<< Președinta Republicii Moldova are mari speranțe. Putin are alte idei >>, scrie Anne Applebaum, pentru The Atlantic.
<< În cele trei decenii de când Moldova și-a câștigat independența, Rusia a cheltuit miliarde, poate trilioane de ruble pentru a distruge această micuță țară cuprinsă între România și Ucraina. În diverse momente, folosind diferite tactici, serviciile de securitate ruse au contribuit la crearea și dezvoltarea partidelor politice pro-ruse, a mass-media pro-rusă și la campanii pro-Rusia pe rețelele sociale, în Moldova. „Antreprenorii” ruși au creat o rețea de corupție și în Moldova, culminând cu schema spectaculoasă cunoscută sub numele de „Laundromat”. În acea afacere, un grup de bănci moldovenești, cu sprijinul mai multor politicieni moldoveni de rang înalt, printre alții, a ajutat la spălarea a peste 20 de miliarde de dolari din banii rusești ilegali, din 2010 până în 2014.
Indiferent de planurile Rusiei pentru lumea ex-sovietică — corupție, subminare sau, acum, în mod amenințător, invazie — Moldova a fost de obicei o victimă timpurie. În anii 1990, Rusia i-a ajutat pe separatiști să taie o felie din Moldova, inclusiv Tiraspolul, al doilea oraș ca mărime; destul de multe fabrici; și cea mai mare parte a ceea ce fusese odinioară drumul principal de la capitală la portul ucrainean Odesa — prin declanșarea unui conflict militar și apoi ajutând teritoriul să se declare republica independentă Transnistria, o entitate nerecunoscută de alt stat membru ONU, incluzând Rusia.
Transnistria a fost primul dintre cele câteva state în mare parte nerecunoscute care au fost create în fostele republici sovietice; a fost urmată de Osetia de Sud și Abhazia, în Georgia, precum și de „republicile populare” Donețk și Lugansk, în Ucraina. Aceste porțiuni de teritoriu au fost obținute și ajutate de trupele ruse, și folosite pentru a destabiliza țări independente care altfel ar putea scăpa de sfera de influență a Moscovei. Trupele ruse și-au lansat actuala invazie din Ucraina inclusiv dinspre Donețk și Lugansk. Primul „președinte” transnistrean a fost un fost oficial sovietic cu origini suspecte, ale cărui zone anterioare de interes fuseseră Cuba și Nicaragua, sau așa mi-a spus el în 1991. Găzduind încă aproximativ 1.500 de soldați ruși, Transnistria a fost chiar de atunci o sursă de contrabandă și operațiuni ilegale.
Tot timpul, acesta a fost un concurs nedrept. Moldova are doar în jur de 2,6 milioane de oameni și nu are nicio armată despre care să vorbim. Granițele sale se potrivesc, mai mult sau mai puțin, cu teritoriul cunoscut cândva sub numele de Basarabia, o bucată de pământ care, în ultimele două sute de ani, s-a tot mutat înainte și înapoi, între controlul sovietic/rus și cel român. Majoritatea populației vorbește limba română, dar o mare minoritate, poate un sfert, vorbește rusa. Mulți dintre acești din urmă locuitori primesc știrile din fluxul de propagandă anti-occidentală și anti-europeană disponibilă la televiziunea de stat rusă. Economia este una dintre cele mai slabe din Europa. Capitala, Chișinău (mai bine cunoscută de unii după ortografia sa mai veche, Kishinev), a fost de multă vreme la periferia altor state și imperii și încă se simte așa. Străzile laterale au amorțeala prăfuită a unui oraș de provincie.
Dar liniștea de vară este și înșelătoare. În ciuda spălării de bani rusești, a propagandei ruse și a eforturilor persistente ale serviciilor secrete ruse; în ciuda ușurinței cu care moldovenii pot obține pașapoarte românești și pot pur și simplu să plece; în ciuda lipsei unei tradiții militare naționale de genul celor care există în Ucraina sau Georgia; cu toate acestea, mulți moldoveni au luptat din greu pentru a face din țara lor o democrație europeană. Și probabil nimeni nu a luptat mai mult decât actualul președinte, Maia Sandu.
