiziţiona nave precum şalupe pilot şi pentru a facilita transbordarea şi tranzitul transfrontalier, arată comunicatul Ambasadei SUA.

„Aceste măsuri reprezintă un progres în demersurile care vizează sporirea exporturilor de cereale din Ucraina. Cu toate acestea, întreaga responsabilitate pentru creşterea preţurilor la alimente şi riscul ridicat pentru populaţiile vulnerabile din întreaga lume revine Rusiei”, arată Washingtonul.

Rusia pune pe seama regimului de sancţiuni impus de Occident penuria de alimente, dar această afirmaţie este falsă. Comunitatea globală nu a vizat prin regimul de sancţiuni exportul de produse agricole din Rusia, inclusiv de fertilizatori, arată SUA.

Statele Unite solicită Rusiei să înceteze imediat atacarea oraşelor şi infrastructurii ucrainene, să se alăture din nou Iniţiativei privind transportul cerealelor prin Marea Neagră (BGSI), să extindă, dezvolte şi implementeze pe deplin termenii Iniţiativei.

La întâlnirea de la Galaţi au participat ambasadorul Jim O’Brien, Coordonatorul pentru Sancţiuni din Departamentul de Stat al SUA, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, şi şeful adjunct interimar al Misiunii SUA în Republica Moldova, Mary Alexander, alături de ministrul transporturilor şi infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, viceprim-ministrul moldovean Vladimir Bolea şi directorul general al Comisiei Europene pentru mobilitate şi transport, Magda Kopczynska.

„Aceast demers va aborda insecuritatea alimentară globală cauzată de decizia Rusiei de a se retrage din Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră. Retragerea unilaterală a Rusiei din BSGI şi atacurile asupra porturilor şi silozurilor de cereale din Ucraina au perturbat pieţele de cereale şi au lipsit de hrană oameni din întreaga lume – inclusiv pe cei din Sudul Global şi pe cei din ţări cu cea mai mare insecuritate alimentară”, arată comunicatul Ambasadei SUA.

Prin BSGI au fost exportate peste 32 de milioane de tone de cereale de la începutul lunii august a anului trecut, iar preţurile alimentelor au crescut cu aproximativ 10% de când Rusia s-a retras din acest acord.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here