Țara tuturor fanteziilor. Cum ajunge opoziția să ia forme SF

Spațiul public rusesc este, în linii generale, unul exotic – exotic spre distopic. Dar absența unei opoziții reale exprimate parlamentar generează niște forme nebănuite de contraofensive la mâna de fier a lui Vladimir Putin, frizând nu de puține ori teritoriul fanteziei satirice. Nu degeaba, referindu-se la regimul de la Kremlin, scriitorul și expertul în propagandă Peter Pomerantsev folosește metafora „inima suprarealistă a Noii Rusii”.

Rusia pare o transă narcotică, iar cazul șamanului siberian Aleksandr Gabișev, care – apropo – a fost din nou arestat, se înscrie în această lume a irealității supreme la fel de firesc precum oxigenul.

Mai întâi, un mic istoric. Trăgând de o ricșă, Gabișev a plecat în urmă cu câteva luni într-un drum epopeic spre Moscova, pentru a se confrunta cu Vladimir Putin, pe care îl consideră „demon”; demon la propriu. Călătoria lui a capotat la un moment dat, când agenții l-au ridicat dintr-o tabără încropită la granița dintre Buriația și Irkuțk. După arest, Gabișev a fost supus unui control psihiatric în urma căruia, evident, a fost găsit nebun de legat. Numai că nu l-au legat, ci l-au trimis pachet spre locul de baștină.

Luni mai târziu, unul dintre tovarășii săi de trib, Victor Egorov, îmbrăcat în Moș Gerilă, a promis răzbunare, anunțându-și intenția de-a călători spre capitala rusă pentru a-i duce un mesaj de răzvrătire de Anul Nou lui Vladimir Putin. Și Moș Gerilă a fost luat la puricat de forțele de ordine și nu se mai știe nimic de-atunci despre misiunea lui.

Povestea lui Gabișev trebuie, însă, prinsă în context.

În Siberia, șamanii nu sunt niște ciudați chercheliți de reverii păgâne, ci au o tradiție adânc înrădăcinată în această zonă semi-sălbatică a Rusiei. Șamanismul este încă o practică larg răspândită în arealul Lacului Baikal și în regiunea Volga Mijlocie. Pe unele teritorii pot fi întâlnite niște construcții precare din lemn denumite „posturi de șaman”. Trecătorii lasă la intrare câte o mică atenție – un coș de răchită cu mâncare, bani, o tăviță cu ceai sau un pachet de țigări. Cine se zgârcește, își abate asupra lui spiritele rele, spun șamanii. Practic, e și asta un fel de „taxă de protecție”.

Cei peste 700.000 de etnici mari (un grup etnic fino-ugric) din Volga Mijlocie sunt, de pildă, adepți ai șamanismului. Există două secte majore șamanice: șamanismul buriat, la est de Lacul Baikal, impregnat de o puternică influență budistă, și șamanismul „rusificat” din vestul Lacului Baikal (cel obținut în urma represiunilor sovietice asupra triburilor indigene). În aceste comunități, șamanul nu este doar un lider spiritual, ci este înzestrat și cu capital politic, poate mobiliza „electoratul” spiritual în diverse situații, cum ar fi un protest.

Din Europa, știrea privind călătoria lui Gabișev s-a văzut ca un „road movie” al unui țăcănit drăgălaș, tipic pentru cocktailul folcloric al Rusiei. Numai că șamanul nostru nu era chiar lipsit de suport prin locurile pe unde trecea. În orășelul Chita, pe ruta transsiberiană, Gabișev a fost întâmpinat de 7.000 de oameni. „Libertate pentru administrațiile locale. Asta este legea! De acum înainte, Putin nu mai are nicio putere asupra voastră. Trăiți liberi!”a strigat Gabișev într-un microfon către mulțime. Pe drum obișnuia să strângă după el cârduri de oameni care se ofereau să-i care ricșa, ciulind urechea la misiunea lui moscovită. Iar în Ulan-Ude, capitala Republicii Buriația (unul dintre polii sărăciei din Rusia), câteva sute de persoane au ieșit în stradă ca să protesteze față de arestarea mai multor susținători ai șamanului.

Dar ăsta este doar vârful de ac. Să ne întoarcem puțin în 2018. Anul trecut, pentru prima dată, șamanii din Rusia s-au reunit și și-au ales un Șaman Suprem, pe Kara-ool Dopchun-ool, care este și șeful organizației locale religioase a șamanilor din Kyzyl, capitala Republicii Tuva, cerând de asemenea și recunoașterea oficială a șamanismului ca religie. Deci, revendicarea unui cadru juridic. Totodată, s-a format și un Consiliu Unit al Șamanilor din Rusia, alcătuit din nouă membri. Menirea Consiliului? Să unească sub o singură umbrelă reprezentativă șamanii din nordul Rusiei, Buriația, Mongolia, Tuva și Kakasia.

Ei bine, de aici încolo lucrurile devin incomode pentru Kremlin, căci Patriarhul Chiril al Moscovei vede în avântul luat de șamani un cal troian infiltrat în establishment-ul hegemonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. În primul rând, pentru că în siajul Consiliului Unit al Șamanilor au mai intrat și alte secte care aspiră la recunoaștere.  În plus, odiseea lui Gabișev a coincis cu valul de proteste anti-Putin din Moscova. Alexei Kondaurov, fost general KGB, a explicat că autoritățile erau îngrijorate de traseul șamanului, care trecea prin unele dintre cele mai sărace și izolate comunități ale Rusiei, unde sosea cu un „mesaj clar de insurecție”.

