Dictaturile tind să se prăbușească. Prevestirile pot fi evidente privind retrospectiv, notează The Economist.
- În 1978, regimul corupt, brutal și nepopular al Iranului era asediat de protestatari și condus de un șah bătrân și bolnav. Anul următor a fost înlăturat. Astăzi, protestatarii iranieni cer din nou răsturnarea unui regim corupt și brutal; de data aceasta, condus de un ayatollah bătrân și bolnav, pe nume Ali Khamenei. Așa cum spunea Ray Takeyh, un veteran observator al Iranului, „Istoria… cu siguranță rimează pe străzile din Teheran”.
- Pesimiștii avertizează că proteste în masă mai zguduiseră teocrația Iranului și înainte, în special în 2009 și 2019, iar regimul le-a înlăturat întotdeauna trăgând în manifestanți, torturând și cenzurând. Totuși, există motive să credem că de data asta poate fi diferit; că temeliile Republicii Islamice se clatină într-adevăr.
- Iranienii protestează pe străzi, de la moartea lui Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani care a fost arestată de „poliția morală” a lui Khamenei pentru infracțiunea de a nu-și fi acoperit capul până la ultima șuviță de păr. Astfel de proteste necesită curaj, având în vedere faptul că regimul este pregătit să închidă și să tortureze protestatarii. Cu toate acestea, au rezistat săptămâni întregi. Și, în timp ce furia din 2009 a venit în mare măsură din zona urbană și de clasă mijlocie, după ce alegerea unui candidat oarecum reformist fusese întoarsă, iar cea din 2019 a fost mai mult din partea clasei muncitoare, declanșată de o creștere bruscă a prețurilor la benzină, protestele de astăzi au izbucnit peste tot în țară, implicând fiecare grup etnic și oameni din toate categoriile sociale.
- Protestatarii nu cer mai multă bunăstare, ci vor înlăturarea regimului. „Moarte dictatorului!” este un slogan lipsit de ambiguitate. Și ei sunt conduși de femei, ceea ce le conferă o forță neobișnuită.
- Regimul impune purtarea hijabului prin biciuiri. Această regulă, parte a unui sistem mai larg de subjugare a femeilor, creează indignare. Astfel, pur și simplu scoțându-și sau arzându-și baticul de pe cap, în public, femeile transmit un mesaj de sfidare care se răspândește rapid pe rețelele de socializare. Unele își tund părul sau intră în secțiile destinate bărbaților din cantinele studențești și sunt întâmpinate de colegii lor.
- Faptul că regimul se simte amenințat de astfel de manifestări ale moralității secolului XXI este evident din presupusele comploturi de răpire sau ucidere a lui Masih Alinejad, un newyorkez care le îndeamnă pe femeile iraniene să împărtășească fotografii cu ele însele fără hijab. Cu toate acestea, oricât de mult ar dori mullahii să nimicească aceste femei care nu se supun, ei nu pot fi siguri că forțele de securitate vor asculta ordinul de a le împușca în stradă sau că furia care ar urma după uciderea acestora în masă ar putea fi controlată.
- Anterior, atunci când s-a mai confruntat cu proteste, regimul și-a chemat susținătorii să organizeze contra-demonstrații. De data aceasta, aproape că nu a apărut niciunul. Iar câteva figuri de rang înalt care în trecut ar fi condamnat protestele sau care și-ar fi exprimat sprijinul pentru regim, nu au mai reușit în mod evident să facă acest lucru. Deocamdată, generalii iranieni spun că îl sprijină pe Khamenei. Însă nu este clar cât de departe vor merge pentru a sprijini un bărbat de 83 de ani care dorește să-și instaleze al doilea fiu ca succesor la tron.
- Când protestele din Egipt au scăpat de sub control, în 2011, greii din armată l-au lăsat din brațe pe președintele nepopular (care îl vedea pe fiul său ca moștenitor) și au permis o scurtă înflorire a democrației, înainte de a prelua în cele din urmă puterea. În Iran, precum în Egipt, greii au interese comerciale vaste și josnice, de protejat. Dacă simt că liderului suprem îi scade puterea, nu au nicio motivație să-l sprijine.
- Dacă regimul Khamenei ar cădea, puțini l-ar plânge. Este o alianță păcătoasă a evlavioșilor și a hoților de buzunare.
- În străinătate, milițiile sale proxy domină Libanul, destabilizează Irakul, alimentează un război în Yemen și susțin un despot criminal în Siria. De asemenea, furnizează drone kamikaze pentru a ajuta Rusia să distrugă rețeaua electrică a Ucrainei.
- Dacă următorul regim iranian va răspunde mai mult la dorințele poporului său, asta va însemna că va ataca mai puțin acasă și se va amesteca mai puțin în situația din străinătate.
- Odată cu creșterea prețului pâinii, iranienii sunt supărați de sumele uriașe pe care conducătorii lor le cheltuiesc pentru terorizarea vecinilor. Un Iran care nu ar mai exporta revoluția ar face Orientul Mijlociu mai puțin tensionat și ar permite statelor din Golf să cheltuiască mai puțin pe arme. Amenințarea nucleară ar putea dispărea. Comerțul ar putea înflori, așa cum s-a întâmplat între Israel și statele arabe care l-au recunoscut recent.
- Cu toate acestea, sunt posibile rezultate mult mai rele. Un regim militar naționalist ar putea relaxa evlavia obligatorie, dar va continua să-i jefuiască pe iranieni, să înarmeze milițiile străine și să continue obținerea bombei nucleare. Sau Iranul ar putea ajunge ca Siria, unde un dictator și-a făcut țara scrum în loc să predea puterea.
- Lumea ar trebui să-și dorească ceea ce își doresc protestatarii: un guvern iranian care să reflecte voința iranienilor. Cu toate acestea, există atât de multe persoane din afară care pot face ceva pentru a ajuta. Este greu să înăsprești sancțiunile, deoarece acestea sunt deja stricte (America a adăugat recent și pe bună dreptate sancțiuni pentru firmele iraniene care vând drone de luptă Rusiei). Străinii pot ajuta protestatarii să comunice între ei, instalând servere proxy sau permițându-le să descarce software VPN pentru a evita controlul internetului. Cu cât iranienii văd mai multe videoclipuri cu eleve care batjocoresc mullahi furioși, cu atât va părea mai puțin inevitabil regimul clerical.
Pentru femei, viață, libertate
- Protestatarii spun că vor „o viață normală”. Pentru a obține asta, ei nu vor trebui doar să sfideze regimul, ci și să evite un război civil. Deci contrarevoluția, care în prezent este descentralizată și fără lideri, trebuie să fie inclusivă. Mulți iranieni evlavioși se tem de crime de răzbunare, așa cum s-a întâmplat după schimbarea regimului, în țările vecine. Au nevoie să se asigure că mișcarea de astăzi este pentru toți iranienii, nu doar pentru cei care-i urăsc pe clerici.
- Lumea ar trebui să se pregătească de posibilitatea că nu va mai dura mult experimentul de patru decenii al Iranului (cu teocrație criminală, dezgust față de libertate și intruziv cu viața personală). Și dacă, în pofida sorților, Iranul devine țara normală la care cetățenii săi tânjesc, restul lumii ar trebui să o primească cu brațele deschise.
Protestele din Iran continuă. Condițiile în care pot intra într-o altă fază
