ACTUALIZARE. Ulterior publicării analizei The Economist, de mai jos, a sosit și vestea că democrații lui Joe Biden au reușit și să conserve majoritatea în Senat, o grea lovitură încasată de mișcarea Trump.
<< După o viață în serviciul public, Joe Biden a învins un președinte în exercițiu, apoi a realizat mai multe în doi ani (o mare parte cu sprijin bipartizan) decât puțini alții, în afara lui, și-ar fi imaginat că e posibil. Totodată, și-a condus partidul la o prestație solidă, conform standardelor, în alegerile intermediare. Acum, odată acest scrutin încheiat, campania prezidențială pentru 2024 începe să obsedeze clasa politică. Domnul Biden ar trebui să se pregătească de o concesie dureroasă, nu republicanilor, ci realității – de fapt, față de două realități, una a politicii și alta a biologiei. O declarație, în lunile următoare, că nu va alerga pentru un al doilea mandat ar fi un act istoric de leadership, o demonstrație a credinței sale în democrație și cea mai bună șansă a sa de a primi respectul și onoarea pe care le-a câștigat >>, scrie The Economist.
<< Dacă, așa cum pare probabil, fie Camera, fie Senatul ajung în mâinile republicanilor odată ce toate voturile vor fi fost numărate, calea domnului Biden către adoptarea unei legislații semnificative, mereu înguste, va fi blocată. Își va petrece restul mandatului încercând să mențină aprinse luminile în guvernul federal și la Kiev.
Chiar dacă această Casă Albă ar fi la fel de creativă și de înverșunată ca a lui Bill Clinton – și nu este – epoca triangulației, a jocului la extrem cu partidele pentru a obține compromisuri și al unei politici prezidențiale distincte s-a încheiat. Incendiar, așa cum era, ca speaker Newt Gingrich a fost totuși interesat să ajungă la înțelegeri cu domnul Clinton. Deși chinuit de grupul său radical, Tea Party, ca speaker John Boehner a fost, după cum a spus Barack Obama, un patriot care credea în compromis.
Dar polarizarea și practica rearanjării circumscripțiilor electorale au încrâncenat ambele facțiuni de partid din Congres. A scăzut numărul de reprezentanți motivați să găsească un punct de vedere comun. Mulți republicani din Camera Reprezentanșilor sunt acoliți ai lui Donald Trump și, dacă vor obține o majoritate subțire, probabil că noul speaker, Kevin McCarthy, va fi preocupat să-i domolească pe reprezentantul Marjorie Taylor Greene și pe restul grupului berserker.
Liderul republican din Senat, Mitch McConnell, este un partizan feroce, dar nici nu este prieten cu domnul Trump și îi pasă de guvernare. Cu toate acestea, câțiva senatori republicani care vorbeau serios în privința guvernării se pensionează, unul pentru a fi înlocuit de un democrat, iar cinci de oameni ca Eric Schmitt, care în calitate de procuror general al Missouri a încercat, în 2020, să anuleze rezultatele alegerilor. În ambele Camere, republicanii vor dori să-l priveze pe un candidat democrat la președinție de tot ceea ce alegătorii ar putea percepe a fi chiar și cel mai mic succes.
Spunând că nu va candida din nou, dl Biden nu și-ar preda atât de mult pârghia politică, ci și-ar spori șansa de a ajunge la cel puțin unele înțelegeri. Și ar face ca orice investigație republicană asupra lui și a familiei sale să pară de o irelevanță rău intenționată.
Sondajele la ieșire de la urne au arătat că alegătorii nu doresc în mod covârșitor ca dl Biden sau Trump să candideze în 2024. Propria sa cotă scăzută de aprobare, slăbiciunea domnului Trump și puterea tot mai mare a unui potențial contestatar precum guvernatorul de Florida, Ron DeSantis, sugerează că dl Biden va atrage un challenger pentru primare. Cinci președinți în exercițiu, în epoca postbelică, s-au confruntat cu oponenți serioși. Toți fie au renunțat (Harry Truman, Lyndon Johnson) fie au pierdut alegerile generale (Gerald Ford, Jimmy Carter, George H.W. Bush).
Apariția unui challenger i-ar distrage atenția domnului Biden și, posibil, ar face să nu fie ales. „Oricum este greu să faci ceva, dar dacă va trebui să te muți la stânga pentru a supraviețui unor primare, va fi imposibil”, spune Doug Sosnik, care, unul dintre strategii principali ai lui Clinton a lucrat la prevenirea unei curse electorale primare, după scrutinul intermediar din 1994. Pe atunci, dl Clinton putea înăbuși oponenții blocând accesul la donatorii mari și, de asemenea, avea mai multe motive să creadă că și-ar putea îmbunătăți cota de încredere. Internetul și polarizarea intensificată au schimbat jocul.
Domnul Biden este deosebit de vulnerabil în cazul în care e provocat de apariția unui competitor intern, din cauza celei de-a doua realități: vârsta sa. Este pe cale să împlinească 80 de ani. Alegătorii știu ce înseamnă să fii atât de bătrân. Își pot imagina acea persoană având vitalitatea să conducă țara în această eră a urgențelor în cascadă? În calitate de candidat, în 2020, dl Biden a fost norocos cu lockdown-ul. Când ieșea pe teren, în campania pentru intermediare, republicanii răspândeau bucuroși clipuri cu gafele sale și momentele de confuzie.
Încântarea de care democrații au avut parte în această toamnă, produsă de forța și agilitatea domnului Obama, implicat din nou în campania electorală, a fost într-un dureros contrast cu anxietatea care i-a cuprins, pe unii cel puțin, atunci când a deschis gura dl Biden. Chiar și domnul Clinton, deși fragil, părea mai rapid de picioare, mai capabil să-i ia de sus pe republicani, cu încredere și amuzant. Dl Clinton a plecat din funcție acum mai bine de două decenii. La 76 de ani, este cu patru ani mai tânăr decât domnul Biden.
Propriul său proiect de infrastructură
Este emoționant. Domnul Biden nu a fost niciodată unul dintre marii comunicatori ai partidului său. Dar el a fost printre cei mai fericiți dintre războinicii săi – nu doar curajos, ci și plin de el, căzând în groapă și apoi revenind rânjind.
Încă mai apar licăriri ale acelei prezențe vesele și chiar copleșitoare. Dar nu mai sunt atâtea.
Rezultatele la alegerile intermediare afirmă rolul pe care dl Biden și-l imaginase pentru el însuși în 2020, ca o punte către o nouă generație de lideri. Țara vrea să meargă înainte, să renunțe la principiile nihiliste ale trumpismului – negarea rezultatului alegerilor în special – și, de asemenea, la domnul Trump. Refuzând să candideze, dl Biden ar concentra atenția publică asupra egoismului lui Trump și a extremismului partidului său. Iar o competiție democrată larg deschisă ar crea spațiu pentru ca un nou democrat să facă cruciada împotriva tuturor vechilor obiceiuri, inclusiv a spectacolului de stupizenie bipartizană, care se profilează la Washington.
America ar putea face o demonstrație de grație și înțelepciune în viața publică, iar Joe Biden este omul potrivit pentru această treabă. El are șansa, în funcție fiind, să sară peste groapa freneziei politice și să-și justifice proiectul de a salva democrația ca o întreprindere principială, nu partizană. Se poate elibera pentru a fi ceea ce biologia și politica îl fac și ceea ce are nevoie America – un om de stat experimentat și respectat. >>
