Alexandru Cumpanasu susține că s-a decis să candideze la Președinție abia vineri, după ce joi, săptămâna trecută, a lansat o întrebare în acest sens către admiratorii săi de pe Facebook. Însă, după mai puțin de 48 de ore, Cumpănașu a făcut deja rost de un staff de campanie și materiale electorale pentru a le distribui alegătorilor.

Duminică, Alexandru Cumpanasu și-a lansat campania pentru alegerile prezidențiale în Caracal, chiar în comuna Dobrosloveni, unde a locuit Alexandra Măceșanu. Cumpănașu s-a mișcat rapid. Joi seară spunea că se gândește să candideze la Președinție, întrebându-și fanii de pe Facebook dacă trebuie să facă acest pas, iar vineri a confirmat la Antena 3 că va candida, iar duminică este deja în turneu electoral.

Mai mult decât atât, Cumpanasu are deja staff de campanie și materiale electorale. Este vorba de tricouri inscripționate cu numele candidatului Alexandru Cumpanasu. Mai mulți săteni din Dobrosloveni l-au așteptat îmbrăcăți astfel.

Este greu de crezut că identitatea vizuală a fost creată imediat vineri, iar apoi s-au și inscripționat mii de tricouri în aceeași zi. Cel mai probabil, candidatura lui Cumpănașu a fost pregătită din timp, cu grijă, chiar de atunci când susținea sus și tare că nu va candida, calificându-i drept „nemernici” și „lichele” pe jurnaliștii care au atras atenția că se pregătește pentru Cotroceni.

Pe de altă parte, surse politice susțin că în interiorul PSD a început un război total, iar Alexandru Cumpănașu ar fi ”săgeata” lui Dragnea. Vrea să îl legitimeze pentru a-l folosi după prezidențiale în bătălia pentru supremația asupra partidului. Aceleași surse susțin că subitul candidat la prezidențiale ar fi avut discuții de taină cu băiatul lui Dragnea și cu Adrian Gâdea, șeful PSD Teleorman, înainte de a-și lansa candidatura. Aceleași surse mai spun că nici Carmen Dan n-ar fi străină de aceste pregătiri. Și nici Ionel Arsene de la Neamț.

Mai mult, informațiile ar fi ajuns și la urechile Vioricăi Dăncilă, care, în premieră, în weekend, a lansat primele atacuri la Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here