Sute de mii de francezi au protestat față de accesul în spații publice pe baza certificatului COVID

Foto: Twitter

Aproximativ 200.000 de oameni, potrivit estimării unui oficial al Ministerului de Interne francez, au contestat sâmbătă condiţionarea accesului în spaţiile publice de prezentarea certificatului de sănătate privind Covid-19, impusă de guvern pentru a combate al patrulea val de infecţii, transmite News.ro, care citează Reuters.

La Paris, ar fi demonstrat 14.250 de persoane, a afirmat oficialul.

Protestatarii au rănit trei poliţişti la Paris, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei. Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a declarat pe Twitter că 19 manifestanţi au fost arestaţi, inclusiv 10 la Paris.

Este al treilea weekend consecutiv în care oamenii care se opun noilor măsuri anti-covid ale preşedintelui Emmanuel Macron au ieşit în stradă, un manifestare neobişnuit de puternică într-o perioadă a anului în care mulţi oameni sunt interesaţi să-şi ia vacanţa de vară.

Numărul manifestanţilor a crescut constant de la începutul protestelor, în mod similar mişcării ”vestelor galbene”, care a început la sfârşitul anului 2018 împotriva impozitelor pe combustibil şi a costului vieţii.

Numărul participanţilor prezenţi la proteste a fost cu aproximativ 40.000 mai mult decât săptămâna trecută.

”Creăm o societate segregată şi cred că este incredibil să facem acest lucru în ţara drepturilor omului”, a spus Anne, o profesoară prezentă la demonstraţia din Paris. Aceasta a refuzat să-şi dea numele de familie.

„Aşa că am ieşit în stradă; nu am mai protestat până acum în viaţa mea. Cred că libertatea noastră este în pericol”, a spus Anne.

Vizitatorilor care merg la muzee, cinematografe sau piscine li se interzice deja intrarea dacă nu pot prezenta permisul de sănătate care arată că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 sau au avut un test negativ recent.

Parlamentul a aprobat săptămâna aceasta o nouă lege care face vaccinările obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi extinde cerinţa permisului de sănătate pentru accesul în baruri, restaurante, târguri, trenuri şi spitale.

Aproximativ 3.000 de ofiţeri de poliţie au fost detaşaţi în capitală, ofiţerii anti-revolte străduindu-se să menţină manifestanţii pe rutele autorizate.

Autorităţile au încercat să evite repetarea evenimentelor săptămâna trecută, când au izbucnit lupte între poliţişti şi manifestanţi pe Champs-Elysees.

Proteste au fost şi în alte oraşe, precum Marsilia, Lyon, Montpelier, Nantes şi Toulouse, unde participanţii au strigat ”Libertate!” şi ”Nu permisului de sănătate!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here