Mișcarea Trump, îngenuncheată în alegerile din SUA. Democrații păstrează controlul în Senat

Sursa: Facebook

Partidul Democrat a sfidat tendința istorică de la mijlocul mandatului, specifică partidelor aflate la putere, și a făcut față anxietății generate de inflația ridicată, cimentându-și majoritatea pe măsură ce alegătorii au respins candidații republicani care s-au aliniat cu fostul președinte Donald Trump, candidați care, în multe cazuri, i-au repetat minciunile despre frauda electorală pe scară largă, notează CNN.

<< Păstrarea controlului asupra Senatului este un impuls uriaș pentru președintele Joe Biden în cei doi ani rămași din primul său mandat la Casa Albă.

„Cred că este o reflectare a calității candidaților noștri”, a declarat Joe Biden, din Cambodgia, la scurt timp după ce CNN și alte entități media au estimat că democrații își vor păstra majoritatea în Senat. „Toți candidează pe același program. Nu a fost unul care să nu candideze pe ceea ce am făcut noi”, a continuat Biden.

Democrații vor avea capacitatea de a confirma candidații președintelui Biden la funcțiile judiciare, evitând scenarii precum cel cu care se confruntase fostul președinte Barack Obama în 2016, când liderul majorității din Senat de atunci, Mitch McConnell, a refuzat să-i voteze candidatul la Curtea Supremă, Merrick Garland. De asemenea, înseamnă că democrații din Senat pot respinge proiectele de lege adoptate de Camera Reprezentanților și își pot stabili propria agendă.

Câștigarea Senatului vine cu controlul Camerei – unde fusese așteptată pe scară largă o o victorie, așadar, o majoritate pentru republicani – încă în joc. Buletinele de vot sunt încă numărate în districtele cheie din unele state, inclusiv California, Arizona și Oregon, cu ponderi mari de buletine de vot prin corespondență. Chiar dacă democrații nu vor păstra controlul asupra Camerei, ar putea lăsa GOP cu o majoritate mică și indisciplinată.

După ce CNN a proiectat victoriile democraților în Arizona, vineri, și în Nevada, sâmbătă, democrații au acum 50 de locuri în Senat față de cele 49 ale republicanilor. Deși nu mai contează pentru controlul camerei, scrutinul pentru Senat din Georgia va determina cât de mare este majoritatea democraților.

Senatorul democrat Raphael Warnock și competitorul republican, Herschel Walker, se confruntă pe 6 decembrie, după ce niciunul dintre candidați nu a depășit, marți, pragul de 50%.

Biden a spus că „așteaptă cu nerăbdare următorii doi ani” cu democrații și a afirmat că acum este concentrat pe turul secund al Senatului din Georgia, recunoscând că ar fi mai bine să aibă 51 de locuri în Senat.

„Este pur și simplu mai bine, cu cât numărul este mai mare, cu atât mai bine”, a spus el.

Senatul este în prezent împărțit în mod egal, vicepreședinta Kamala Harris deținând votul de departajare, dar asta înseamnă că democrații nu au voturi de rezervă.

Liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a numit, sâmbătă seara, controlul democraților asupra Senatului o „reabilitare” a agendei partidului și a spus că echivalează cu o respingere a „republicanilor antidemocrați, extremiști, MAGA”.

„Oh și încă un lucru pe care l-am făcut, pe care nu îl pot uita, am apărat ferm dreptul femeii de a alege”, a spus Schumer, referindu-se la bătălia pentru drepturile la avort după ce Curtea Supremă a anulat Roe v. Wade.

„Deoarece poporul american i-a ales pe democrați în Senat, există acum un firewall împotriva unei amenințări de interzicere a avortului la nivel național, despre care au vorbit atât de mulți republicani”.

Până acum, în alegerile intermediare din 2022, doar un singur loc din Senat și-a schimbat titularul: Pennsylvania, unde John Fetterman, care a făcut campanie în timp ce se recupera după un accident vascular cerebral suferit în luna mai, l-a învins pe republicanul Mehmet Oz, doctorul celebru care a fost susținut de fostul președinte. Donald Trump.

Democrații au sfidat gravitația politică, având o prestație surprinzător de puternică la alegerile intermediare. Sondajele CNN au arătat că 49% dintre alegătorii care au spus că îl dezaprobă oarecum pe Biden au votat pentru democrați, în timp ce 45% i-au susținut pe republicani; din cei 38% dintre alegătorii care spuseseră că starea economiei este „nu atât de bună”, 62% au votat democrați, comparativ cu 35% pentru GOP.

Republicanii și-au apărat cu succes locurile în luptele grele din Florida, Carolina de Nord, Ohio și Wisconsin, în timp ce democrații și-au păstrat locurile în competițiile din Arizona, Colorado, Nevada și New Hampshire.

În cele din urmă, bătălia pentru controlul Senatului s-a rezumat la Arizona și Nevada – state cu cote mari de buletine de vot prin corespondență și reguli care pot încetini procesarea acelor buletine de vot.

În Arizona, CNN estimează că senatorul democrat Mark Kelly, un fost astronaut și soțul fostei deputate Gabrielle Giffords, îl va învinge pe republicanul Blake Masters, un capitalist de risc care a fost susținut de Trump și susținut de mogulul din tehnologie și mega-donatorul emergent Peter Thiel.

În Nevada, CNN prevede că senatorul democrat Catherine Cortez Masto, fost procuror și procuror general de stat, îl va învinge pe republicanul Adam Laxalt, succesorul ei în biroul procurorului general și fiu și nepot de foști senatori.

Atât Masters, cât și Laxalt au îmbrățișat uneori minciunile lui Trump cu privire la frauda electorală din 2020.

Laxalt a fost co-președinte al campaniei prezidențiale din 2020 a lui Trump din Nevada și a jucat un rol principal în eforturile legale de a întoarce rezultatele acele alegeri, despre care el a spus că au fost „manipulate”. Cortez Masto a susținut că minciunile și teoriile conspirației electorale adoptate de Trump și aliați precum Laxalt au dus la atacul asupra Capitoliului SUA pe 6 ianuarie 2021.

Masters a lansat un videoclip de campanie în timp ce concura pentru nominalizarea GOP în care afirma că Trump a câștigat alegerile din 2020.

După ce a câștigat alegerile primare la Senat, Masters a părut pentru scurt timp să se retragă din acea retorică extremă – curățându-și site-ul, de exemplu, de limbajul care includea afirmația falsă că alegerile fuseseră furate. Într-o dezbatere cu Kelly, el a recunoscut, de asemenea, că nu a văzut dovezi de fraudă care ar fi schimbat rezultatul alegerilor. Dar candidatul republican a părut să inverseze cursul după ce a primit un apel telefonic de la Trump care îl îndeama  să „devină mai puternic” în privința negării alegerilor, o conversație care a fost surprinsă într-un documentar Fox. >>

George Friedman | Majoritatea americanilor nu sunt conștienți că felul în care trăiesc se va schimba