Am cunoscut-o recent pe Sandu, la palatul prezidențial, o parte uriașă a arhitecturii anilor 1980 (fost sediu al Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești), unde aproape că ea pare a nu aparține locului. Cei mai mulți dintre liderii naționali anteriori, atât în timpul, cât și după anii sovietici, erau bărbați cu fălci mari, în costume gri, potrivite prost. Nici fălcoasă, nici bărbat, Sandu purta o rochie vioaie, cu imprimeu floral. Engleza ei este excelentă — este absolventă la Harvard și fostă angajată a Băncii Mondiale —, dar vorbește și limba maternă, româna, dar și rusa. Ea le-a folosit pe ultimele două în timpul discursului ei inaugural, precum și limbile minoritare ucraineană, bulgară și găgăuză, o limbă turcică, vorbită în sud.
Sandu e implicată de ani buni în politica națională, iar în cele din urmă și-a creat propriul partid politic, făcând așa ceva fără a se baza pe interesele de afaceri. Spune că partidul său se bazează pe donații mici și pe voluntari. Ea a preluat funcția în decembrie 2020, după o victorie decisivă, promițând că va fi „cinstită și transparentă” și făcând apel la guvernul său „să promoveze statul de drept, reforma democratică și o mai mare prosperitate economică”. Mi-a spus că vrea să reușească nu doar politic, ci și economic, să demonstreze că „democrația nu este de vină pentru corupție, pentru sărăcie”.
„Acesta era cel mai mare vis al meu”, a spus Sandu: „Să am șansa de a mă concentra pe a face față provocărilor interne, să nu avem probleme în jurul nostru și în regiune”.
Din păcate, există probleme în jurul Moldovei și în regiune. De fapt, în afară de Ucraina însăși, Moldova este țara cel mai grav afectată de războiul Rusiei în Ucraina. Termenul „afectată” nu transmite cu adevărat ceea ce s-a întâmplat; mai bine spus, Moldova a fost orbită, șocată sau poate distrusă de războiul Rusiei în Ucraina.
Țara a suferit de probleme evidente: refugiații care trec granița, „rupturile” din afaceri și comerț. Dar pe deasupra, Moldova, care nu este în NATO, ar putea fi atrasă mai direct în luptă. Soldații ruși, staționați în Transnistria, ar putea pretinde brusc că sunt atacați din Ucraina și să decidă deschiderea unui al doilea front; Odesa este la doar câteva ore cu mașina de acolo. În aprilie, o serie de explozii au izbucnit în Tiraspol. Președintele transnistrean a dat imediat vina pe Ucraina; Ucraina a răspuns că acestea sunt atacuri sub steag fals, menite să creeze un pretext fals pentru ca Transnistria să intre în război.
Nu a rezultat nimic din acel eveniment, dar există și alte scenarii de care trebuie să ne temem – de exemplu, o revoltă orchestrată de ruși, menită să folosească nemulțumirea economică pentru a scăpa de tânăra, energica și pro-europeana Maia Sandu, președinta Moldovei, și pentru a o înlocui cu încă un bătrân de la Moscova, unul care s-ar putea face util efortului de război rusesc. Alternativ, rușii ar putea doar să întrerupă gazul pentru Moldova și apoi să aștepte să vadă dacă apare de la sine o revoltă populară.