Pe locul doi în top se califică Piotr Pavlenski, body artist-ul care în 2013 a apărut în pielea goală în Piața Roșie și, în semn de protest față de apatia din Rusia, și-a bătut în cuie testiculele pe pavaj. Altă dată, de Ziua Poliției, Pavlenski a fost găsit înfășurat într-o „sarma” de sârmă ghimpată, asta după ce, cu altă ocazie, își cususe buzele, manifestând față de arestarea solistelor de la Pussy Riot. Pavlenski folosește automutilarea pe post de moțiune de cenzură – cam așa ceva.

Nici imperiul ortodox condus de la Patriarhul Chiril nu este lipsit de revoltă hispterească la Moscova. Și nu mă refer doar la ambuscadele în sânii goi ale hoardelor Femen. În 2016, adepții unei religii-pamflet New Age, Pastafarianism, care cred în Monstrul Zburător de Spaghete, își deschideau prima „biserică” la Nijni Novgorod.

Rădăcinile acestor lumi sociale și-au tras inițial seva din mișcările de underground din anii Perestroikăi, având însă și un pilon zdravăn în sectarismul rusesc al secolului XIX, pentru ca în perioada postsovietică să erupă ca un gheizer.

În delirul anilor 1990, gangsterii erau adevăraţii stăpâni ai Rusiei, după cum se ştie, până când, odată cu venirea lui Putin la putere, aceştia au fost deposedaţi nu doar de zonele de control, ci şi de prerogativele „imagologice”, care aveau să fie inserate în PR-ul, în fabrica de fantezii politice a Kremlinului. Cum ţinuturi întregi din Rusia, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, au fost jupuite prin tâlhăriile feudale ale poliţiştilor, gangsterii aveau să devină organul de menţinere a ordinii publice.

Un gangster pe nume Vitalie, aflăm dintr-o relatare a lui Peter Pomerantsev, prinsese acel val. Mame îndurerate veneau la el cu bani, cerând ca violatorii fiicelor lor să fie pedepsiţi. Şi Vitalie acţiona, îşi trimitea gherila pe urmele violatorilor. În curând, Vitalie, trezindu-se pe umerii respectului popular, avea să capete importanţa unui fel de guvernator.

Numai că el se plictisea de moarte în postura asta de „demnitar”, nu voia să schimbe treningul Adidas şi pantofii cu şosete albe pe-o cămaşă cu butoni de aur şi un scaun capitonat. Aşa că a hotărât să se apuce de filme. Numai că habar n-avea ce este ăla montaj, încadratură etc. A început să studieze cu acribie istoria cinematografiei, devorând câte 5-6 filme pe zi, analizându-le tehnic şi estetic.

Până când, punând mâna pe o cameră, fascinat de thrillerele neorealiste ale lui Aleksei Balabanov, a zis că trebuie un suflu nou în cinematografia rusă: a început să-şi filmeze activitatea de gangster. Împuşcăturile, cursele cu maşini, furturile, bătăile. Totul real, sânge real, crime reale. A trimis casetele unui producător, sperând că cineva se va oferi să-i finanţeze un serial poliţist. Oricât de însetaţi erau corifeii din audiovizual de tot ce emana din scăfârlia lorzilor crimei organizate, Vitalie a primit un NU. Apoi au venit arestările – Vitalie intrând de câteva ori la răcoare. Apoi – eliberat. Apoi – iar pârnaie. Apoi – iar eliberat.

Peste ani, întors în Rusia pe un post regal la TNT, Peter Pomerantsev avea să primească un telefon cu număr ascuns. Vitalie îl chema la o întâlnire de taină. Pe bancheta din spate a maşinii, Vitalie îi prezenta entuziasmat noul său plan: se apucase de literatură, scrisese vreo opt romane între timp şi acum lucra la o satiră anti-Gazprom, în care Ucraina era păcălită de Moscova, care pompa în conducte nu gaz, ci pârţuri colectate de la norod printr-un sistem futurist de aspirare încastrat în zidurile clădirilor.

Pitit în destinul său ruinat ca un vierme într-un măr stricat, Vitalie trăia cu impresia că prin romanele sale îl combătea pe Putin, care îi furase stilul de viaţă şi-l transformase în tezaur politic.

Printre cei care au mirosit acest nou spirit al vremurilor și s-au grăbit să îl capitalizeze politic, acolo unde s-a putut, a fost Vladislav Surkov, consilierul lui Putin, care a patentat conceptul de „democrație controlată”.

Pentru a-i atrage pe hipsteri de partea Kremlinului (Generaţia Putin sau Generaţia P, aşa sunt numiţi cei 1,3 milioane de copii născuţi în anul 2000 şi care au crescut sub Vladimir Putin), Surkov a vărsat tone de bani în expoziţiile unor artişti „provocatori” şi a inventat rapperii anti-sistem, coordonaţi, de fapt, de Ministerul Culturii.

Și uite așa, rămâne cum am stabilit: Rusia s-a prăbușit într-un coșmar de Salvador Dali.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here