Inquam Photos/ Octav Ganea

Pe 20 decembrie 1989, Teodor Meleșcanu s-a opus „dur” păstrării unui moment de reculegere la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, în memoria victimelor represiunii manifestațiilor de la Timișoara, conform unui document diplomatic american, publicat de jurnalistul canadian Stanley Tromp.

Informația apare într-un document publicat de jurnalistul și profesorul canadian Stanley Tromp. Este vorba despre un raport purtând mărcile „confidențial” și „imediat”, trimis de Ambasada SUA la Viena către Departamentul de Stat al SUA. 

Raportul menționează că numeroși reprezentanți ai statelor europene condamnau modul brutal în care regimul comunist a reprimat manifestațiile de la Timișoara. Inclusiv Uniunea Sovietică și-a exprimat voalat nemulțumirea. „România se ține fermă pe poziție”, menționează documentul citat.

Până și sovieticii criticau regimul Ceaușescu

Raportul care consemnează reacția lui Teodor Meleșcanu, în decembrie 1989 La criticile venite din toate părțile, Meleșcanu, din partea României, a afișat o atitudine lipsită de emoție, dură. Întâi, a blocat consensul la propunerea Austriei, privind păstrarea unui moment de reculegere, în memoria victimelor de la Timișoara (ambasadorul Republicii Federale Germania a trecut peste asta incluzând momentul de reculegere în propria lui intervenție de la tribună). În mod clar, autoritățile române au decis să se țină pe poziții, Meleșcanu a negat informațiile privind presupusele evenimente, catalogându-le drept relatări de presă neconfirmate (s.n.)„.

Meleșcanu era în acel moment secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare din MAE, după ce, mai mulți ani, fusese detașat ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva.

Teodor Meleșcanu, după 30 de ani: Aducem un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate

La 30 de ani după intervenția de la Viena în care nega crimele de la Timișoara, Teodor Meleșcanu, ajuns între timp președintele Senatului României, omagiază în ședința solemnă a Parlamentului memoria victimelor Revoluției din 1989. De la pupitrul Parlamentului, Teodor Meleșcanu a vorbit pe 16 decembrie, în ședința solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților consacrată celebrării a 30 de ani de la Revoluția din 1989, despre „datoria noastră conștientă și sinceră prin care aducem și un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate și care au pus piatra de temelie pentru dezvoltarea și consolidarea democrației românești”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here