Sandu mi-a spus că, din punct de vedere tehnic, țara ei poate cumpăra gaz din alte părți ale lumii, „dar este extrem de dificil să găsești un furnizor acum, când piața a luat-o razna și toată lumea caută gaz”. Prețul, nu accesul, este problema. Ulterior, un alt politician moldovean, vorbind sub anonimat, din cauza sensibilității subiectului, a descris mai explicit situația țării sale. Dacă gazul era, să zicem, 4 lei pe metru cub, spune el, acum este cam 24. Iarna aceasta ar putea fi 50. Facturile lunare la încălzire ar putea reprezenta 50 până la 60 la sută din salariul mediu. „Și ce se va întâmpla atunci, când unul dintre politicienii pro-ruși se va ridica și va spune: Votați-ne! Ne vom alătura luptei împotriva Ucrainei și vom reduce prețul la 4?”
Sandu însăși nu se coboară la acest tip de gândire apocaliptică, deși notează că partidele pro-ruse „spun că dacă ar fi la putere, atunci Moldova s-ar bucura de prețuri mai bune la energie”. Toată lumea știe că șantajul este o posibilitate: rușii ar putea ține țara pentru a obține o răscumpărare până când economia ei se prăbușește, populația sa îngheață din cauza frigului iernii și guvernul este răsturnat. Deja, inflația, în special cea energetică, a „lovit-o” foarte puternic pe Sandu și pe partidul ei, așa cum arată cifrele sondajului lor.
Ironia este că acesta ar trebui să fie cel mai triumfător moment al lui Sandu. Tocmai și-a îndeplinit una dintre cele mai importante promisiuni ale ei de campanie – într-adevăr, unul dintre visurile ei de-o viață, unul care părea imposibil de mult timp. Alături de Ucraina, Moldova a primit, în iunie, statutul de candidat, apropiindu-se de aderarea la Uniunea Europeană. Dacă nu ar fi război, Moldova ar putea avea chiar mai multe șanse de intrare rapidă în UE decât Ucraina, datorită suprafeței sale mai mici. Sandu spune că majoritatea moldovenilor „înțeleg că acest lucru nu se va întâmpla mâine, că va trebui să muncim din greu”, dar cred că în cele din urmă vor deveni parte a Europei. „Așadar acest lucru aduce, în primul rând, speranță.”
Dar alături de cucerirea estului Ucrainei, distrugerea speranței este unul dintre obiectivele cheie ale războiului Rusiei. Până la urmă, Vladimir Putin luptă nu doar pentru a recrea Uniunea Sovietică, ci și pentru a distruge ideea de tranziție democratică, așadar ideea că poți scăpa de autocrație și adopta ceva mai bun. El nu vrea doar ca ucrainenii să renunțe la visul lor către normalitate, stabilitate și integrare în Europa. El vrea ca toți ceilalți – moldoveni, georgieni, kazahi, baltici și mulți alții – să renunțe la asta.
Mai presus de toate, el vrea ca rușii să renunțe la vis, să accepte cruzimea și cleptocrația ca fiind normale. Vrea să conducă pe viață și nu vrea ca nimeni să-l provoace, nici măcar prin exemplu. Promisiunea centrală de campanie a lui Sandu – că le va arăta moldovenilor „că democrația înseamnă bună guvernare, rezultate economice bune și standarde de trai îmbunătățite” – este tocmai cea pe care el încearcă să o contracareze.
Sandu descrie această provocare ideologică la adresa regiunii drept un „obiectiv clar” al războiului și face tot ce poate pentru a o contracara. Știind că este în joc președinția ei, a apelat la Uniunea Europeană pentru a fi ajutată cu achiziționarea de gaze, deși o serie de alți membri destul de mari și vechi ai UE, în special Germania și Italia, s-ar putea, de asemenea, să se chinuie iarna asta cu gazul. Dar cel mai bun lucru pe care americanii l-ar putea face pentru a o ajuta, și pentru a ajuta Moldova, este să urmeze singurul curs pe care noi înșine încă nu ne-am convins că este posibil: a se sigura că Ucraina câștigă războiul și armata rusă se retrage, și a convinge statul rus să regândească imperialismul violent pe care, atât de mult timp, l-a desfășurat pentru a-i tulbura pe toți vecinii săi. >>
