SUA renunță la o nouă rundă de tarife vamale pentru produse Made in China

sursa: www.publicdomainpictures.net/

SUA a suspendat oficial tarifele vamale de 15% ce urmau să fie impuse de mâine unor bunuri în valoare de 160 de miliarde de dolari și produse în China. Decizia a fost luată pentru că negocierile dintre Washington și Beijing asupra unui nou acord comercial a ajuns în „faza întâi”, a scris Reuters.

Potrivit documentului trimis de US Trade Representative (USTR), agenția care se ocupă să facă recomandări președintelui SUA în legătură cu politica comercială, tarifele se suspendă pe termen nelimitat.

În schimb, vor rămâne în continuare tariful de 25% impus unor importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, cât și tariful de 7,5% impus unor bunuri aduse din China în valoare de 120 de miliarde de dolari.

Ce înseamnă „faza întâi”?

Conform USTR, „faza întâi” impune reforme structurale și alte schimbări în politicile economice și comerciale ale Chinei în domeniile proprietății intelectuale, transferului de tehnologie, agriculturii, serviciilor financiare și schimburilor monetare. „Faza întâi” mai include un angajament din partea Chinei să facă în următorii ani achiziții suplimentare substanțiale de bunuri și servicii americane. De asemenea, înțelegerea creează și un mecanism de soluționare a disputelor bilaterale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here