Tătaru anunță când începe campania de vaccinare împotriva Sars-CoV-2

Foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Huşi, în România campania de vaccinare anti-coronvirus va demara probabil în luna ianuarie, transmite TVR.

„Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina. Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii. Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.

Potrivit acestuia, starea de alertă va fi prelungită în 14 decembrie.

„În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”, a afirmat Tătaru.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here