TAROM anunţă că a ajuns la un acord cu piloții pentru derularea zborurilor în regim normal / Compania va despăgubi pasagerii afectați de protest

Sursa: Wikipedia

TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”, transmite News.ro.

”Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanţii personalului navigant, în urma situaţiei de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, şi anunţă încheierea unui acord pentru normalitate şi derularea operaţiunilor de zbor în regim normal. În dimineata zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor. În continuarea dialogului între Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei”, precizează compania.

În urma situaţiei întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie.

”Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări, iar echipa de asistenţă este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile”, susţine Tarom.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Toate cursele TAROM programate marţi au decolat de pe Aeroportul ”Henri Coandă”.

ANPC a anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni / Compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro.

”În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat, la sediul său, pe 9.07.2024, reprezentanţii acestei companii, pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi. Din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii”, au anunţat reprezentanţii ANPC.
Ei au menţionat că potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 de euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin; 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri; 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor de mai sus.
”Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului”, a precizat sursa citată.
Pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC vine cu mai multe recomandări pentru consumatori. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare. De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară.
Totodată, pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.
ANPC aminteşte că în cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost.
”Vă reamintim că, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024, şi anume: în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii. Valoarea acestora este de 350 de euro pentru o compensaţie de 250 de euro, de 500 de euro pentru compensaţie de 400 de euro şi de 750 de euro pentru compensaţie de 600 euro”, au mai transmis comisarii ANPC
Ei au adăugat că pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail şi că nu există un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor.
TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

TAROM a creat o adresă de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru obţinerea despăgubirilor / Ce documente sunt necesare

Reprezentanţii companiei TAROM au anunţat crearea unei adrese de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru a obţine despăgubiri.

”Compania TAROM s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situaţii independente de voinţa şi acţiunile companiei, pasagerii au fost afectaţi de anularea zborurilor regulate. Compania a oferit alternative pentru călători, iar echipa de asistenţă este în contact direct cu aceştia pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile”, au afirmat reprezentanţii TAROM.
Ei au anunţat că pentru a facilita procesul de compensare al călătorilor afectaţi în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, a fost creată o adresă de e-mail dedicată: [email protected]. Aici pasagerii pot transmite cererile şi documentele necesare în vederea obţinerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.
Compania TAROM a menţionat că pasagerii afectaţi de aceste anulări pot trimite solicitarea de compensare la adresa de e-mail dedicată: [email protected]. , unde trebuie să transmită următoarele informaţii:
Nume şi prenume pasager
Număr de zbor
Copia biletelor de călătorie şi codul rezervării
Dacă este cazul, dovada plăţii pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare la aeroport
Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)
Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.
Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensaţiei în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :
Nume şi prenume beneficiar cont
Denumirea băncii
Sucursala
Adresa băncii
Iban
Cod SWIFT/BIC
Monedă cont
Compania TAROM a mai anunţat că îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie.
Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: [email protected], [email protected] .
TAROM a anunţat marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

Toate cursele TAROM programate marţi au decolat de pe Aeroportul „Henri Coandă” / Cu o zi în urmă, zeci de curse au fost anulate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here