Super-Federer. La 38 de ani a salvat 7 mingi de meci și s-a calificat în semifinalele Australian Open

Roger Federer, locul 3 ATP, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-3, 2-6, 2-6, 7-6 (8), 6-3, pe americanul Tennys Sandgren (SUA), locul 100 mondial, calificându-se în semifinalele Australian Open.

În setul al patrulea, Federer a salvat şapte mingi de meci, trei la scorul de 4-5 şi patru în tie-break, între care a avut o revenire de la 3-6. În cele din urmă, el s-a impus după trei ore şi 31 de minute

Sandgren a acuzat oboseala şi probleme la piciorul stâng, la care a purtat un bandaj sub genunchi.

„Am avut noroc, nu am controlat acele şapte mingi de meci. Am fost incredibil de norocos. Nu cred că merit această victorie, dar sunt bucuros de ea. Cred în miracole, dar aş vrea să câştig mai uşor”, a spus Federer, care s-a plâns şi el de probleme fizice, în zona inghinală, după meci.

Federer a câştigat de şase ori Australian Open, ultima dată în 2018, a mai jucat o finală şi s-a mai calificat de şapte ori în semifinale

Tenismenul elveţian va evolua în penultimul act cu învingătorul din partida Milos Raonic (Canada), locul 35 ATP – Novak Djokovici (Serbia), locul 2 ATP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here