Agenția suedeză pentru Sănătate solicită clarificări din partea Uniunii Europene cu privire la câte doze de vaccin COVID-19 pe flacon trebuie să plătească firmei Pfizer și speră la un răspuns cât mai rapid. Instituția a suspendat plăţile pentru vaccin către compania Pfizer, scrie cotidianul Dagens Nyheter de marţi, preluat de Reuters. Suedia cere ca Bruxelles-ul şi Pfizer să ajungă la un acord cu privire la câte doze sunt într-un flacon, scrie Agerpres.

Suedia vrea lămuriri despre numărul de doze care i-au fost facturate, după ce Pfizer a facturat câte şase doze per flacon, în loc de cele cinci convenite.

„Până acum, noi am spus companiei că trebuie să aşteptăm cu facturile care sunt disponibile până obţinem claritate despre ce se aplică”, a spus epidemiologul-şef Anders Tegnell pentru Dagens Nyheter.

Pfizer Suedia a refuzat să comenteze pentru Reuters, însă a precizat pentru Dagens Nyheter că a facturat pentru şase doze per flacon.

Uniunea Europeană şi Pfizer au convenit iniţial că fiecare flacon va conţine cinci doze, însă ulterior s-a descoperit că pot fi extrase şase doze cu ajutorul unei seringi speciale.

„Este inacceptabil. Dacă o ţară are mijloace doar pentru a extrage cinci doze, înseamnă că a primit mai puţine doze pentru acelaşi preţ”, a declarat coordonatorul suedez al vaccinării, Richard Bergstrom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here